Proiect: registru național al experților în cercetare, care să certifice că firmele pot apela la deduceri pentru activități de cercetare

Foto: © Chormail - Dreamstime.com

Ministerul Cercetării și Ministerul Finanțelor pregătesc două ordine prin care se urmărește “operaționalizarea” facilităților fiscale acordate companiilor care desfășoară activități de cercetare, a spus vineri, într-o conferință de presă, ministrul Cercetării, Sebastian Burduja. Ordinele vizează formarea unui registru al experților în cercetare care să certifice că antreprenorii desfășoară activități de cercetare. El a precizat, ulterior, pentru Edupedu.ro, că cele două ordine urmează să fie “oficializate” până cel târziu pe 1 noiembrie.

Este vorba, potrivit ministrului, de măsuri care să înlăture probleme în aplicarea articolului 20 din Codul Fiscal, ce permite deduceri pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare.

Sebastian Burduja, în conferința de vineri:

Ce prevede Art. 20 al Codului Fiscal:

“Deduceri pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare

(1) La calculul rezultatului fiscal, pentru activitățile de cercetare-dezvoltare, definite potrivit legii, se acordă următoarele stimulente fiscale:

a) deducerea suplimentară la calculul rezultatului fiscal, în proporție de 50%, a cheltuielilor eligibile pentru aceste activități; deducerea suplimentară se calculează trimestrial/anual; în cazul în care se realizează pierdere fiscală, aceasta se recuperează potrivit dispozițiilor art. 31;

b) aplicarea metodei de amortizare accelerată și în cazul aparaturii și echipamentelor destinate activităților de cercetare-dezvoltare.

(2) Stimulentele fiscale se acordă, cu respectarea legislației în materia ajutorului de stat, pentru activitățile de cercetare-dezvoltare desfășurate în scopul obținerii de rezultate ale cercetării, valorificabile de către contribuabil, activități efectuate atât pe teritoriul național, cât și în statele membre ale Uniunii Europene sau în statele care aparțin Spațiului Economic European.

(3) Activitățile de cercetare-dezvoltare eligibile pentru acordarea deducerii suplimentare la determinarea rezultatului fiscal trebuie să fie din categoriile activităților de cercetare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică, relevante pentru activitatea desfășurată de către contribuabili.

(4) Stimulentele fiscale se acordă separat pentru activitățile de cercetare-dezvoltare din fiecare proiect desfășurat.

(5) În aplicarea prevederilor prezentului articol se elaborează norme privind deducerile pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare, aprobate prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului educației și cercetării științifice.

(6) Deducerile prevăzute de acest articol nu se recalculează în cazul nerealizării obiectivelor proiectului de cercetare-dezvoltare.”

Foto: © ChormailDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version