Proiect de Lege a Cercetării, anunțat ca propunere de ministrul Sebastian Burduja: Va fi prefațat de dezbateri naționale, până cel târziu în iunie 2023

929 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării intenționează să propună, până cel târziu în iunie 2023, un proiect de Lege a Cercetării, care să înlocuiască ordonanța veche de 20 de ani pe care se bazează în prezent activitatea în acest sector, a declarat vineri, pentru EduPedu.ro, ministrul Sebastian Burduja. Acesta a precizat că proiectul va fi prefațat de dezbateri ce vor fi organizate printr-un parteneriat cu Banca Mondială, pe care guvernul speră să-l încheie până la sfârșitul acestui an.
  • Notă: Pregătirea proiectului de lege ar urma, în acest fel, un traseu diferit de cel al proiectelor de lege ale educației, care au fost pregătite fără consultări cu specialiștii, în interiorul Ministerului Educației, pe parcursul unui an, după care au fost supuse consultării publice, timp de aproape o lună și jumătate, în timpul vacanței de vară.

Ministrul a precizat, pe de altă parte, că, în perioada următoare, urmează să fie înaintat spre aprobare atât Planul Național pentru Cercetare, aflat spre finalul procesului de avizare, dar și o metodologie de evaluare a infrastructurilor de cercetare strategice (IOSIN), pentru a vedea care dintre ele își păstrează relevanța.

În privința proiectului de lege, ministrul Burduja a semnalat că sectorul cercetării funcționează în prezent, în mare parte, pe baza unei ordonanțe de acum 20 de ani – Ordonanța 57 din 2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică

El a spus că discuțiile privind viitoarea lege vor include reprezentanții universităților, ai institutelor de cercetare și ai altor părți interesate, în baza unui parteneriat care ar trebui încheiat în lunile următoare cu Banca Mondială. Întrebat care este orizontul de timp pentru elaborarea proiectului de lege, el a spus că “cel mai târziu iunie anul viitor”.

Sebastian Burduja, pentru Edupedu.ro:

  • “Ne dorim o nouă lege a cercetării, pentru că nu este normal ca sistemul de cercetare să fie reglementat în principal pe o ordonanță de guvern, care are și 20 de ani și și-a dovedit anumite limitări în tot acest timp. Lucrăm la un parteneriat cu Banca Mondială, prin care vom lansa o dezbatere națională privind viitoarea lege a cercetării, în care vor fi implicați membrii corpului academic, deci universitățile, institutele naționale de cercetare-dezvoltare și, bineînțeles, mediul privat și societatea civilă.” 

Ministrul a precizat că, cel mai probabil peste două săptămâni, va fi introdus spre adoptare Planul Național de Cercetare, care în prezent are “aproape toate avizele”. Planul fusese pus în dezbatere publică în mai a.c..

Iar în cel mult două luni (“maxim 60 de zile”), a adăugat Sebastian Burduja pentru Edupedu.ro, va fi adoptată, prin ordin de ministru, și o metodologie de evaluare a infrastructurilor de cercetare strategice (IOSIN), metodologie care ar urma să fie folosită pentru a stabili care dintre acestea își păstrează utilitatea. Vineri dimineață, ministrul spusese într-o conferință de presă:

  • “Lucrăm la o nouă metodologie de evaluare a infrastructurilor de cercetare care să fie cu adevărat strategice. Pentru că această listă a infrastructurilor naționale strategice (IOSIN) s-a extins treptat, nimeni nu le-a mai scos pe cele care nu-și mai găsesc relevanța și statul a continuat să le finanțeze, din păcate. Noi facem, însă, acest diagnostic și curățăm această listă astfel încât să direcționăm banii românilor fix acolo unde ei au un aport strategic.”

Conferința de presă a ministrului Cercetării, Sebastian Burduja:

Citește și:
DOCUMENT Ministerul Cercetării a pus în dezbatere publică Planul Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare IV, care va avea un buget minim de 60 de miliarde de lei
Ministrul Sebastian Burduja: Faci cercetare fundamentală și cercetezi lucruri pe care omenirea le-a inventat acum 10.000 de ani? Nu e în regulă. Faci însă cercetare de avangardă, care are însă și un transfer tehnologic în piață? Iată exemple pe care trebuie să le încurajăm
Raport CE: Finanțare eficientă, eliminarea fragmentării din sistem și canalizarea banilor către institutele performante – printre recomandările experților europeni pentru cercetarea românească, prinsă într-un “cerc vicios” al incoerenței, inerției, fondurilor puține cheltuite prost / Ce mesaje au reținut autoritățile române

1 comment
  1. Tot degeaba. Pentru ca, in curand, aniversam 20 de ani de amanari permanente in ceea ce priveste finantarea cercetarii din Romania.
    Ne-am asumat o crestere substantiala in ceea ce priveste finantarea cercetarii doar pentru a incheia capitole de aderare. Politicienii, de fapt, nu au dorit niciodata ca cercetarea sa beneficieze de mai multi bani. Iar cei peste 20 de ani de subfinantare a cercetarii se cam simt: marea majoritate a cercetatorilor au parasit tara. Multi dintre cei ramasi au parasit sistemul de cercetare.
    La fel ca in educatie, totul trebuie sa inceapa de la o finantare reala. Iar, dupa ce finantarea cercetarii creste la cel putin 2% din PIB (dintre care cel putin 1% de la buget), vor trece 5 pana la 10 ani pana cand vom putea culege roadele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Puțină lumină în domeniul esențial al cercetării Covid-19, care începe să fie lovit de scandaluri: o “piață” cu sute de noi studii pe zi, în care China păstrează încă partea leului la referințe

Cum arată piața globală a cercetării legate de noul coronavirus, de s-a ajuns ca studii-cheie să fie retrase din jurnale specializate, cum e cazul studiului despre riscurile hidroxiclorochinei, publicat în…
Vezi articolul

Lista instalațiilor și obiectivelor speciale de interes național, precum laserul de la Măgurele, cele din domeniul nuclear sau centrele de monitorizare seismică – actualizată printr-o hotărâre de guvern / Instalațiile sunt grupate în rețele naționale

Proiectul Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), ansamblul de nave de cercetare  Mare Nigrum-Istros o serie de centre din domeniul verificării și monitorizării în cazul pericol naturale sau din…
Vezi articolul

Cercetătorul Sergiu Pașca: După ce am întâlnit unul dintre primii mei pacienți cu autism și pe mama lui, autismul și cercetarea creierului au devenit principala mea preocupare / Este incredibil de important să avem studenți la medicină care fac cercetare cât mai devreme

„După ce am întâlnit unul dintre primii mei pacienți cu autism și pe mama lui, Ana Dragu, mi-am schimbat întru totul traiectoria, autismul și cercetarea creierului au devenit principala mea…
Vezi articolul