Programul prin care elevii primesc lapte, fructe și legume în școli va continua pentru următorii 6 ani / Guvernul vrea diversificarea produselor, iar consiliile județene să fie obligate să depună cereri pentru solicitarea ajutorului european

661 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
UPDATE Guvernul a aprobat prin ordonanță de urgență continuarea Programului pentru şcoli al Uniunii Europene în perioada 2023-2029, prin care copii din preșcolar și elevii din școli primesc lapte, fructe și/ sau legume în timpul unei săptămâni. Potrivit ordonanței, trebuie asigurată diversitatea produselor pentru elevi pentru ca programul să fie mai atractiv, iar autoritățile locale vor fi obligate să depună cereri de finanțare pentru a obține ajutorul de la UE.
  • Amintim: aproape 400 de mii de elevi nu au primit deloc lapte și produse lactate în școli în 2021-2022, prin “Programul de școli al României”, finanțat cu bani europeni, potrivit Ministerului Agriculturii.

UPDATE: Guvernul a aprobat ordonanța de urgență miercuri, 10 mai.

Guvernul are pe ordinea de zi, miercuri, un proiect de ordonanță de urgență prin care va fi prelungit programul european prin care elevii vor primi lapte, fructe și/ sau legume la școală, prin Programul pentru şcoli al Uniunii Europene în perioada 2023-2029.

Potrivit documentului, de Programul pentru școli vor beneficia circa 1,9 milioane de preşcolari şi elevi şi suma alocată este de aproximativ 17,5 milioane de euro.

Pentru România, repartizările orientative ale ajutoarelor din partea Uniunii, pe an şcolar, în perioada 1 august 2023-31 iulie 2029, potrivit Deciziei (UE) 2023/106 sunt:

        – pentru fructele şi legumele destinate şcolilor: 6.178.236 euro;
        – pentru laptele destinat şcolilor: 11.303.390 euro.

Componenta produselor de panificaţie este susţinută numai din bugetul naţional.

Apar câteva modificări aduse ordonanței privind aprobarea participării României la Programul pentru școli al Uniunii Europene. Guvernul vrea ca sortimentele de legume, fructele și lapte să alterneze pentru ca elevii să fie mai atrași de program.

Documentul prevede și obligativitatea pentru autoritățile locale să depună cereri de finanțare la APIA județene pentru solicitarea ajutorului financiar din FEGA. În caz contrar, riscă sancțiuni. “Proiectul de act normativ mai prevede dispoziții referitoare la obligativitatea depunerii cererilor de plată, la centrele județene/al municipiului București ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură pentru ajutorul financiar FEGA, precum și dispoziții privind sancțiunilor ce se pot aplica în cazul în care autoritățile competente la nivel local când utilizează sume acordate de la bugetul de stat fără a depune cereri de plată”, scrie în nota de fundamentare.

În ședința de Guvern, premierul Ciucă a spus că programul privind acordarea produselor de panificație și lapte ar urma să fie extins de la 3 la 5 zile.

“Am avut mai multe întâlniri şi consultări cu fermierii, împreună cu domnul ministru Daea am convenit ca una dintre măsuri să fie continuarea Programului pentru şcoli al Uniunii Europene în perioada 2023-2029. Astfel, astăzi, printr-o ordonanţă de urgenţă, vom asigura continuarea acestui program şi sunt convins că în următorii ani copiii şi tinerii din România care frecventează cursurile în sistemul de educaţie vor beneficia de cantităţile de lapte convenite prin deciziile care au fost luate în acest sens; desigur, produse de panificaţie, fructe şi legume. Am reţinut că programul va fi extins de la 3 zile la 5 zile. Ministrul Agriculturii a confirmat prelungirea termenului de aplicare săptămânală a programului, precizând că măsura se va materializa în hotărârea de Guvern care urmează să o punem în mişcare în momentul în care aprobăm ordonanţă de urgenţă astăzi”, a spus Ciucă.

  • Amintim: Edupedu.ro a scris despre o propunere legislativă depusă în luna septembrie 2022 la Senat inițiată de deputatul Cătălin Teniță, prin care se propune modificarea Programului pentru Școli (Lapte, corn și fructe), în sensul în care elevii să primească zilnic lapte sau lactate.

“Ca atare, încă o dată, subliniez că în consultările pe care le-am avut cu fermierii au scos în evidenţă cât de importantă este continuarea derulării acestui program şi extinderea lui de la 3 la 5 zile. Tocmai din acest motiv, cred că după aprobarea ordonanţei de urgenţă trebuie să venim rapid cu hotărârea de Guvern care să asigure cadrul tehnic de aplicare a acestei hotărâri şi atunci vom avea încă una dintre măsurile luate pusă în practică în conformitate cu înţelegerile şi discuţiile pe care le-am avut cu fermierii”, a mai afirmat Ciucă. 

În prezent, potrivit programului, “pe parcursul săptămânii, unui preșcolar/elev i se acordă gratuit 2 porții de fructe și/sau legume, 2 porții de lapte, o porție de produse lactate și 5 porții de produse de panificație”.

Edupedu.ro a scris în martie că încă se mai desfășurau licitații în unele județe, iar aproape 400 de mii de elevi nu au primit deloc lapte și produse lactate în școli în 2021-2022, prin “Programul de școli al României”, finanțat cu bani europeni, potrivit Ministerului Agriculturii.

Amintim că, în urmă cu 2 zile, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care se cere simplificarea programului european de distribuție de fructe, legume și lapte în școli pe motivă că doar 20% dintre elevii din UE au fost vizați de program.

DOCUMENT Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea OUG nr.13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru școli al Uniunii Europene:
Citește și:
Simplificarea programului european de distribuție de fructe, legume și lapte în școli, cerută de Parlamentul European / Doar 20% dintre elevii din UE au fost vizați de program. În România, în luna martie încă se mai desfășurau licitații în unele județe
Programul european de Lapte în școli, “omorât” de Guvern încet și sigur. Procesatorii de lapte care încă livrează porțiile pentru elevi trag un semnal de alarmă și susțin că vor opri distribuția la finalul contractelor încheiate în acest an

1 comment
  1. Fiica-mea, fiind la zi cu povestile aferente pana la varsta de 10 ani, o intreaba pe invatatoare: ,,D-na invatatoare, de ce marul pe care-l primim e asa de mic? Uitati ca nu-i mai mare decat un ou de gasca! Invatatoarea surprinsa ii raspunde: ,,Pentru ca-s romanesti si nu sunt tratate cu tot felul de substante daunatoare ca cele de export”. Ajunsa acasa am dezbatut subiectul facand o paralela cu povestea ,,Scufita Rosie”. ,,Educatie” zi de zi, pas cu pas …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elemente de lingvistică ar trebui să fie predate în școli, face apel Societatea Europeană de profil: Îi va ajuta pe elevi să fie mai conștienți social, să se ocupe de orice aspect al limbajului și al competenței lingvistice, inclusiv alfabetizarea funcțională

Studiul lingvisticii în programele școlare preuniversitare din toate țările europene este cerut într-un manifest de vineri al Societas Linguistica Europaea, asociația care reprezintă lingviștii din întreaga Europă. Măsura ar sprijini…
Vezi articolul