Programul de Guvernare al Guvernului Cîțu, în bibliografia de concurs pentru angajarea a 14 consilieri și inspectori, funcționari publici, la Direcția „România Educată” din Ministerul Educației

Foto: © Lacheev | Dreamstime.com

Programul de guvernare al Guvernului Cîțu se găsește în bibliografia de concurs pentru angajarea a 14 persoane, în cadrul Direcției Generale pentru Implementarea Proiectului „România Educată”. Anunțul de concurs a fost făcut pe data de 19 octombrie, pe site-ul Ministerului Educației, în condițiile în care Executivul a fost demis de către Parlament, pe data de 5 octombrie 2021, cu cel mai mare număr de voturi din istoria moțiunilor.

Locurile scoase la concurs sunt următoarele:

Dosarele de înscriere la concurs se depun în perioada 19.10 – 08.11.2021, la sediul instituției. Proba scrisă se va avea loc la sediul Ministerului Educației din București, în data de 18.11.2021, iar interviul se va susține în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise, conform informațiilor de pe site-ul oficial.

Scopul posturilor este realizarea atribuțiilor corespunzătoare serviciului Unitatea de Politici pentru Digitalizarea Educației, în vederea implementării priorităților de reformă în învățământul preuniversitar/ universitar, precum și realizarea atribuțiilor Direcției Monitorizarea și Evaluarea Viziunii “România Educată”, în vederea monitorizării, evaluării și îmbunătățirii politicilor de reformă în învățământul preuniversitar/ universitar, după cum se arată în anunț.

Condițiile specifice de participare la concurs sunt următoarele: 

Condiția generală este ca toți candidații să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 465 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare. 

Dosarul de concurs trebuie să conțină următoarele documente:

Programul de depunere al dosarelor: luni-joi: 8:00-16:00, vineri: 8:00-13:30.

Bibliografia pentru candidații de la Unitatea de Politici pentru Digitalizarea Educației, din cadrul Direcției Generale pentru Implementarea Proiectului “România Educată”:

  1. Constituția României, republicată;
  2. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, partea a VI-a, titlurile I și II
  3. Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  4. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  5. Raportul Proiectului „România Educată” – http://www.romaniaeducata.eu/rezultatele -proiectului/
  6. „România Educată” – Viziune și strategie 2018-2030 –http://www.romaniaeducata.eu/wpcontent/uploads/2019/01/Viziune-si-strategie-Romania-Educata.pdf
  7. Programul de Guvernare 2020-2024 https://gov.ro/fisiere/pagini_fisiere/Program_de_guvernare_2020_2024.pdf
  8. Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
  9. Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România 2020
    https://www.comunicatii.gov.ro/agenda-digitala-pentru-romania-2020/
  10. Indicele economiei și societății digitale – profil de țară (Comisia Europeană, DG CONCT) https://digitalstrategy.ec.europa.eu/en/policies/desi-romania
  11. Planul de acțiune pentru educația digitală 2021-2027 Resetarea educației și formării pentru era digitală https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52020DC0624 &from=RO
  12. Proiectul Strategiei de digitalizare a educației din România 2027 – SMART – Edu

Bibliografia pentru candidații la Direcția Monitorizarea Și Evaluarea Implementării Viziunii “România Educată”, din cadrul Direcției Generale pentru Implementarea Proiectului “România Educată” este aceeași cu cea prezentată anterior, până la punctul 8 inclusiv, fiind inclus și programul de guvernare, la care se mai adaugă:

Informații de context

Pe 30 august 2021, Ministerul Educației scria într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro că “În conformitate cu HG nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, în directa subordine a ministrului, s-a constituit Direcția Generală pentru Implementarea Proiectului „România Educată”. În cadrul acestei direcții generale, funcționează Direcția Strategii pentru Implementarea Viziunii „România Educată” și Direcția Monitorizarea și Evaluarea Viziunii „România Educată”. În cadrul Direcției Strategii pentru Implementarea Viziunii „România Educată” se organizează, la nivel de serviciu, Unitatea de Politici pentru Digitalizarea Educației.

În prezent, Direcția Generală pentru Implementarea Proiectului „România Educată” este parțial încadrată cu personal provenind din direcțiile fostului Minister al Educației și Cercetării, prin mutare definitivă, conform art. 507 din OUG nr. 57/2019, privind Codul administrativ. În urma avizării interne a documentației necesare pentru organizarea concursului de ocupare a posturilor vacante din această direcție generală, a fost solicitat avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP) în vederea demarării concursurilor. În ceea ce privește funcțiile de conducere din cadrul Direcției Generale pentru Implementarea Proiectului „România Educată”, acestea sunt vacante, coordonarea activităților fiind asigurată, direct, de către conducerea ministerului”.

O direcție necesită pentru înființare un număr de 25 de angajați.

În cadrul Direcției Generale pentru Implementarea Proiectului România Educată funcționează Direcția Strategii pentru Implementarea Viziunii România Educată și Direcția Monitorizarea și Evaluarea Viziunii România Educată. Direcția România Educată este subordonată direct ministrului, potrivit organigramei aprobată prin HG 369/2001.

Astfel, această direcție va implementa și va monitoriza proiectul România Educată, care se va face printr-o investiție de 3.6 miliarde de lei din PNRR, potrivit anunțului autorităților.

Ministerul Educației a mai scos la concurs în această perioadă și 5 posturi la Direcția Generală Minorități, 1 post la Direcția Managementul Programelor Universitare, 1 loc la Direcția Generală Economică, unul la Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, Direcția Generală Învățământ Universitar.

Tematica pentru cele 5 posturi pe digitalizare poate fi consultată aici.

Tematica pentru cele 9 posturi pe implementare poate fi consultată aici.

Foto: © Lacheev | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version