PROIECT Profesorii ar putea să justifice notele elevilor de la lucrările scrise, în termen de 15 zile de la comunicare, la solicitarea copilului sau părintelui

Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com

Profesorii ar putea să justifice notele elevilor de la lucrările scrise, în termen de 15 zile de la comunicare, la solicitarea verbală a copilului sau părintelui, potrivit proiectului ce vizează noul Statut al elevului. Documentul a fost depus, joi, 1 februarie, la registratura Ministerului Educației, conform unui comunicat al organizației Salvați Copiii.

Concret, termenul pentru care părinții și elevii pot cere profesorilor să justifice nota de la lucrările scrise a fost triplat: de la maximum 5 zile la maximum 15 zile.

Dacă argumentele profesorului nu sunt considerate satisfăcătoare, elevul sau părintele poate solicita, în scris, conducerii unității de învățământ, reevaluarea lucrării scrise. Directorul școlii va desemna alți doi profesori care nu predau la clasa respectivă și care vor reevalua lucrarea scrisă.

Art. 15 – „(3) Elevul sau, după caz, părintele, tutorele ori reprezentantului legal solicită, verbal, cadrului didactic să justifice rezultatul evaluării, în prezența elevului și a părintelui, tutorelui sau reprezentantului legal, în termen de maximum 15 zile de la comunicare.

(4) În situația în care argumentele prezentate de cadrul didactic nu sunt considerate satisfăcătoare, elevul, părintele, tutorele sau reprezentantului legal poate solicita, în scris, conducerii unității de învățământ, reevaluarea lucrării scrise.

(5) Pentru soluționarea cererii de reevaluare, directorul desemnează alte două cadre didactice de specialitate din unitatea de învățământ preuniversitar, care nu predau la clasa respectivă și care reevaluează lucrarea scrisă.

(6) Media notelor acordate separat de cadrele didactice prevăzute la alin. (2) este nota rezultată în urma reevaluării. În cazul învățământului primar, calificativul este stabilit prin consens de către cele două cadre didactice.

(7) În cazul în care nota acordată în urma reevaluării este mai mare, contestația este acceptată. În cazul în care nota este mai mică, contestația este respinsă.

(8) În cazul acceptării contestației, directorul anulează nota obținută în urma evaluării inițiale. Directorul trece nota acordată în urma contestației și autentifică schimbarea prin semnătură. Calificativul sau nota obținută în urma contestației are caracter definitiv.

(9) În situația în care în unitatea de învățământ preuniversitar nu există alți învățători/institutori/profesori pentru învățământul primar sau profesori de specialitate care să nu predea la clasa respectivă, pot fi desemnați, de către direcția de învățământ preuniversitar, cadre didactice din învățământul primar sau profesori de specialitate din alte unități de învățământ”, conform proiectului.

Ce prevede actualul Statut al elevului

Amintim că Statutul elevului a fost modificat de Ministerul Educației în 2023 cu câteva reglementări în special la clasele primare. Una dintre modificările publicate în Monitorul Oficial este cea care prevede posibilitatea scăderii calificativului la purtare pentru elevii din învățământul primar. Statutul elevului, varianta 2023, a fost aprobat prin ordinul de ministru nr. 3.797 din 8 martie 2023 și a fost publicat abia 14 zile mai târziu.

Actualul Statut al elevului prevede că părintele sau elevul solicită, verbal, solicită, verbal, cadrului didactic să justifice rezultatul evaluării, în prezența elevului și a părintelui, tutorelui sau susținătorului legal, în termen de maximum 5 zile de la comunicare.

Foto: Statutul elevului din 10 august 2016 – captură legislatie.just
Informații de context

Pe 28 decembrie 2023, Consiliul Național al Elevilor a venit cu propriile propuneri pentru modificarea statutului elevului, printre care curriculumul la decizia elevului din oferta școlii, dreptul la produse de igienă în școli, consiliere pentru elevii exmatriculați.

După o analiză privind implementarea Statutului Elevului, CNE a mai făcut 14 recomandări.

Legat de violența școlară, Consiliul Național al Elevilor recomandă introducerea în noul Statut al Elevului a unor noi funcții în cadrul consiliilor școlare ale elevilor, cu statut de directori de departamente, elevi ambasadori antibullying, cu scopul de a crește încrederea pe care elevii o au în colegii lor care îi reprezintă.

O altă recomandare care a stârnit controverse este aceea de a nu mai exista intrări/ieșiri separate din unitatea de învățământ, destinate exclusiv profesorilor. Ligia Deca a spus că lasă școlilor decizia de a stabili intrări separate sau comune pentru profesori și elevi. Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) spune că intrările separate în școli pentru profesori, respectiv pentru elevi nu reprezintă o formă de discriminare. 

Vezi aici restul recomandărilor Consiliului Național al Elevilor

Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Propunerile mai multor asociații de elevi privind noul Statut al elevilor, depuse la Ministerul Educației, joi, 1 februarie / Proiect elaborat împreună cu Organizația Salvați Copiii
Exit mobile version