PROIECT Sucurile și alte băuturi cu excepția apei nu vor mai putea fi vândute în școli, propune Ministerul Sănătății / Lista alimentelor nerecomandate copiilor și adolescenților, actualizată după 16 ani

Foto: © Евгений Полишко | Dreamstime.com

Ministerul Sănătății propune un ordin (OMS) care va interzice comercializarea oricăror băuturi îndulcite, răcoritoare sau energizante în incinta unităților de învățământ, permițând vânzarea doar a apei potabile sau minerale îmbuteliată. Proiectul include și o actualizare după 16 ani a Listei alimentelor nerecomandate preșcolarilor și școlarilor, punând accent pe produse cu conținut redus de zahăr, sare și grăsimi, mai exact cea aprobată prin OMS 1.563/2008.

Documentul detaliază măsuri clare pentru a promova un stil de viață sănătos în rândul copiilor, eliminând din oferta școlilor produsele considerate nesănătoase.

Printre alimentele care vor fi interzise se numără cele cu un conținut ridicat de zaharuri (mai mult de 15 g/100 g), grăsimi saturate (peste 5 g/100 g) sau sare (peste 1,5 g/100 g).

De exemplu, chipsurile, dulciurile ambalate și băuturile carbogazoase îndulcite sunt strict interzise. În schimb, fructele proaspete, legumele și iaurturile simple sunt recomandate pentru consum frecvent.

Totodată, băuturile de tip milkshake sau iaurturile cu arome și adaos mare de zahăr nu vor mai fi permise în oferta școlară.

Operatorii economici care livrează alimente în școli vor fi obligați să prezinte etichete detaliate sau buletine de analiză care să certifice compoziția produselor. Unitățile de învățământ vor verifica respectarea normelor și vor asigura că produsele oferite elevilor se încadrează în noile cerințe.

Ce alimente sunt recomandate

Ministerul încurajează consumul frecvent al unor alimente considerate sănătoase, conform unor tabele care clasifică produsele în trei categorii: „a se consuma cel mai des”, „a se consuma ocazional” și „a nu se consuma”.

Fructe și legume
Produse cerealiere
Lapte și produse lactate
Carne, pește și ouă
Gustări sănătoase

DOCUMENT DESCARCĂ Referatul de aprobare – proiectul de ordin (OMS) al Ministerului Sănătății:

DOCUMENT DESCARCĂ Proiectul de ordin și anexele la proiectul de ordin al Ministerului Sănătății:

Foto: © Евгений Полишко | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version