Profesorul arhidiacon Răzvan – Constantin Ștefan de la Seminarul Teologic Ortodox din București a fost numit inspector școlar de Arte – Muzică la Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB). Informația a fost confirmată de profesorul Răzvan Ștefan. El vine în locul Georgetei Băcioiu, demisă după cazul de nepotism de la faza zonală a Olimpiadei de Muzică, situație dezvăluită de Edupedu.ro.
Demiterea Georgetei Aneta Băcioiu și înlocuirea acesteia cu arhidiaconul Răzvan Ștefan, profesor de muzică, a fost și este, deocamdată, prima măsură luată după cazul de nepotism de la faza zonală a Olimpiadei de Muzică unde profesorul de clarinet Petrișor Cristian, de la Colegiul Național ”Dinu Lipatti” din București, a fost membru în comisia de evaluare care l-a jurizat printre alții și pe fiul său. Detalii, mai jos.
Detașarea în funcția de inspector începe de vineri, 5 mai, spune profesorul. Întrebat dacă a mai fost inspector școlar, Ștefan a spus că „nu am mai fost, dar am fost [profesor] metodist la ISMB”. „Am fost vreo patru candidați, am fost chemați să depunem un CV și am primit apoi numirea. Domnul inspector școlar general a vizat rezultatul final, iar propunerile au venit de la inspectorii școlari adjuncți”, mai explică profesorul arhidiacon despre procesul de selecție de la inspectoratul școlar, pentru Edupedu.ro.
Potrivit site-ului Seminarului Teologic Ortodox din București, Răzvan Ștefan este profesor de muzică. El apare și ca dirijorul corului bărbătesc ”Cantus Domini”, potrivit descrierii de pe canalul de YouTube.
Arhidiaconul Răzvan – Constantin Ștefan este și doctor, conform site-ului liceului la care este profesor, cu o teză susținută în anul 2012 la Universitatea Națională de Muzică București (UNMB), intitulată „Stihirile dogmatice ale vecerniei sâmbetelor octoihului. Tradiția muzicală (sec. XI până în prima jumătate a sec. XIX) și aspecte liturgice”. În 2014, a publicat-o la editura Basilica a Patriarhiei Române.
Context. Informația a apărut în condițiile în care Edupedu.ro a scris despre situația de încălcare a regulamentului de la faza zonală a Olimpiadei de Muzică – București, susținută la Colegiul Național ”Dinu Lipatti” din Capitală între 7 și 10 martie. Mai exact, profesorul Petrișor Cristian a făcut parte din subcomisia ”Suflători – Lemne și instrumente populare”, care l-a notat, printre alții, și pe fiul său de la gimnaziul aceluiași liceu, Colegiul Lipatti din București.
Acest lucru este interzis de metodologia-cadru de organizare a olimpiadelor care precizează, la articolul 23, că ”nu pot fi membri ai comisiilor de organizare şi evaluare şi de soluţionare a contestaţiilor, respectiv ai Comisiei centrale a olimpiadei, cadrele didactice care au în competiţie rude şi afini până la gradul al III – lea inclusiv”.
- Conform deciziei nr. 673 de constituire a comisiei de la olimpiadă, semnată pe 2 martie de inspectorul școlar general din București Vlad Drinceanu și consultată de Edupedu.ro, inspectoarea Georgeta Băcioiu a fost președintele executiv al comisiei de la faza zonală a Olimpiadei de Muzică.
Citește integral ancheta aici.
Edupedu.ro a scris recent și despre cum cazul de nepotism a fost mușamalizat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB). Instituția a avut pe masă situația, semnalată de mai mulți profesori participanți la competiție, după cum arată un document primit la redacție după publicarea articolului despre situația de incompatibilitate de la faza zonală – București a Olimpiadei de Muzică 2023. Ce a făcut ISMB când a aflat de caz? Le-a transmis celor care au sesizat că nu era treaba lor și că vicepreședintele comisiei ar fi trebuit să gestioneze situația, fără să anunțe măsuri pentru președintele comisiei de olimpiadă, Teodora Bentz, inspector școlar general adjunct la ISMB sau pentru profesorul de clarinet Petrișor Cristian. – detalii aici
Este prima măsură luată în acest caz de către autorități. Conform secretarului de stat Florian Lixandru, în responsabilitatea căruia sunt desfășurarea și organizarea olimpiadelor și concursurilor naționale școlare în acest an școlar, ar fi trebuit să fie făcută, la nivel de inspectorat școlar, o comisie de cercetare, după cum declara el în timpul anchetei, pentru Edupedu.ro.
„Conform regulamentului, fiecare membru din comisia de concurs trebuia să completeze o declarație prin care declara ca nu are rude în concurs. Fiind vorba de etapa zonală, responsabilitatea pentru solicitarea acestei declarații revine președintelui comisiei județene, numit de către inspectorul școlar general. (…) La noi la minister nu a ajuns o astfel de sesizare”, preciza Lixandru în urmă cu o săptămână.