Propunerea ca universitățile să poată construi pe terenuri din domeniul public a venit din partea universităților de medicină, în special UMF Carol Davila – Gigel Paraschiv, secretar de stat / Instituția „caută un teren pe care să poată să-și construiască un nou sediu”

865 de vizualizări
Amfiteatru al UMF ‘Carol Davila’ – Inquam Photos / George Calin
Universitățile de Medicină și Farmacie, „în primul rând UMF Carol Davila”, se află la originea proiectului de modificare a Legii învățământului superior astfel încât instituțiile de învățământ să primească posibilitatea de a construi pe proprietăți din domeniul public, a spus, vineri, Gigel Paraschiv, secretar de stat în Ministerul Educației.

El a răspuns, astfel, unei întrebări Edupedu.ro cu privire la propunerea făcută în acest sens în cadrul unui proiect de Ordonanță de Urgență inițiat de Minister, pus în transparență la sfârșitul lunii trecute. Inițiativa a stârnit acuzații din partea partidului de opoziție USR; care a susținut că este vorba despre o tentativă de „tun imobiliar” ce ar contraveni Constituției și ar transforma „oligarhii din universități în mari latifundiari”. Inițiativa a fost apărată explicit, săptămâna aceasta, de alianța universităților de medicină din România.

Gigel Paraschiv a făcut declarațiile în cadrul unei dezbateri publice organizate, vineri, în cadrul consultărilor pe tema proiectului de OUG menționat.

Declarațiile pe această temă, integral:

Rep.: O prevedere contestată (…) este aceea ca universitățile să poată construi pe terenuri care nu sunt în proprietatea lor, cu finanțare de la stat sau în proiecte pe fonduri europene. Care este explicația, de ce ați făcut această modificare și ce vizează ea? Aveți avizul evident al Ministerului Fondurilor Europene, al Ministerului Justiției, nefiind ceva obișnuit să se construiască pe un teren care nu este al în proprietatea cuiva.

  • Gigel Paraschiv: Se construiește pe terenul care nu este proprietatea cuiva, în sensul în care un teren este dat în administrarea unei instituții de învățământ superior, universitatea poate construi pe acel teren. Această prevedere, această modificare a Legii 199 a apărut ca urmare a solicitării venite din partea universităților de Medicină și Farmacie, în primul rând UMF Carol Davila.
  • UMF Carol Davila este în căutarea unui teren pe care să poată să-și construiască un nou sediu, un campus universitar. Universitatea a reușit să obțină cred că două terenuri de la RAPPS, terenuri care au fost trecute din domeniul public al statului în administrarea Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila. Dar pentru a putea construi pe acele terenuri are nevoie de această prevedere legală. Fondurile alocate unei astfel de investiții pot fi fonduri de la bugetul de stat, fonduri din venituri proprii ale universității sau finanțare din fonduri structurale.
  • Noi n-am făcut nimic altceva decât să creăm cadrul legal ca aceste universități să poată construi pe terenuri care sunt ale statului, având garanția că după edificarea acelei construcții nu vor fi scoase, să spun, de acolo, ele putând să folosească construcția până la amortizarea investiției. Despre asta este vorba.”

Citește și:

Universitățile de medicină laudă proiectul de OUG care le permite să ridice construcții pe terenuri din domeniul public, din fonduri externe nerambursabile / Propunerile au fost descrise de Opoziția USR drept „tun imobiliar” ce ar contraveni Constituției
VIDEO Mai mulți politicieni USR – protest la Ministerul Educației față de proiectul de schimbare a Legilor educației, „care îi va transforma pe oligarhii din Universități în mari latifundiari”
Oligarhii din universitar se pregătesc să dea un tun imobiliar mai mare decât Romexpo, cu mâna Ligiei Deca – Ștefan Pălărie (Op Ed)
SURSE Ligia Deca își modifică propriile Legi ale educației pentru a treia oară, la nici un an de la promulgare: Proiect de OUG prin care universitățile pot ridica construcții, din fonduri externe nerambursabile, pe terenuri din domeniul public, care nu sunt în proprietatea lor / Introduce Informatica și Arhitectura în aria de discipline STEM, după ce le-a exclus prin legea învățământului
OFICIAL Legile învățământului Deca-Iohannis vor fi modificate prin OUG pentru a treia oară, în doar 8 luni. Ministerul Educației anunță că organizează luni, 25 martie, prima conferință de presă susținută de Ligia Deca în Guvernarea Ciolacu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile, liceele și universitățile de stat și private vor putea primi între 200.000 de euro și un milion de euro ca să realizeze stagii de practică pentru elevi și studenți. Ministerul Proiectelor Europene va lansa apelul pe 18 august / Mai mulți bani pentru zonele dezavantajate

Patru apeluri de proiecte în valoare totală de 171,34 milioane de euro vor fi deschise în data de 18 august, în cadrul Programului Educaţie şi Ocupare, informează Ministerul Investiţiilor şi…
Vezi articolul

Educația și jurnalismul de calitate sunt cheie pentru combaterea dezinformării, domeniu în care UE riscă să rămână dezarmată în fața instituțiilor din unele țări membre – avertismentul unui deputat european

Uniunea Europeană trebuie să găsească modalități pentru a sprijini jurnalismul de calitate, dar și o educația necesară pentru a combate dezinformarea, avertizează europarlamentara letonă Sandra Kalniete, autoarea unui raport recent…
Vezi articolul

VIDEO Cîmpeanu, despre orele remediale: „Nu știu cum vom putea găsi o soluție atunci când foarte multe școli aflate în localități care depășesc pragul de 6 la mie intră integral în online” / Aproximativ 140.000 de elevi înscriși

Din ce în ce mai multe școli intră în scenariul roșu, cu predare exclusiv online, fiindcă se află în localități carantinate, ceea ce înseamnă că vor exista întârzieri și în…
Vezi articolul

Educația financiară, prin ochii elevilor din rural: Jumătate dintre participanții la un sondaj cred că o persoană educată financiar are bani pentru traiul zilnic, dar și pentru economii / 60% doresc să afle ce afacere să-și deschidă

O persoană educată din punct de vedere financiar are bani pentru viața de zi cu zi, dar face și economii, cred jumătate dintre elevii din mediul rural care au participat…
Vezi articolul