Profesorul Sorin Spineanu-Dobrotă, acuzat de viol și agresiune sexuală față de elevi, a fost suspendat de Ministerul Educației până pe 22 septembrie din funcția de șef al serviciului de examene și concursuri

1.380 de vizualizări
Sorin-Spineanu Dobrotă / Foto: captură Youtube.com/ TVR
Profesorul Sorin Spineanu-Dobrotă de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, acuzat de viol asupra elevilor, a fost suspendat de Ministerul Educației din funcția de șef-serviciu la Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), transmite instituția la solicitarea Edupedu.ro.

Potrivit sursei citate, față de profesorul de științe socio-umane Sorin Spineanu-Dobrotă Ministerul Educației a luat decizia de suspendare a „raportului de serviciu pe o perioadă de 60 de zile, până la data de 22.09.2024, inclusiv”.

„În funcție de măsurile dispuse de instanță după această dată, CNPEE va lua măsurile administrative corespunzătoare, conform legii”, mai susține Ministerul Educației în răspunsul pentru Edupedu.ro.

De remarcat că Spineanu este angajat al instituției-cheie din Ministerul Educației ce concepe toate subiectele de examen din sistemul românesc de învățământ, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, unde a deținut până pe 24 iulie 2024 funcția de conducere de șef al serviciului de examene și concursuri. Din 24 iulie și până pe 22 septembrie 2024, Ministerul Educației a decis suspendarea sa din funcția de șef-serviciu.

Amintim că, cel mai recent, în cazul Spineanu-Dobrotă, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au cerut pe 12 septembrie arestarea preventivă a profesorului, cercetat sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de viol săvârșit asupra unui minor și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.

  • Procurorii susțin că în februarie 2019, în timp ce făcea meditații cu un elev de 14 ani, l-a dus pe acesta în dormitor, unde „a exercitat asupra acestuia acte de natură sexuală, fără permisiunea persoanei vătămate”. Procurorii îl acuză că a repetat comportamentul în aceeași lună, mai scrie G4Media.ro.

Întrebările Edupedu.ro au fost următoarele:

1. Mai este Sorin Spineanu-Dobrotă angajat al CNPEE / Ministerul Educației?

2. Mai este Sorin Spineanu-Dobrotă angajat al Colegiului Național „Sfântul Sava” din București?

3. Mai are Sorin Spineanu-Dobrotă drept de practică / predare, în urma acuzațiilor?

Iată răspunsul Ministerului Educației integral:

1.⁠ ⁠Ținând cont de Încheierea finală (dezinvestire) pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 în dosarul penal unde inculpat este domnul Sorin-Paul Spineanu Dobrotă, publicată pe portalul instanțelor de judecată, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație a emis, în conformitate cu prevederile art. 513 alin. (1) lit. e) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ și a art. 202 alin. (4) din Codul de procedură penală, decizia privind suspendarea raportului de serviciu pe o perioadă de 60 de zile, până la data de 22.09.2024, inclusiv. În funcție de măsurile dispuse de instanță după această dată, CNPEE va lua măsurile administrative corespunzătoare, conform legii.

2.⁠ ⁠În condițiile în care angajatorul este unitatea de învățământ, informații privind raporturile de serviciu între părți pot fi oferite doar de către unitatea de învățământ unde titularul este angajat.

3.⁠ ⁠În acest moment nu deținem informații privind dispunerea unei astfel de măsuri de către instanță în acest caz”.

Citește și:
Procurorii cer arestarea preventivă a profesorului de la Colegiul Sfântul Sava acuzat de viol asupra unui minor și anunță extinderea urmăririi penale pentru încă o faptă similară
Profesorul Sorin Spineanu-Dobrotă, acuzat de viol asupra unui elev de la Colegiul „Sfântul Sava”, angajat al Ministerul Educației, a fost plasat sub control judiciar / Decizia nu este definitivă
Ministerul Educației a cerut procurorilor informații despre cazul șefului serviciului examene și concursuri, Sorin Spineanu-Dobrotă, reținut pentru acuzația de viol asupra unui elev și agresiune sexuală asupra altuia, pentru a-l putea suspenda din funcție „în regim de urgență”
BREAKING Profesorul Sorin Spineanu Dobrotă, șef serviciu în Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație al Ministerului Educației, este cel reținut pentru că ar fi violat un elev și agresat sexual un altul – surse
UPDATE Profesor de la colegiul Sfântul Sava din București, reținut pentru că ar fi violat un elev / Suspectul este Sorin Spineanu-Dobrotă, șeful serviciului de examene din CNPEE al Ministerului Educației – surse

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Grade didactice, an școlar 2024-2025. Inspecțiile curente pentru profesorii care au depus dosar/cerere de înscriere și repartizarea metodiștilor au fost publicate de Inspectoratul Școlar Mureș

Inspectoratul Școlar Județean Mureș a publicat lista profesorilor care au depus dosar/cerere de înscrierea pentru efectuarea inspecțiilor pentru gradele didactice, precum și repartizare metodiștilor. Este vorba despre 595 de cadre…
Vezi articolul