Proiectele de legi ale Educației vor fi dezbătute în proces legislativ normal, nu în comisie comună, spune Natalia Intotero (PSD), președinta comisiei de Învățământ a Camerei Deputaților, după ce Ligia Deca anunțase o procedură accelerată

699 de vizualizări
Foto: Facebook.com/Natalia Intotero
Proiectele legilor Educației vor fi dezbătute în Parlament într-un proces legislativ normal, a declarat pentru Edupedu.ro, președinta comisiei pentru Învățământ a Camerei Deputaților, Natalia Intotero. Deputată PSD, Intotero a mai spus că nu va fi o comisie comună pentru trecerea rapidă a legilor prin Legislativ. Biroul Permanent al Camerei Deputaților ar urma să stabilească miercuri traseul pentru cele două proiecte de legi despre care ministra Educțaiei, Ligia Deca, a anunțat că vor fi dezbătute într-o comisie comună și în procedură de urgență.

„Va fi un proces legislativ normal. Nu se mai face comisie comună pentru proiectele de legi ale Educației”, a declarat Intotero pentru Edupedu.ro.

Proiectele legilor Educației au ajuns luni în Parlament, conform documentelor publicate pe site-ul Camerei Deputaților. În adresa Guvernului, prin care cele două documente au fost înaintate, Executivul cere procedură de urgență pentru acestea. Amintim că Ligia Deca, ministra Educației, anunțat încă de joi, de la sediul Guvernului, că „a fost aprobată o procedură de urgență, în așa fel încât în parlament să putem purta discuția cu Comisiile reunite de educație“.

Comisiile reunite de educației ar fi însemnat că dezbaterile s-ar fi concentrat pe o perioadă de maximum o lună de zile, după modelul aplicat la legile justiției și la multe alte acte normative importante.

Dezbaterea în procedură legislativă normală înseamnă că fiecare dintre cele două comisii vor avea dezbateri și rapoarte pentru proiectele de legi.

Decizia va fi luată miercuri, în Biroul permanent al Camerei Deputaților și la Senat.

În Comisia de Învățământ de la Camera Deputaților, prima care va dezbate legile, sunt 26 de membri.

În Comisia pentru Învățământ a Senatului, camera decizională pentru legile Educației, sunt 16 membri.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Țările lumii să ia măsuri pentru a crește atractivitatea muncii de profesor și pentru a le oferi cadrelor didactice valoarea, încrederea și sprijinul de care au nevoie – apelul UNESCO de Ziua Internațională a Profesorului

Țările lumii trebuie să se asigure că munca de profesor devine mai atractivă, iar cadrelor didactice li se acordă valoarea, încrederea și sprijinul adecvat pentru a răspunde nevoilor fiecărui elev…
Vezi articolul

Mircea Miclea, către Minister, după rata de eșec de la Evaluarea Națională: Arătați-ne planurile individualizate de învățare, aplicați-le în after school și evaluați profesorii după ce au făcut cu copiii

Aproape 40% dintre elevii înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului au luat medii sub 5 sau au lipsit de la Evaluarea Națională 2019. “Rata aceasta de eșec este…
Vezi articolul

Ministerul Educației susține că platforma de scanare a lucrărilor de la simulare Evaluarea Națională 2024 „a funcționat în parametri optimi cu excepția unui scurt interval” de 20 de minute, „însă fără a se înregistra blocaje”

Ministerul Educației reacționează după ce profesorii din centrele de examen de la simularea Evaluării Naționale au reclamat blocaje în platforma în care sunt uploadate lucrările elevilor de clasa a VIII-a.…
Vezi articolul