PROIECT ROFUIP 2024 Profesorii care predau în mai multe școli vor face serviciul pe școală într-o singură unitate de învățământ, la alegere

Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com

Cadrele didactice care predau în mai multe școli vor efectua serviciul pe școală, într-o singură unitate de învățământ, la alegere, cu acordul conducerii acesteia, potrivit unui document pus în consultare publică de Ministerul Educației. Este vorba depre proiectul privind ​Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar 2024.

Art. 47 – „(1) În unităţile de învăţământ, cu excepţia nivelului antepreşcolar/preşcolar, se organizează serviciul pe şcoală, pe durata desfăşurării cursurilor. Atribuţiile personalului didactic de predare în timpul efectuării serviciului pe şcoală sunt stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ. 

(2) În cazul în care un cadru didactic își desfășoară activitatea în mai multe unități de învățământ, acesta va efectua serviciul pe școală într-o singură unitate de învățământ, la alegere, cu acordul conducerii acesteia”, conform proiectului Ministerului Educației.

În prezent, nu există vreo mențiune referitoare la profesorii care predau în mai multe școli, conform Regulamentului-cadru din 4 iulie 2022 de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar:

Foto: Regulamentul-cadru din 4 iulie 2022 de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar – captură legislatie.just

Pentru elevi, serviciul pe școală este interzis, conform legislației actuale.

Documentul propus de Ministerul Educației are 84 de pagini și ar fi trebuit să intre în vigoare pe 2 mai 2024, în urmă cu o lună și 12 zile, conform calendarului aprobat de ministra Ligia Deca, care și-a încălcat astfel propriul ordin de ministru, după cum am semnalat de mai multe ori.

Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
PROIECT ROFUIP 2024 Profesorii sunt obligați să prezinte un certificat medical, cazierul juridic și certificatul de integritate comportamentală, pentru încadrarea şi menţinerea în funcţie
Amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru părinții și directorii de școli care refuză să semneze Contractul educațional – proiect ROFUIP 2024/ Acordul părinților pentru supraveghere audio-video, introdus în contract / Acordul GDPR, prezentat ca „obligație” / Părinții – obligați să asigure ținuta decentă a copilului la școală
PROIECT ROFUIP 2024 La grădiniță, programul copiilor nu poate să depășească 10 ore pe zi. Expunerea limitată a copiilor la tehnologie apare în document
Părinții, obligați și ei să respecte regulamentul de funcționare al școlii – prevedere în proiectul ROFIUP 2024
Școlile vor primi consultanță juridică obligatorie, dacă directorul solicită, de la consilierii juridici ai inspectoratelor școlare – propunere în proiectul de ROFUIP 2024 / Conform organigramelor, există un singur consilier juridic pentru un județ
Secretariatul școlii va fi obligat să aibă program pentru părinți, două zile pe săptămână cel puțin, dimineața și seara: „în intervalul orar 8-9, respectiv 16-18” – proiect ROFUIP 2024
BREAKING Câte o notă la purtare în fiecare modul, pentru fiecare elev – modificare introdusă de Ministerul Educației, la cererea directorilor de școli, în regulamentul de funcționare a unităților de învățământ ROFUIP 2024 – proiect
Exit mobile version