Proiectul care elimină creșele din lista serviciilor sociale se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. Acesta ar fi trebuit înaintat Guvernului încă de anul trecut

Foto: © Wutthichai Luemuang | Dreamstime.com

Proiectul de Hotărâre de Guvern prin care creșele sunt scoase din Nomenclatorul serviciilor sociale se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. Proiectul aparține Ministerului Muncii, iar acesta este înaintat Guvernului după un an, deși ar fi trebuit să facă acest lucru în octombrie 2021. Amintim că Edupedu.ro a scris săptămâna trecută despre proiectul care elimină creșele din lista serviciilor sociale.

UPDATE Hotărârea de Guvern a fost aprobată în ședința de Guvern.

Amintim că trecerea creșelor în subordinea Ministerului Educației este prevăzută în Ordonanța de Urgență nr. 100 din 10 septembrie 2021. Menționăm că ordonanța a fost publicată în Monitorul Oficial pe 15 septembrie 2021, iar Ministerul Muncii ar fi trebuit să dea, în termen de 30 de zile, Guvernului pentru aprobarea proiectul pentru eliminarea creșelor din Nomenclatorul serviciilor sociale. Săptămâna trecută, proiectul s-a aflat pe ordinea de zi a Plenului Consiliului Economic și Social.

Conform proiectului, la titlul “Centre de zi pentru copii: copii în familie, copii separați sau în risc de separare de părinți”, numărul curent 41 se abrogă, potrivit proiectului. Numărul 41 este cel destinat creșelor, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 867 din 14 octombrie 2015.

Proiectul de Hotărâre de Guvern:

În nota de fundamentare, la secțiunea „Schimbări preconizate” apare abrogarea numărului curent referitor la creșe.

Nota de fundamentare:

Informații de context

Creșele care au rămas în administrarea autorităților locale și nu au fost preluate de Ministerul Educației sunt unități de învățământ cu personalitate juridică, potrivit unui răspuns al Ministerului Muncii transmis pentru Edupedu.ro.

„În cazul în care autorităţile administraţiei publice locale nu solicită arondarea creșelor unităţilor de învăţământ care au nivel preşcolar cu program prelungit cu personalitate juridică sau unităţilor de învăţământ care au în structură învăţământ preşcolar, acestea devin unităţi de învăţământ cu personalitate juridică. 

Autorităţile administraţiei publice locale pot contribui la finanţarea acestora, în limita bugetului aprobat. În această situaţie, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti asigură coordonarea metodologică a respectivelor creşe”, se arată în răspunsul dat de Ministerul Muncii.

Reamintim că trecerea creșelor la Ministerul Educației a dus la nemulțumiri din partea angajaților, deoarece le-a fost micșorat salariul și au o altă încadrare. Nu este clar dacă angajații din creșele rămase în administrarea autorităților locale vor trece la grila de salarizare a Ministerului Educației.

În acest moment, pe funcții similare sunt diferențe între salariile personalului din creșele aflate în subordinea primăriilor și cele aflate în subordinea Ministerului Educației. Salariile angajaților din creșele din Capitală care au fost preluate de Ministerul Educației au scăzut, în plină criză, cu 30%, potrivit documentelor consultate de Edupedu.ro. 

O parte din creșele de stat au trecut de la autoritățile locale în administrarea Ministerului Educației. Edupedu.ro a scris că doar puțin peste o treime din creșele existente au trecut sau sunt în curs de preluare de către Ministerul Educației. Astfel, 247 au rămas la primării, iar 148 sunt în subordinea Ministerului Educației. În jumătate din județele din România nu existau anul trecut educatori în creșele preluate de minister.

Pentru anul școlar 2021-2022, cele 247 de creșe rămase la primării cuprind 1.075 de grupe de copii, 16.096 de copii și 4.531 de posturi ocupate, potrivit Ministerului Educației.

Foto: © Wutthichai Luemuang | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Creșele ar putea fi eliminate din lista serviciilor sociale, potrivit unui proiect al Ministerului Muncii – document
Creșele rămase la primării sunt unități de învățământ cu personalitate juridică. După un an, Ministerul Muncii propune Guvernului eliminarea creșelor din lista serviciilor sociale, deși ar fi trebuit să facă acest lucru în octombrie 2021
Salarii scăzute cu 30%, în plină criză, pentru angajații creșelor din București care au trecut în subordinea Ministerului Educației / Angajații susțin că grădinițele care au preluat creșele ar fi fost obligate de Inspectoratul Școlar să angajeze infirmierele pe posturi mai prost plătite, de îngrijitoare
Tensiuni în creșele din Sectorul 2 al Capitalei transferate doar pe hârtie la Ministerul Educației, dar care își continuă activitatea fără ca angajații să-și știe salariul și funcția / Vlad Drinceanu, șeful Inspectoratului București: Salarizarea va fi conform legislației în vigoare / Lider sindical: sindicatul va ataca în instanță instituția, dacă se scad drepturi salariale
Exit mobile version