În cadrul unei ceremonii publice desfășurate la Ambasada Franței de la București, profesorului Sergiu Mișcoiu de la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) i-a fost înmânată medalia de Ofițer al Palmelor Academice, conform unui comunicat de presă al UBB.
Această înaltă distincție a statului francez este acordată în semn de recunoaștere pentru contribuția adusă la dezvoltarea și promovarea culturii franceze în mediul academic și în societate, se precizează în comunicat.
Directorul Centrului de Cooperări Internaționale al UBB, prof. univ. dr. Sergiu Mișcoiu s-a bucurat de această recunoaștere grație parcursului său universitar în România și Franța, fiind doctor și, apoi, conducător de doctorate în științe politice la Universitatea Babeș-Bolyai și la Universitatea Paris-Est, conducând de două decenii masteratul internațional francofon în dublă diplomă de Studii Politice Europene Comparate, și înființând și dezvoltând în ultimul deceniu și Centrul de Studii Africane al UBB.