Proiect pilot în școlile „identificate ca fiind cele mai predispuse consumului de droguri”, anunțat de Sorin Cîmpeanu după cazul de la Școala Centrală din București / Ministrul Educației spune că va da un ordin comun cu miniștrii Sănătății și Internelor pentru combaterea consumului de droguri în școli

meditații în perioada în care școlile au fost închise

Foto: Pexels.com

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni, într-o conferință de presă, după o întâlnire la sediul instituției pe care o conduce cu toți inspectorii școlari din țară că “săptămâna viitoare sau săptămâna cealaltă “va emite un ordin de ministru comun cu Ministerele de Interne și al Sănătății pentru a implementa un proiect pilot privind combaterea consumului de droguri în școli, în acele unități de învățământ identificate ca fiind cele mai predispuse la acest fenomen extrem de grav, consumul de droguri”. Ministrul nu a dat nume de licee sau școli.

Ministrul Educației a anunțat luni că în curând va emite un ordin de ministrul comun cu alte două ministere pentru a găsi soluții pentru a preveni consumul de droguri în școli.

La discuția de la minister au fost prezenți și reprezentanților Agenției Naționale Antidrog și Centrului pentru Combaterea și Prevenirea Dependenței în rândul tinerilor, a mai spus Cîmpeanu.

“Este vorba despre un ordin de ministru comun pe care dorim să-l inițiem cât mai rapid posibil chiar săptămâna viitoare, sau săptămâna cealaltă, până când vor fi implementate noile planul cadru cu această disciplină din trunchiul comun, Educație pentru viață. (..)

Prin ordin comun al ministerului Educației și de Interne putem derula rapid un proiect pilot prin care, în acele unități de învățământ identificate ca fiind cele mai predispuse la acest fenomen extrem de grav, consumul de droguri, să putem să avem un program de formare pentru recunoaștere (…) nevoie de experiență, de aceea inițiem acest proiect pilot cu ministerul Sănătății si de Interne”, a spus Cîmpeanu. Ministrul a făcut referire apoi și la cazul de la Școala Centrală.

“Din păcate, știm cu toții, nu este o situație singulară cea din Școala Centrală. Colegii din inspectoratele școlare județene știu foarte bine că multe dintre județe se confruntă cu aceste probleme. De asemenea există o strategie Națională Antidrog. Foarte important, există un pact pe care l-am semnat împreună cu Ministerul de Interne și Ministerul Dezvoltării, există pași făcuți, dar în continuare atâta vreme cât nu vom reuși să eliminăm ipocrizia, acea metodă ne uita în altă parte și de a ne face ca această problemă nu există, nu vom avea șanse să venim în întâmpinarea amplificării acestui fenomen extrem de grav – consumul de droguri în școli”, a mai spus oficialul.

Citește și:
Ministerul Educației anunță că vor fi montate camere de supraveghere în spațiile exterioare ale Școlii Centrale, după incidentul de ieri, când trei fete s-au simțit rău și au ajuns la spital. Au fumat o țigară cu substanțe interzise
Exit mobile version