Programul “Vreau în clasa a 9-a”, demarat de World Vision, sprijină și în acest an 120 de elevi de la sate să își continue studiile la liceu, potrivit unui comunicat de presă. Asta în condițiile în care aproape unu din doi adolescenți români (44,5%), cu vârste între 15 și 19 ani, trăiește în risc de sărăcie sau de excluziune socială, conform datelor Eurostat.
- Principalele criterii de selecție a elevilor sunt: situația socio-economică a familiei, media școlară anuală (să fie peste 7) și motivația acestora pentru a continua studiile.
Programul “Vreau în clasa a 9-a” al celor de la World Vision ajută 120 de elevi din medii defavorizate să aibă acces la educație, să poată merge în continuare la liceu.
Aproape unu din doi adolescenți români (44,5%), cu vârste între 15 și 19 ani, trăiește în risc de sărăcie sau de excluziune socială, conform datelor Eurostat. Mai grav este că numărul lor a crescut cu 2,7% din 2020 și până anul trecut, România fiind țara cu cei mai mulți adolescenți în risc din sărăcie din UE. Una dintre cele mai grave consecințe ale acestui fenomen este abandonul studiilor, mai ales la trecerea din gimnaziu către liceu, atrage atenția World Vision România.
20 de elevi din cei 120 vor beneficia de stagii de practică în magazinele Pepco, fiind susținătorul campaniei.
Astfel, prin programul Vreau în clasa a 9-a, adolescenții vor participa la activități de educație non-formală precum:
- sesiuni de dezvoltare personală și de orientare profesională;
- meditații pentru disciplinele școlare, inclusiv cele de examene;
- mentorat cu angajați din multinaționale și antreprenori;
- consiliere psihologică;
- stagii de practică;
- tabere de vară și alte excursii.
Elevii care vor beneficia de acest pachet de servicii au între 14-19 ani și învață în 25 de licee din mediul rural din județele: Iași, Vaslui, Dolj, Vâlcea, Cluj, Buzău, Gorj, Mehedinți și Olt.
Despre programul Vreau în clasa a 9-a
De 14 ani, doar prin programul Vreau în clasa a 9-a, World Vision România a susținut la liceu peste 4.500 de adolescenți.
Programul Vreau în clasa a 9-a a fost lansat de World Vision România în 2008 ca răspuns la nevoia elevilor din mediul rural de a-și continua studiile după terminarea gimnaziului. Beneficiarii acestui program sunt proaspeţi absolvenţi de gimnaziu sau liceeni își doresc să-și continue studiile, dar nu au posibilităţi materiale.
“Derulăm programul ‘Vreau în clasa a 9-a’ de mai bine de 14 ani pentru a reduce inegalitatea de șanse dintre elevii din mediul rural și cei din mediul urban. Misiunea noastră este să sprijinim adolescenții care provin din familii cu puține posibilități materiale să-și continue studiile și să-și descopere pasiunile. Datele noastre cele mai recente arată că cel puțin doi din zece părinți din mediul rural nu-și mai susțin copiii la școală după ce au terminat clasa a VIII-a”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România, potrivit comunicatului de presă.