Profilul și standardele profesionale ale cadrului didactic pentru educație timpurie – proiect

Foto: Pexels.com

Competențele pe care un cadru didactic pentru educația timpurie trebuie să le aibă sunt structurate pe șapte domenii, potrivit proiectului privind profilul și standardele profesionale ale cadrului didactic, pus în dezbatere publică de Ministerul Educației, pe 30 iulie. În funcție de cele 3 etape de carieră: licențierea, gradul didactic II și gradul didactic I, cadrul didactic trebuie să aibă anumite standarde profesionale.

Cadrul didactic pentru educația timpurie, adică cel care predă la creșă și grădiniță, trebuie “să cunoască și se respecte individualitatea fiecărui copil și mecanismele sale de autoreglare în raport cu nevoile emoționale, cu ritmul de dezvoltare și învățare, precum și contextul său familial și social”, potrivit proiectului pus în dezbatere publică.

În proiect se face referire la un context al unei “relații de atașament sigur și pozitiv între cadrul didactic și copil, în care copiii pot demonstra progresul în dezvoltare.

Educatorul sau puericultorul trebuie să organizeze spațiul de învățare și contextul de învățare “în mod ergonomic, sigur, accesibil, stimulativ, ludic, prietenos, în colaborare cu personalul care deservește grupa”.

De asemenea, cadrul didactic “evaluează progresul copiilor folosind metode și instrumente specifice educației timpurii și pe baza indicatorilor comportamentali din Fișa de apreciere a progresului individual al copilului înainte de intrarea în învățământul preșcolar/ primar”.

Cât privește situațiile copiilor cu cerințe educaționale speciale sau aflați în situații de risc școlar, cadrul didactic “oferă sprijin fiecărui copil în funcție de particularități individuale, inclusiv în colaborare cu colegi și/sau alți specialiști”.

Mai jos în articol sunt menționate standardele profesionale în funcție de cele 3 etape de carieră didactică.

Cunoașterea copiilor și a modului în care aceștia se dezvoltă și învață
Curriculum și proces didactic
Mediu de învățare și stare de bine
Consilierea copiilor, colaborarea cu familia/tutorii și comunitatea
Etică, reflexivitate și învățare continuă
Dezvoltare instituțională
Tehnologie digitală în educație
Standarde profesionale ale cadrului didactic pentru educația timpurie, pe etape de carieră

Standardele profesionale sunt organizate pe 3 etape de carieră didactică: licențierea (care va înlocui, din anul 2028, actualul examen pentru obținerea definitivării în învățământ), gradul didactic II și gradul didactic I.

De exemplu, un profesor cu grad didactic I, “realizează demersuri de cercetare aplicată
și aprofundare a cunoașterii /înțelegerii proceselor și nevoilor de dezvoltare fizică,
cognitivă, emoțională și socială a copiilor”. Spre deosebire de un profesor licențiat care “trebuie să demonstreze o bună înțelegere a proceselor și nevoilor de dezvoltare fizică,
cognitivă, emoțională și socială a copiilor”.

De asemenea, un profesor cu grad didactic I “adaptează obiectivele de învățare, în
coordonare cu ceilalți profesori, urmărind evoluția globală a copilului, pe termen lung,
inclusiv a celor aflați în decalaj educațional”.

Standardele profesionale ale cadrului didactic pentru educația timpurie, pe etape de carieră pentru educația timpurie pot fi consultate și descărcate în documentul de mai jos

Informații de context

“Elaborarea profilului de competențe al cadrului didactic este prevăzută în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, art. 166 (1) și în Legea învățământului superior, nr. 199/2023, art. 102 (2), ca fundament pentru dezvoltarea programelor de formare inițială a cadrelor didactice și ca reper pentru evoluția în carieră”, scrie în proiect.

Art 166 din Legea Învățământului Preuniversitar nr 198/2023:

“(1) Profilul profesional al unui cadru didactic include ansamblul de competențe necesare pentru realizarea activității didactice. Profilul cadrului didactic este adaptat pe etape ale carierei și pe niveluri de învățământ și determină setul de standarde de calitate pentru programele de formare inițială și setul de standarde profesionale pentru funcțiile didactice. Setul de standarde de calitate pentru programele de formare inițială și setul de standarde profesionale pentru funcțiile didactice sunt aprobate prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației.

(2) Ministerul Educației elaborează ordinul de ministru pentru aprobarea metodologiei privind profilul profesional al cadrului didactic, cu valoare instrumentală pentru formarea inițială și continuă și pentru managementul în cariera didactică”.

Art. 102, alin 2 din legea Învățământului Superior nr 199/2023

“Planurile de învățământ ale programelor de studii universitare de licență în specializarea Educație timpurie, Pedagogia învățământului primar, ale programelor de studii universitare de licență didactică cu dublă specializare și programelor de studii universitare de masterat didactic, ale programelor de studii universitare de masterat de psihopedagogie specială, respectiv de consiliere școlară și de carieră, ale programelor de formare psihopedagogică și ale altor programe de formare pentru funcțiile didactice sunt elaborate pe baza standardelor profesionale pentru funcțiile didactice, care se aprobă prin ordin al ministrului educației”.

De precizat, proiectul a fost publicat în întârziere. Pe 31 mai, cel târziu, ar fi trebui aprobat ordinul de ministru privind profilul și standardele profesionale, potrivit calendarului oficial al Ministerului Educației cu actele normative subsecvente legii Educației. Abia pe 30 iulie a fost pus în dezbatere publică ceea ce înseamnă că va mai întârzia până se va aproba.

Grupul de lucru care a conceput profilul și standardele profesionale pentru profesionale a fost format din conf. dr. Simona Velea (Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Facultatea de Științe Politice – director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic), cu sprijinul prof. univ. dr. Anca Nedelcu (prodecan la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București și expert al Băncii Mondiale). Acestea au fost elaborate în cadrul proiectului ROSE, finanțat de Banca Mondială.

Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise în următoarele 10 zile calendaristice pe următoarele adrese de email: liliana.preoteasa@pmu.rooana.mosoiu@pmu.ro & dgmrurs@edu.gov.ro

Citește și:
Profilul profesorului și standardele profesiei didactice, puse în dezbatere de Ministerul Educației – proiect
Profesorii din școli și licee trebuie să cunoască fiecare elev și modul în care învață pentru a-și adapta predarea – proiect profilul profesorilor
Exit mobile version