Programe medicale dedicate schimbărilor climatice – ținta unei noi rețele majore de școli de medicină, ce reunește universități din 12 țări din Europa

Foto: © 126602856 | Dreamstime.com

Un grup de 25 de școli de medicină din 12 țări europene au anunțat formarea unei noi rețele dedicate instruirii medicilor în legătură cu riscurile asociate schimbărilor climatice, relatează Euronews.ro. Potrivit The Guardian, universitățile din Rețeaua Europeană pentru Educație privind Clima și Sănătatea (European Network on Climate&Health Education – Enche) vor integra în programele lor lecții asociate schimbărilor climatice, de la boli transmise de țânțari la afecțiunile cauzate de căldură sau la influențele climei asupra tratamentului unor afecțiuni pulmonare.

Potrivit Euronews, până în 2020 doar 15% dintre școlile medicale din întreaga lume incluseseră în curriculum teme legate de riscurile asociate schimbărilor climatice, care determină o creștere a bolilor respiratorii, cardiace, a cazurilor de cancer, a problemelor de sănătate mintală și a altor afecțiuni. Sursa face trimitere și la faptul că, doar în ultimul an, în Europa s-au înregistrat peste 47.000 de decese cauzate de călduri extreme.

Un obiectiv major al rețelei este să stabilească un set de standarde pentru pregătirea medicală pe teme legate de climă, pentru a răspunde, astfel, cererii de astfel de studii în rândul studenților mediciniști. 

Consorțiul va reprezenta hub-ul regional european al unei rețele globale lansate de Universitatea Columbia din SUA în 2017, grupul estimând că va „acoperi” un total de 175.000 de studenți la medicină din întreaga lume, anual.

Foto: © 126602856 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version