Profesorul român este multilateral dezvoltat. Un adevărat supererou, parcă desprins din filmele Marvel. Cel puțin așa reiese din deciziile responsabililor cu politicile educaționale din România.
Profesorul român nu doar că trebuie să planifice cu măiestrie lecțiile pe care urmează să le predea impecabil, să răspundă cu profesionalism exigențelor fiecărui părinte care îi spune cum ar trebui să i se predea copilului său sau să dovedească o flexibilitatea extraordinară la impredictibilitatea legislativă și la deciziile luate la nivel central în ultimul moment (și aici nu mă refer la situații excepționale, de pandemie).
Profesorul român multilateral dezvoltat este neobosit și incredibil de rezilient. În vacanța de vară, el se poate odihni prin muncă, ”voluntariindu-se” la supravegherea candidaților la examenele de Bacalaureat, Titularizare sau Definitivat. Cine are nevoie de odihnă, după ce s-a odihnit un an școlar jucându-se cu copiii? Iar reziliența sa fizică este depășită doar de cea psihică. Salarizarea modestă (în general) sau remunerarea mai mult decât modestă a acestor activități desfășurate pe parcursul verii nu sunt suficiente să îi distrugă demnitatea.
Atunci când nu supraveghează examenele mai sus menționate, profesorul român multilateral dezvoltat corectează examene în condiții demne de un supererou. De exemplu, unui învățător i se cere să corecteze lucrările de la examenul de definitivat care nu au legătură cu specializarea sa (ex. literatura română sau matematică). Ca un adevărat supererou, profesorul se descurcă. În dimineața afișării subiectelor, profesorul român întreabă în stânga și în dreapta până află rezolvarea corectă a subiectelor. Iar atunci când corectează subiecte în domeniul său de specialitate, profesorul român multilateral dezvoltat trebuie să știe cum să interpreteze bareme de corectare ambigui și să reușească să se sincronizeze cu alți profesori corectori, pentru ca discrepanța în notare să nu fie mai mare de un punct.
Profesorul român multilateral dezvoltat mai trebuie să fie și expert IT, rezolvând problemele cu care se confruntă elevii săi atunci când predă online; să fie expert în testare educațională, în ciuda faptului că pregătirea inițială și continuă nu-i oferă cunoștințe și instrumente care să îl ajute să măsoare proprietățile psihometrice ale testelor de evaluare educațională; în lipsa unui sistem de evaluare profesională fundamentat științific, profesorul român trebuie să își arate talentul strângând hârtii la dosar, ca să ”dovedească” cât de bun este la clasă (chiar dacă corelația dintre grosimea dosarului și eficiența profesorului este minimă); și mai trebuie să aibă o răbdare de fier participând forțat la cursuri de formare profesională ținute uneori de ”experți” care nu au pus în viața lor piciorul într-o sală de clasă.
Dar stai – asta nu e tot! Pe când am crezut că am descoperit toate talentele profesorului român multilateral dezvoltat, zilele acestea am aflat că supereroul nostru nu încetează să ne uimească. În viziunea decidenților, profesorul (și nu cadrele medicale) trebuie să administreze testele pe bază de salivă elevilor. Mai mult decât atât, ca un adevărat supererou, profesorul român multilateral dezvoltat trebuie să se descurce și să înțeleagă cum să administreze aceste teste care nu vin cu instrucțiuni de folosire. Este flatant câtă încredere au decidenții politici în superputerile profesorului român multilateral dezvoltat.
Ce nu se observă (sau nu se dorește să se observe) la nivel central, este că gestionarea defectuoasă a resurselor umane din învățământ are consecințe dramatice asupra sistemului educațional din România. Așteptările tot mai mari și nerealiste față de profesori determină tot mai multe cadre didactice dedicate meseriei și bine pregătite să nu se mai întoarcă la clasă, fie din cauză că se pensionează anticipat, fie că emigrează sau își schimbă domeniul profesional. Criza de muncă atât de pregnantă din România este compensată în unele domenii prin automatizare sau prin importul de muncitori din alte țări, dar criza de personal din învățământ nu poate fi acoperită de profesori vietnamezi.
Ce ar fi de făcut? Multe, dar hai să începem prin a aloca 6% din PIB educației. Sau cum ar zice americanul ”to put your money where your mouth is”. Fondurile acestea ar putea fi utilizate diminuând presiunea care există acum pe profesori. Angajând experți în testare educațională și organizații independente care să se ocupe de administrarea evaluărilor naționale (ex. bacalaureat) sau de evaluarea cadrelor didactice (ex. examenele de titularizare sau definitivat). Cadre medicale în fiecare școală care să fie responsabile cu probleme de natură medicală, cum ar fi administrarea testelor pe bază de salivă. Suficient de mulți specialiști IT în fiecare școală, bine pregătiți, care să sprijine toți elevii și cadrele didactice atunci când situația o cere. Experți care să simplifice viața profesorilor și care să le ofere asistență atunci când (și în domeniile în care) au nevoie; asistență (ca de la un coleg la altul), în urma căreia se diminuează volumul de muncă al profesorului.
De exemplu, în proiectele pe care le-am implementat (și le implementăm în continuare), noi oferim profesorilor materialele care trebuie administrate la clasă (corelate cu programa școlară), materiale care au instrucțiuni simple și ușor de urmat (ex. Dolean & Lervag, 2021). Astfel, efortul depus de profesori este minimal, iar asistența noastră diminuează considerabil timpul dedicat de către profesor pregătirii lecțiilor (sau a temelor pentru acasă). Practic, facem profesorilor viața mai ușoară, pentru că aceștia sunt partenerii (nu subalternii) noștri.
Profesorul român multilateral dezvoltat și suprasolicitat este obosit. El nu mai poate compensa mult timp managementul defectuos al resurselor umane din învățământul românesc. El are nevoie de predictibilitate legislativă și de decizii care au sens. El are nevoie de sprijin, nu de mai multe sarcini.
________
Despre autor
Dacian Dolean este psiholog educațional, specializat în dezvoltarea limbajului și a alfabetizării timpurii. Are o experiență de peste 20 de ani ca profesor de învățământ primar, gimnazial, liceal și universitar în România și în SUA. Activitatea sa din ultimii ani s-a axat pe cercetare în domeniul alfabetizării și pe activități de formare a profesorilor din învățământul primar din SUA.
În prezent, este afiliat Universității Babeș-Bolyai ca director al unui proiect de cercetare care urmărește dezvoltarea alfabetizării copiilor din România, finanțat de EEA Grants. De asemenea, este membru în comitetul editorial al publicației Journal of Literacy Research.