Program Google de 10 milioane de dolari pentru universități din România și alte 7 țări europene, pentru formarea de competențe în domeniul securității cibernetice

Foto: 25175920 © Batcom | Dreamstime.com

Google a anunțat, miercuri, lansarea unui program destinat studenților din opt țări europene, inclusiv România, menit să ajute la formarea de competențe și experți în domeniul securității cibernetice. Potrivit companiei, valoarea programului European Cybersecurity Seminars este de 10 milioane de dolari. 

Programul este dezvoltat de Google.org în parteneriat cu Incubatorul European de Cercetare a Conflictelor Cibernetice.

Potrivit Google, „într-o lume în care amenințările vin de peste tot și din partea oricui, este nevoie de o forță de muncă diversă, competentă, capabilă să înfrunte această provocare. Dar Europa se confrunta anul trecut cu un deficit de până la 500.000 de profesioniști în domeniul securității cibernetice – în condițiile în care doar 25% dintre slujbele actuale erau ocupate de femei”.

Google va oferi unui număr de opt universități din opt țări finanțări de până la 1 milion de dolari – înregistrarea se face aici.

Compania se așteaptă ca la programul inițial să ia parte 1.600 de studenți, iar universitățile vor avea la dispoziție 2 ani să organizeze, fiecare, cel puțin două seminare dedicate securității cibernetice – detalii aici.

Foto © Batcom | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version