Programul Național de Tabere Studențești se va desfășura anul acesta, anunță Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), care citează declarații făcute marți de ministrul Tineretului și Sportului, Carol-Eduard Novak. Potrivit unui comunicat ANOSR, sunt in proces de identificare sursele de finanțare care să facă posibilă desfășurarea proiectului.
Organizația citată afirmă că, “având în vedere relaxarea restricțiilor, este de natura evidenței că taberele studențești se pot organiza, neexistând limitări de natură să scutească ministerul de respectarea acestei obligații”.
“În urma solicitărilor și întrebărilor adresate de ANOSR cu privire la procesul de organizare a taberelor, în contextul în care Casele de cultură ale studenților și universitățile trebuie să ducă la îndeplinire dispozițiile din ordinul de ministru, să anunțe înscrierea studenților și să îi selecteze, Ministerul a clarificat faptul că Metodologia de organizare a taberelor este în lucru, urmând a fi lansată în cel mai scurt timp în dezbatere publică”, precizează alianța studențească.
Foto: Pexels.com