Profesorul universitar doctor şi şeful Catedrei de Sociologie a Facultăţii de Ştiinţe Politice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, antropologul Vintilă Mihăilescu a murit la vârsta de 68 de ani – pe 23 mai ar fi împlinit 69. Anunțul a fost făcut de Scena9, citată de G4Media.ro. A fost unul dintre cei mai cunoscuți și prolifici antropologi români, reușind să aducă pe înțelesul tuturor teme științifice importante, să explice sociologic, antropologic și uneori psihologic comportamente, situații sau momente – fie ele politice, sociale sau personale.
S-a născut în București pe 23 mai 1951 și a făcut școala și a crescut în cartierul Buzeti, după cum povestea într-un interviu pentru Adevărul.
A absolvit în 1974 Facultatea de Psihologie a Universităţii Bucureşti, iar primele cercetpri antropologice le-a făcut între 1974 și 1989 în judeţul Gorj, timp în care a devenit cercetător al Centrului de Antropologie al Academiei Române. Din 1995 a intrat în învățământ, ca profesor universitar la Facultatea de Sociologie şi Psihologie a Universităţii Bucureşti şi la SNSPA. Timp de 5 ani, din 2005, a fost director general al Muzeului Ţăranului Român.
Scria în Dilema Veche – avea rubrica permanentă „Socio-hai-hui”, iar într-unul dintre articolele sale cele mai citite, Dumnezeu nu are simțul unorului (13 decembrie 2018), se destăinuie în stilul caracteristic despre relația sa cu tatăl său, care era un om „serios”: „Tatăl meu a fost un astfel de om „serios“, mai exact, un medic serios. Cu vederi largi, desigur, dar serios pînă în măduva oaselor. Eu n-am avut altă soluție sănătoasă decît să-mi inventez un simț al umorului ca să contracarez și să scap de dominația seriozității paterne: a fost pur și simplu modul meu – elegant, zic eu – de a-mi ucide tatăl. Simțul umorului a fost reacția mea de apărare la ceea ce am trăit ca o limitare castratoare a „realității“ la „seriozitate“; a fost, inițial, o simplă negare.”
Vintilă Mihailescu povestea tot aici despre rolul fundamental al acestui simț al umorului, pe care-l putrea simți oricine îi citea scrierile sau stătea de vorbă cu el: „ Acest simț al umorului mi-a permis să nu simt angoasele vieții, să le „anesteziez“ într-o anumită măsură, fără a le nega însă vreodată existența și gravitatea. M-am mai aflat de două ori în fața morții, o dată cu un cancer, o dată cu infarct. De fiecare dată, (mi-)am prezentat aceste experiențe la modul cel mai „sociabil“ cu putință: am avut deja două întîlniri cu Moartea și am impresia că ne-am înțeles bine – explicam eu pe cel mai firesc ton cu putință, ca și cum aș fi povestit ce am cumpărat duminică de la piață.”
Textele publicate de Vintilă Mihăilescu în Dilema veche pot fi (re)citite aici.
Ce a scris Vintilă Mihăilescu – câteva repere:
- Fascinaţia diferenţei (1999),
- Socio hai-hui. O altă sociologie a tranziţiei (2000),
- Paysans de l’histoire (coautor, 1992),
- Svakodnevica nije vise ono sti je bila (Belgrad, 2002),
- Vecini şi Vecinătăţi în Transilvania (coord., 2002),
- Socio-hai-hui prin Arhipelagul România (2006), Antropologie. Cinci introduceri (2006),
- Antropologie. Cinci introduceri (2007),
- Etnografii urbane. Cotidianul văzut de aproape (coord., 2009),
- Sfârşitul jocului. România celor 20 de ani (2010),
- Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică (2013).
- Povestea Maidanezului Leutu“(2013),
- Fascinatia diferentei. Anii de ucenicie ai unui antropolog (2014).
- Apologia pîrleazului (2015);
- De ce este România astfel?: avatarurile excepționalismului românesc, (2017);
- Hotel Ambos Mundos. Scurt eseu de antropologie borgesiană, (2017);
- Etnogeneză și țuică, (2018);
- În căutarea corpului regăsit. O ego-analiză a spitalului, (2019)
FOTO: Concert caritabil pentru Vintilă Mihailescu