Programul masă în școli să fie extins până acolo încât „să poată să acopere întreg teritoriul național”, spune premierul. Ministrul Educației: Din septembrie, 900 de mii de elevi ar trebui să aibă o masă la școală

413 vizualizări
O elevă mănâncă masa caldă primită în fiecare zi prin Programul “Pâine și Mâine” / Foto: World Vision România
Premierul Nicolae Ciucă a declarat la începutul ședinței de Guvern că programul „Masă în școli” ar trebui să fie extins, astfel încât „să poată să acopere întreg teritoriul național”: „Eu consider că acest program trebuie aibă o arie de cuprindere tot mai mare”. Ministrul Educației a spus că elevii care vor beneficia de acest program sunt peste 900 de mii și că „ar trebui să înceapă din septembrie anul acesta”.

Amintim că programul „Masă sănătoasă în școli” a fost anunțat săptămâna trecută de către ministrul Cîmpeanu. Mai multe detalii aici.

Sorin Cîmpeanu: Având în vedere că a avea sau a nu avea o masă în școală face diferența pentru mulți părinți de a-și trimite și a nu-și trimite copiii la școală, legătura este directă cu abandonul școlar. Ați cerut două lucruri: ați cerut extinderea semnificativă a acestui program, „Masă în școli”, și ați cerut coerență în coerență în utilizarea fondurilor. (…).

Nicolae Ciucă: Am cerut ca de la 150 de școli să extindem la un număr cat mai mare, pentru că eu consider că acest program trebuie aibă o arie de cuprindere tot mai mare. (…) Extinderea numărului de școli unde se va aplica această măsură trebuie până acolo încât să poată să acopere întreg teritoriul național.

Sorin Cîmpeanu: În acest sens, pentru a asigura coerența, avem următoarele surse de finanțare pentru un program național integrat, „Masă sănătoasă în școli”, 2022-2027, sursele de finanțare toate luate împreună, printr-o utilizare coerentă, depășesc un miliard de euro. Este vorba de un grup țintă de peste 900 de mii de elevi, deci o treime din elevii acestei țări care să fie cei mai dezavantajați, o să fie cei mai vulnerabili din această perspectivă a abandonului școlar.

Pentru învățământ primar, avem deja finanțare prin PNRR, Programul Național de Reducerea Abandonului Școlar. Runda I – avem deja 190.000 de elevi, runda a II-a – estimam 380.000 de elevi. Finanțarea este de 140 milioane de euro pentru elevii din învățământul gimnazial. Pentru elevii din învățământul primar aveam POEO, 212 milioane de euro pentru 2023-2027. PNRAS-ul este pentru 2022-2026. Se adaugă finanțarea Băncii Mondiale pentru 120.000 de elevi de liceu, de data aceasta. Se adaugă, de asemenea, programul clasic „Masă caldă în școli”, care are și el 70.000 de beneficiari. Și peste toate acestea, mulțumesc colegilor, pentru că am discutat deja cu ministrul Agriculturii, ministrul Sănătății, ministrul de Finanțe și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, avem bugetul Ministerului Agriculturii, foarte generos, 500 de milioane de lei pe an (…).

Putem să avem un program integrat „Masă sănătoasă în școli.” Ministerul Sănătății va defini lista alimentelor care corespund conceptului de masă sănătoasă în școli. Prin Ministerul Agriculturii, vom încuraja utilizarea exclusivă ne dorim de produse agroalimentare românești, astfel încât să ne apropiem de un grup țintă, repet, de peste 900 de mii de elevi, aproape 1 milion de elevi, finanțarea fiind peste 1 miliard de euro pentru cinci ani, 2022-2027. Toate aceste surse de finanțare pe care le-am menționat pot fi utilizate eficient, prin această decizie, de constituirea grupului de lucru: Ministerul Educației, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății, Ministerul Finanțelor și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene(…). Ar trebui să înceapă din septembrie anul acesta”.

Citește și:
“Masă sănătoasă în școli” – program național integrat cu buget de 1 miliard de euro pentru următorii 5 ani, propus de ministrul Cîmpeanu / Aproape 700.000 de elevi ar urma să beneficieze de masă

1 comment
  1. In toate scolile civilizate exista o cantina pentru elevi si una pentru profesori. Sau profesorii nu mananca, nu? Traiesc cu aer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Buzau: 10 clase de învățământ dual au fost înființate ca urmare a solicitărilor mediului de afaceri. Elevii din școlile duale beneficiază de bursă de 300 de lei lunar la care se adaugă o bursă de la compania la care fac practica, masă, cazare

Zeci clase de învățământ profesional în sistem dual – cu practica la companii – au fost înființate pentru anul școlar următor, la solicitarea agenţilor economici, a anunţat conducerea Inspectoratului Şcolar…
Vezi articolul

UPDATE Prima olimpiadă de securitate cibernetică pentru elevi, „glitch-uită” de întârzierile Ministerului Educației: competiția sare peste etapa locală, în lipsa unui regulament de organizare anunțat în timp util – surse

Cu două zile înainte de etapa locală a primei olimpiade naționale de securitate cibernetică (ONSC), așa cum este programat în calendarul olimpiadelor școlare naționale 2024 de către Ministerul Educației, elevii…
Vezi articolul