Profesorul Radu Gramatovici: Un copil mediu nu o să scape fără meditații la Matematică, pentru că așa cum e făcut sistemul, ca să beneficieze de școli bune, va trebui să intre în acest sistem de dopaj. Pentru un copil peste medie meditațiile nu mai sunt ore remediale, ci ajung să fie sisteme de dopaj

3.289 de vizualizări
Radu Gramatovici / Foto: Unibuc.ro
Un copil de nivel mediu „nu o să scape” fără meditații la Matematică, pentru că „așa cum e făcut sistemul, ca să beneficieze de școli bune, trebuie să intre în acest sistem de dopaj”, spune profesorul Radu Gramatovici de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București (FMI UB), într-o emisiune la televiziunea publică difuzată pe 4 aprilie.

„Pentru un copil peste medie meditațiile nu mai sunt ore remediale, ci ajung să fie sisteme de dopaj”, este de părere Gramatovici, conferențiar universitar și fost decan al facultății, care spune că în acest punct meditațiile înseamnă „antrenamente din acelea să visezi soluțiile la probleme”.

  • „Dacă te trezește cineva noaptea să știi să faci exercițiul cutare și să știi în opera literară, la pagina X, ce argument literar trebuie să dai ca să nu fi depunctat pe baremul ultraspecializat care se folosește la evaluări”, a dat exemplu profesorul.

Amintim că pe 1 februarie a intrat în vigoare Ordinul nr. 3.051 din 2024 care stabileşte obligaţiile profesorilor de a completa declaraţiile de interese că nu meditează elevii de la clasă. 

Recent, secretarul de stat din Ministerul Educației Florian Lixandru a spus că în opinia sa meditațiile sunt o modă dar și o necesitate “în anumite situații”. El s-a referit la situațiile când profesorul de la clasă nu poate lucra separat cu elevii care fac performanță. Lixandru mai spune referitor la meditațiile în învățământul primar că “este vina părintelui care practic vine și întreține un astfel de fenomen” – detalii aici.

Redăm intervenția completă pe acest subiect:

Moderator: Poți să supraviețuiești sistemului fără meditații? Domnule profesor, credeți că un copil al acestei generații e în stare să învețe și să treacă examenele singur, fără ajutor, pentru că iată mă întorc la epoca aceea când meditațiile uneori mai erau și un moft, dar cred că de data asta nu mai vorbim de necesitate.

Radu Gramatovici: Există în fiecare generație un procent de copii supradotați care vor face chestia asta fără meditații, mă rog, dacă nu sunt obligați să facă…

Moderator: Hai să luăm cazul unul copil mediu spre…

Radu Gramatovici: Asta spuneam mai devreme, că un copil mediu în momentul de față nu o să scape fără meditații. Pentru că așa cum este făcut sistemul ca și parcurs educațional până la sfârșitul clasei a XII-a, ca să beneficieze de școli bune din mai multe puncte de vedere, atunci va trebui să intre în acest sistem de dopaj.

Pentru un copil peste medie meditațiile nu mai sunt ore remediale, ci ajung să fie sisteme de dopaj. Antrenamente din acelea să visezi soluțiile la probleme, deci să le visezi – dacă te trezește cineva noaptea să știi să faci exercițiul cutare și să știi în opera literară, la pagina X, ce argument literar trebuie să dai ca să nu fi depunctat pe baremul ultraspecializat care se folosește la evaluări.

Deci se practică sistem de dopaj. Altfel riști să ajungi cine știe unde pentru că sistemul este extrem de eterogen, deci nu scapi.

Lecția de viață pe care o dăm copiilor noștri în felul acesta este foarte proastă pentru că 80-90% din ceea ce învață ei sub acest stres și sub acest dopaj la care sunt supuși se pierde.

Moderator: Eu v-aș întreba, cine este mai stresat? Cel care este în dopaj sau cel care, săracul, e undeva la țară și n-are bani nici de meditații, adică hai să ne ducem și spre zona asta total defavorizată unde e cu atât mai complicat.

S-ar putea ca cel de la țară să fie mai puțin stresat pentru că nici măcar nu-și pune problema că ar putea să ajungă undeva la un liceu bun. Iar cel care e sub dopaj, sub o presiune fantastică, de multe ori a părinților, în general a școlii a societății și așa mai departe, să fie extrem de stresat”.

Citește și:
Inspectorul școlar general din Argeș, către profesorii de matematică: Cred că au uitat cumva că meseria se face la clasă și nu la meditație, chiar dacă la meditație e plătită mai bine / Peste jumătate din elevi n-au luat 5 la simularea Evaluării Naționale
Florian Lixandru, secretar de stat: Meditațiile sunt în mare parte o modă, dar și o necesitate în anumite situații / Nu mi se pare deontologic ca un cadru didactic să lucreze în particular cu elevii de la clasă, nici măcar activitatea în afterschool-uri
Anchete ale inspectoratului școlar și conducerii Liceului Teoretic Carei după ce un profesor de matematică care ar fi chemat elevii de la clasă la meditații “en-gros” a fost reclamat de părinți că încearcă să evite legea Educației / I-ar fi pus să semneze cereri că “insistă foarte mult să îl accepte pe copil la ore particulare”
Profesorul Liviu Papadima, despre subiectele la limba română de la simularea Evaluării Naționale 2024: Verifică algoritmi pe care copiii îi deprind cu ajutorul meditatorilor, decât să intre în esența problemei, să fie capabili să înțeleagă ce citesc și să se exprime logic

7 comments
  1. Meditațiile au devenit un aspect controversat al societății, generând numeroase situații neobișnuite. De exemplu, se observă că profesorii de matematică nu mai urmează curriculumul standard, omitând să explice noțiunile de bază și relevanța lor, ceea ce amplifică presiunea asupra părinților.

    De asemenea, pe măsură ce numărul de elevi scade, devine din ce în ce mai dificil să obții un loc în liceul dorit ceea ce e anormal din punct de vedere statistic. Apare insa o presiune crescândă asupra părinților să investească sume mari de bani ceea ce produce profit pentru meditatori.

    O altă problemă este modul în care sunt publicate clasamentele liceelor. În loc de a promova un spectru larg de opțiuni valoroase, cum ar fi “30 de licee de top din București”, se alege să se evidențieze doar un număr restrâns, cum ar fi “10 licee de top din București”. Acest lucru nu doar că evidențiază conflictul de interese când cadrele didactice care oferă meditații sunt și cele care influențează clasamentele, dar subliniază și o problemă mai mare: aceea că aceiași oameni care oferă meditații contribuie la crearea acestor topuri.

  2. Dosar penal pentru toţi profesorii care fac meditaţii cu elevii din şcoala unde predau şi se liniştesc.

      1. Pe ăştia oricum nu îi dai afară fără dosar penal, au locuri de muncă in perpetuum, unii le mai lasă şi moştenire la copii.

    1. Serios? Unde scrie in Codul Muncii ca am ingradit dreptul la munca privata si ca Ministerul imi selecteaza clientela? Stiu copii care au vrut pregatire la biologie din clasa a XI-a inca fix cu profesorul de la clasa in care au incredere si de la care au inteles foarte bine. Meditatie pentru admitere la Medicina. Am avut un fost elev care facea meditatie cu profesorul de informatica. Ora de TIC saptamanala era insuficienta pentru admiterea cu diferente la un liceu de top la Informatica. Am avut si eleva pe care colega de muzica o pregatea la canto in privat. Era pasionata de muzica si profesorul ei de muzica este in acelasi timp si singurul profesor cu Conservator pe o raza de 70 km. Eu insumi am facut pe vremuri pregatire pentru olimpiada la romana cu profesoara mea care m-a indrumat bine si pana atunci de m-am calificat pentru nationala. Pe langa pregatirea pentru olimpiada gratuita de la scoala, am ales sa ma pregatesc in plus si la ea a acasa pe bani ca sa imi sporesc sansele,eu provenind de la un liceu bun, dar nu cu predare cu multe ore la acea disciplina. Degeaba eram eu bun, daca nu apucam sa mi se predea toata materia pentru olimpiada..Dupa cum vezi, sunt situatii si situatii. Asa ca…mai gandeste inainte sa afirmi ceva…

      1. Profesorul nu-şi meditează elevii din şcoală în privat, medicul nu-şi operează în privat pacientul de la stat, este conflict de interes.

        Nu are nimeni îngrădit dreptul la muncă atât timp cât selectarea clientelei este făcută dintr-o piață liberă pe care profesorul nu o poate influența, nu pe ideea de profesorul de la clasa x îi meditează pe cei de la clasa y şi profesorul de la y pe cei de la x.

        Am avut 2 în liceu, soț/soție, care îşi pasau elevii unul altuia de parcă erau mingi de football. E aberant.

        1. Greu de comparat profesori vs medici.
          In cazul medicului, e simplu: iti sugereaza sa alegi clinica privata, din diferite motive, pe care ti le insira el sau altcineva. Iar apoi, daca la privat ajungi tot pe mana lui (cum se intampla de obicei), este doar alegerea ta. Nu esti, de regula, simultan si la spitalul public, si la clinica privata.
          In cazul profesorului, este mai greu, deoarece elevul nu poate fi sfatuit sa mearga la o institutie privata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Lasă-le un comentariu premierului și ministrului finanțelor și cere-ți banii de burse” – Consiliul Național al Elevilor. Rareș Voicu: Facem apel la Guvern să includă în proiectul de buget pentru anul 2021 sumele cuantumului minim pentru bursele elevilor

Consiliul Național al Elevilor îi sfătuiește pe școlari să le lase comentarii pe paginile oficiale ale premierului și ministrului de finanțe pentru a le reaminti de legea care prevede acordarea…
Vezi articolul

Rectorul Politehnica București, Mihnea Costoiu, după incendiile din campusul Regie: Nu putem lucra la instalațiile electrice cu studenți în cămine, care sunt cazați și vara / Student: Facem mâncare în cameră pentru că nu avem bucătărie pe hol – VIDEO

Lucrările de întreținere și de schimbare a rețelei electrice din căminele studențești ale Universității Politehnica București (UPB) nu pot fi făcute nici pe timpul verii, când este vacanță, spune rectorul…
Vezi articolul

VIDEO Fără telefoane în școli, propune ministrul francez al educației. Nicole Belloubet: Sunt mulți elevi care se uită în pauză, se filmează, iar asta creează perturbări sau distrageri. În timpul școlii, să existe o adevărată pauză de la digital

Ministra Educației din Franța, Nicole Belloubet, a propus oficial ca elevii de gimnaziu să își lase telefoanele la intrarea în școli și să le recupereze la finalul programului, potrivit BFM…
Vezi articolul