Program de master european în domeniul securității cibernetice, la Universitatea Babeș-Bolyai

Universitatea Babeș-Bolyai / Foto: Facebook.com - UBB

Un consorțiu de universități din care face parte Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca se numără printre câștigătorii selecției programelor de masterat european Erasmus Mundus, organizată de Comisia Europeană, anunță instituția de învățământ superior. Potrivit acesteia, programul consorțiului CYBERUS, inițiat de Universitatea Bretagne-Sud din Franța și co-organizat cu Universitatea Liberă din Bruxelles și Universitatea din Luxemburg, oferă specializări în domeniul securității cibernetice.

UBB arată că programul “angajează într-un ecosistem IT de cybersecurity mai mulți parteneri (universități/firme/agenții naționale etc.)” și “va consta în specializarea în mai multe universități europene, în domeniul securității cibernetice, a 100 de studenți-masteranzi”. Aceștia vor fi selectați în patru sesiuni de admitere succesive.

Universitatea clujeană va participa la activitățile didactice și de cercetare, va fi coorganizator al unor școli de vară și va acționa pentru dezvoltarea relației cu mediul economic și instituțional.

Exit mobile version