Profesorul Radu Gologan: Bacalaureatul este învechit și nu verifică competențele unui elev de 18 ani, nici articularea la ceea ce este nou. Peste 10 ani vom avea copii care gândesc altfel și care trebuie testați altfel

Foto: Facebook.com / Radu Gologan

„Bacalaureatul, așa cum este conceput la noi, este oarecum învechit și nu verifică competențele unui elev de 18 ani, care a trecut 12 ani prin școală. Nu verifică nici articularea unui tânăr la ceea ce este nou”, a declarat profesorul Radu Gologan, în emisiunea Info Edu de miercuri, 20 martie.

Despre modul în care ar putea fi regândit examenul de Bacalaureat profesorul Radu Gologan a spus că „va trebui să vedem cum se schimbă societatea, gândirea copiilor, adaptarea lor la nou și la învățământ, în așa fel încât să fim pregătiți la perioade foarte scurte să schimbăm verificarea copiilor la vârsta de 15 ani și la vârsta de 18 ani. Una e bacalaureatul din anul 2024 cu copiii pe care îi avem acum și sigur peste 10 ani vom avea copii care gândesc altfel și care trebuie testați altfel”.

Din păcate, la simulare, s-a văzut foarte clar că în momentul în care itemii de la matematică au făcut apel la ingeniozitatea copiilor, ei n-au fost rezolvați în cea mai mare parte, a adăugat Radu Gologan. 

Intervenția profesorului Radu Gologan despre examenul de Bacalaureat, la TVR Info:

Diana Dumitrașcu, Info Edu: Domnule profesor, din punctul dvs. de vedere, ar trebui regândit acest examen? 

Radu Gologan: Bacalaureatul, așa cum este conceput la noi, este oarecum învechit și nu verifică competențele unui elev de 18 ani, care a trecut 12 ani prin școală. Nu verifică nici articularea unui tânăr la ceea ce este nou. Viața viitoare va face să fie nevoie de tineri și de oameni care să fie capabili să înțeleagă foarte repede lucruri din viață, să înțeleagă cum se schimbă societatea. Asta ar trebui în timp să facă bacalaureatul. Sigur că nu putem face peste noapte lucrul acesta, dar eu cred că n-ar fi o idee rea să mai luăm și din alte părți.

Diana Dumitrașcu, Info Edu: La matematică, la cum arată lucrurile în acest moment, toată materia care este acolo și ceea ce se da la examenul de bacalaureat e potrivit, ar mai trebui redus din conținutul acela sau dimpotrivă? 

Radu Gologan: Din păcate, părerea mea despre subiectele date în ultimii ani la examenul de limba română este mai bună decât cea despre subiectele date la matematica. De ce spun asta? În primul rând, pentru că la matematică s-a încetățenit ideea unui chenar, ideea unui sistem bazat pe lucruri stricte și idei puține din matematica pe care au învățat-o în școală. Nu se pune accentul pe descoperirea noului. Noului, în sensul în care putem vorbi despre un copil care poate să realizeze și poate să facă un comentariu inclusiv despre problema de matematică pe care o are în față. Deci nu, nu sunt mulțumit de cum arată subiectele la bacalaureat. 

Din păcate, la simulare, s-a văzut foarte clar că în momentul în care itemii de la matematică au făcut apel la ingeniozitatea copiilor, ei n-au fost rezolvați în cea mai mare parte. 

Diana Dumitrașcu, Info Edu: Cum ar trebui să facem cu acest examen? Cum apare regândit în noua lege a educației naționale? Acea încrucișare de probe vi se pare suficientă?

Radu Gologan: Este un început bun. Pe de altă parte, nu cred că putem lua o decizie. Va trebui să vedem cum se schimbă societatea, cum se schimbă gândirea copiilor, cum se schimbă adaptarea lor la nou și la învățământ, în așa fel încât să fim pregătiți, poate nu în fiecare an, dar probabil la perioade foarte scurte, să schimbăm în totalitate modul de abordare al chestiunilor legate de verificarea copiilor la vârsta de 15 ani și la vârsta de 18 ani. Una e bacalaureatul din anul 2024 cu copiii pe care îi avem acum și sigur peste 10 ani vom avea copii care gândesc altfel și care trebuie testați altfel. 

Exit mobile version