În ciuda faptului că, anul trecut, atenția publică și titlurile din mass-media globale au fost dominate de pandemia de Covid-19, este important de menționat că anul 2020 ar putea reprezenta punctul de cotitură pentru captarea, utilizarea și stocarea carbonului (CCUS) și, desigur, pentru setul de tehnologii pe care proiectul STRATEGY CCUS își propune să îl pună în aplicare în opt regiuni europene.
- Pagina de internet a proiectului european STRATEGY CCUS a publicat recent un articol amplu despre fazele de implementare a proiectului din două regiuni de interes pentru STRATEGY CCUS – România și Croația. Iată traducerea în limba română a articolului apărut pe 21 ianuarie 2021.
Proiectul european STRATEGY CCUS
Așa cum estima Agenția Internațională pentru Energie (IEA) în raportul său din septembrie 2020, apetența pentru implementarea CCUS este în creștere – începând cu 2017, au fost anunțate planuri pentru mai mult de 30 de noi instalații integrate CCUS, majoritatea lor fiind în Statele Unite și Europa. Dacă toate aceste proiecte ar continua, cantitatea globală de CO2 captat s-ar tripla, ajungând la aproximativ 130 de milioane de tone (Mt) pe an. În practică, notează AIE, unele sectoare pur și simplu nu vor putea realiza emisii nete zero fără CCUS.
În articolul de față, al doilea dedicat celor opt regiuni studiate în proiect, intră în atenție Croația de Nord și regiunea Galați din România, două centre industriale importante, care în prezent explorează beneficiile pe care CCUS le-ar putea aduce pentru reducerea emisiilor de CO2.
Galați, România
Situată în estul țării, în apropiere de Marea Neagră, regiunea Galați reprezintă unul dintre cele mai importante centre industriale din România și găzduiește cea mai mare fabrică siderurgică integrată, Liberty Steel Galați (fost Arcelor Mittal), care, în 2019, a fost a doua sursă industrială de emisie de CO2 din România, după Centrala Rovinari din Oltenia.
STRATEGY CCUS a identificat în regiune opt surse semnificative de emisii. Pe lângă Combinatul siderurgic deținut de Liberty Steel, celălalt emițător major (cu peste 100 kilotone de CO2 pe an) este Alum, singura rafinărie de alumină din România, situată în Tulcea, la vest de Galați, la intrarea în Delta Dunării. În 2019, emisiile regiunii au fost de 4,56 Mt, ceea ce reprezintă 12,5% din totalul de emisii din industria românească, dintre care 4,19 Mt, adică 11,5% din emisiile industriale naționale, provin doar de la combinatul siderurgic Liberty Steel.
În proiectul STRATEGY CCUS au fost studiate opțiunile de stocare geologică a CO2 onshore (pe uscat) pe o rază de 100 km, spune dr. Alexandra Dudu, șefa colectivului de stocare geologică a CO2 din GeoEcoMar, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie marină care este partener în proiect. Acestea cuprind mai multe zone – de la Depresiunea Focșani din nord-vestul regiunii, până la promontoriul nord-dobrogean de pe coasta Mării Negre în vest. În ceea ce le privește pe cele offshore (din larg), adaugă ea, proiectul a examinat date despre siturile din Depresiunea Histria din bazinul vestic al Mării Negre.
„Aceste posibilități de stocare onshore implică câmpuri de hidrocarburi epuizate pentru care ar putea fi implementată tehnologia de recuperare avansată a petrolului prin injecția de CO2 (EOR). Opțiunile de stocare și utilizare offshore includ câmpuri de petrol aproape epuizate, potrivite și pentru EOR, precum și acvifere saline adânci ”, spune Dudu.
EOR este o metodă de extracție specifică industriei petrolului și gazelor, care implică injectarea de CO2 în sondele de petrol pentru a le crește producția, ceea ce generează automat și stocarea subterană de CO2.
”Estimările anterioare privind capacitatea de stocare din regiune au fost făcute numai pentru două câmpuri de hidrocarburi epuizate aflate pe uscat. STRATEGY CCUS a lărgit semnificativ aria de analiză, utilizând date publice pentru a produce estimări pentru toate cele 18 câmpuri de hidrocarburi din această categorie și a oferit opt opțiuni de stocare pentru cele aflate în larg. Capacitatea de stocare este de aproximativ 43 Mt pentru siturile de pe uscat și de 34 Mt pentru offshore”, precizează Alexandra Dudu.
Pe lângă opțiunile multiple de stocare, regiunea are o bună infrastructură de transport. Fluviul Dunărea străbate regiunea, orașul Galați fiind cel mai mare port de pe acest important râu european. Există, de asemenea, alte două porturi dunărene, la Brăila și Tulcea, în timp ce, la Marea Neagră, se poate ajunge prin Constanța. Acest port maritim, la sud-est de Galați, este legat de Dunăre printr-un canal. În plus, regiunea beneficiază de legături feroviare și rutiere bune, ca și de coridoare de transport pentru conductele de hidrocarburi și gaz.
Comunicarea cu eventualele părți interesate a fost una bună până în prezent, cercetătorii stabilind un dialog fructuos inclusiv cu reprezentanții Combinatului siderurgic deținut de Liberty Steel, precizează Alexandra Dudu. Cu sprijinul Universității Naționale de Studii Politice și Administrație Publică din România (SNSPA), un alt partener în proiect, au fost realizate interviuri cu părțile interesate și a fost organizat primul atelier de lucru regional, la care au participat, alături de emițători, reprezentanți ai Petrom (cea mai mare companie petrolieră din România) și reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, organismul guvernamental care reglementează explorarea și exploatarea hidrocarburilor și stocarea geologică a CO2.
În cadrul dezbaterilor, au fost subliniate trei linii de acțiune în ceea ce privește implementarea CCUS în regiunea Galați: necesitatea ca emițătorii (clienți și companii) să devină neutri din punctul de vedere al emisiilor, dezvoltarea unui nou model de afaceri și demonstrarea beneficiilor pe care implementarea acestei noi tehnologi le aduce în România, și anume reducerea poluării și a emisiilor. Principalele provocări pe care le presupune implementarea noii tehnologii sunt: reducerea costului captării carbonului și asigurarea integrității vechilor sonde de petrol.
„Emițătorii par a fi foarte interesați de implementarea CSC, iar acest lucru se datorează prețului în creștere al certificatelor de emisii din UE și nevoii de a deveni neutri în materie de carbon”, explică cercetătorul GeoEcoMar. „În același timp, operatorii de petrol sunt interesați să implementeze CO2-EOR, iar aceasta ar putea deveni o oportunitate de a începe implementarea CCUS.”
Nordul Croației
Regiunea Croației de Nord acoperă zona Zagreb, capitala și partea croată a Bazinului Panonic, care se întinde pe teritoriul mai multor țări din Europa Centrală. Ea include 10 surse notabile de emisii de carbon, care sunt relativ dispersate, Zagreb și Sisak fiind singurele orașe cu mai multe surse.
În ceea ce privește dimensiunea, cei mai mari emițători din regiune sunt instalația de îngrășăminte de la Kutina și fabrica de ciment de la Našice, care emit 0,75 Mt CO2 și, respectiv, 0,65 Mt CO2 pe an. Celelalte surse sunt cinci centrale electrice, o rafinărie, o instalație de procesare a petrolului și gazelor și o fabrică de sticlă.
Capacitatea totală de stocare estimată în regiune este estimată la 2.700 Mt, din care marea majoritate (2.585 Mt) se află în acvifere saline adânci din cinci locații. Restul (144 Mt) se află în 14 zăcăminte de petrol și gaze epuizate. Cu toate acestea, aceste câmpuri de hidrocarburi epuizate ar putea fi primele dezvoltate pentru stocarea CO2 captat prin EOR.
„Datorită parametrilor economici mai favorabili, proiectele EOR vor asigura o dezvoltare mai rapidă a instalațiilor de suprafață și de injecție.”, spune Maja Arnaut de la Facultatea de Inginerie Minieră, Geologică și Petrolieră a Universității din Zagreb (UNIZG-RGNF), unul dintre partenerii din STRATEGY CCUS.
Este de menționat că fosta companie de stat de petrol și gaze, Ina, a anunțat în 2020 un studiu de fezabilitate pentru a analiza finanțarea, costurile, tehnologia și cadrul de reglementare pentru dezvoltarea CCUS în diferite locații din Croația. Ina este operatorul celor două proiecte EOR din Croația, care utilizează CO2 în câmpurile Ivanić și Žutica din depresiunea Sava.
STRATEGY CCUS a estimat capacitatea și utilizarea totală de stocare a CO2 la 33 Mt pentru operațiuni EOR în șapte câmpuri petroliere din regiune, pentru o perioadă de 15 ani, cifră care nu include o estimare a posibilităților de stocare a CO2 după încheierea operațiunilor EOR.
În ceea ce privește transportul CO2 captat către stocare, Croația de Nord are deja o rețea de conducte bine dezvoltată, ceea ce reprezintă partea cea mai importantă a infrastructurii necesare CCUS. Deși în prezent acestea sunt utilizate doar pentru gaze naturale, este de așteptat ca aceeași cale să poată fi utilizată pentru transportul de CO2.
Arnaut spune că studiile realizate în proiect sugerează că logic ar fi să existe două clustere în regiune, unul în est și altul în centru, cu două hub-uri plasate în clusterul central. CO2 captat în grupul central va fi transportat pentru stocare în partea de vest a Depresiunii Sava, inițial pentru utilizarea EOR și, mai târziu, în câmpurile din Depresiunea Drava, odată ce acestea vor fi epuizate.
În ceea ce privește percepția publică asupra proiectului, echipa croată a STRATEGY CCUS a organizat prima reuniune regională a părților interesate, al cărei scop a fost acela de a disemina informații despre proiect și de a spori gradul de înțelegere asupra CCUS, dar și de a strânge puncte de vedere legate de proiect. „Lipsa finanțării, a unui cadru legal și a unor politici în domeniu sunt văzute ca fiind cele mai mari probleme sau provocări”, spune Arnaut.
Croația are o legislație prin care este reglementată stocarea geologică permanentă a gazelor, care include CO2. Cu toate acestea, echipa și părțile interesate croate consideră că ar putea beneficia de anumite amendamente legislative și că țara ar trebui să dezvolte și mecanisme de compensare a emisiilor de carbon. STRATEGY CCUS speră să ajute acest proces de modelare economică și să contribuie la realizarea unei foi de parcurs care să stabilească potențialul CCUS în Croația de Nord. „Acest lucru va ajuta toate părțile interesate implicate să creeze un cadru pentru a prezenta noi proiecte CCUS care să mențină baza noastră industrială și economia regională, reducând în același timp emisiile”, precizează Maja Arnaut.
Privind înspre viitor, Croația intenționează să implementeze hidrogenul ca sursă de combustibil alternativ cu conținut redus de carbon. Până în prezent, nu au fost stabilite obiectivele formale de producție în legi-cheie sau în documente politice, cum ar fi Strategia de dezvoltare cu emisii reduse de carbon. În acest moment, hidrogenul este produs numai pentru uz intern, la rafinăria Ina Rijeka, cea mai mare rafinărie din Croația.
„Scopul este de a folosi hidrogenul pentru a contribui la decarbonizare, prin urmare, hidrogenul utilizat drept combustibil pentru transport ar trebui să fie hidrogen verde – produs din energie regenerabilă”, conchide cercetătoarea croată.
STRATEGY CCUS este un proiect european finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Programului Orizont 2020. Cu o durată de trei ani, el sprijină dezvoltarea captării, utilizării și stocării carbonului (CCUS), o tehnologie de mare importanță pentru procesul de tranziție spre stadiul zero emisii de carbon.
- Articolul în limba engleză poate fi accesat la: https://www.strategyccus.eu/news-and-events/news/regions-focus-spotlight-industry-northern-croatia-and-romania
- Mai multe informații despre proiect la: https://www.strategyccus.eu/
Redacția
R.P.
Ștefan Lefter
