Elevii care vor să își vadă lucrările de la Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a (EN VIII) 2023 trebuie să depună o cerere semnată de părinte/ tutorele legal la centrul unde au dat examenele, pe 6 și 7 iulie, după cum se arată într-un anunț al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB). Descarcă de mai jos din articol modelul de cerere pentru vizualizarea lucrărilor.
În București sunt 6 școli unde candidații îți pot vizualiza lucrările, împreună cu un părinte sau reprezentantul legal, în perioada 19-25 iulie, între orele 9 și 11 și, de asemenea, după-amiaza, între orele 15 și 17, conform anunțului. Cererile trebuie depuse la școala unde candidatul a susținut probele.
Datele de depunere a cererilor și de vizualizare a lucrărilor sunt aceleași în toată țara, nu doar în București, potrivit procedurii oficiale consultate de Edupedu.ro.
Cele 6 centre de examen din Capitală unde se vor putea vedea lucrările sunt:
- Sectorul 1: Liceul Teoretic Alexandru Vlahuță
- Sectorul 2: Școala Gimnazială nr. 24
- Sectorul 3: Școala Gimnazială nr. 92
- Sectorul 4: Școala Gimnazială nr. 96
- Sectorul 5: Școala Gimnazială ”I. G. Duca”
- Sectorul 6: Colegiul Economic ”Costin C. Chirițescu”
Amintim că rezultatele inițiale de la EN VIII 2023 s-au afișat miercuri, 28 iunie. Elevii nemulțumiți de rezultatele obținute au putut depune contestații la centrele de examen sau le-au transmit electronic, în zilele de 28 și 29 iunie. Rezultatele finale vor fi afișate marți, 4 iulie.
„(1) Candidatul major și părinții/reprezentanții legali ai candidatului minor pot solicita comisiei județene/Comisiei municipiului București de organizare a evaluării naționale vizualizarea lucrării/lucrărilor propriului copil numai după afișarea rezultatelor finale, după etapa de soluționare a contestațiilor. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.
(2) Solicitarea de vizualizare, menționată la alin. (1), nu poate conduce la reevaluarea și/sau modificarea notelor acordate lucrării/lucrărilor”, se arată în ordinul de ministru nr. 5.241 din 2022 pentru desfășurarea Evaluării Naționale din acest an, citat în anunțul ISMB.
DOCUMENT Model de cerere pentru vizualizarea lucrării la Evaluarea Națională 2023, obținut de Edupedu.ro de la școli:
FOTO DOCUMENT Anunțul Inspectoratului școlar București:
Elevii de clasa a VIII-a vor completa opțiunile în fișele de înscriere la liceu în prezența părintelui și a dirigintelui, în perioada 6-7 și 10-17 iulie 2023, potrivit calendarului Admiterii la liceu 2023.
Foto: © Tero Vesalainen | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.