UPDATE: Ministerul Educației a modificat proiectul de calendar de BAC în ședința cu partenerii sociali de azi, potrivit surselor Edupedu.ro. Oficialii ar fi admis că din greșeală au inclus probele de competențe la limba română în calendar, deși acestea vor fi echivalate și fuseseră anulate prin Ordonanță de Urgență. Edupedu a semnalat acest lucru încă de la apariția proiectului de ordin.
Menționăm că este vorba despre o variantă de lucru și că până la apariția ordinului care aprobă Calendarul în Monitorul Oficial pot apărea modificări.
Știrea inițială: Examenul de competențe lingvistice în limba română, proba orală de română, ar urma să fie organizat în perioada 29 iunie – 1 iulie, potrivit unui proiect de calendar pentru BAC 2020 publicat de stiriedu.ro. Asta deși prin Ordonanță de Urgență Guvernul a stabilit pe 14 mai că aceste competențe vor fi echivalate și că proba se anulează. Recunoașterea sau echivalarea competențelor digitale și a celor într-o limbă străină ar urma să se facă până pe 5 iulie, mai arată sursa citată.
Noutățile acestui calendar care, potrivit sursei citate, ar urma să fie discutat cu partenerii sociali în ședința de luni, la minister, sunt perioada de înscrieri, stabilită între 9 și 12 iunie, precum și stabilirea probei de competențe la limba română.
9 – 12 iunie 2020 Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
22 iunie 2020 Limba și literatura română – proba E. a) – proba scrisă
23 iunie 2020 Limba și literatura maternă – proba E. b) – proba scrisă
24 iunie 2020 Proba obligatorie a profilului – proba E. c) – proba scrisă
25 iunie 2020 Proba la alegere a profilului și specializării – proba E. d) – proba scrisă
29 iunie – 01 iulie 2020 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
29 iunie -05 iulie 2020 Recunoașterea și echivalarea competențelor lingvistice și digitale
Reamintim că „pentru anul școlar 2019-2020, probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal și probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”, prevede OUG adoptată de Guvern pe 14 mai.
FOTO: freepik.com