Profesorul Paul Cernat: Birocrația didactică alienează. Oameni care intră cu entuziasm în educație ajung să fie distruși de sistem până la urmă, distruși intelectual

1.462 de vizualizări
Paul Cernat / Foto: captură YouTube/ Sorin Constantinescu
„Birocrația didactică te alienează. Oameni care intră cu entuziasm în sistem ajung să fie distruși de sistem până la urmă, distruși intelectual. Aici vorbim chiar de niște victime, oameni înzestrați, care n-au mai putut, n-au mai avut resurse să meargă mai departe în fața acestui tăvălug birocratic”, a declarat Paul Cernat, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București (FL-UB) și critic literar, în cadrul unui interviu cu Damian Anfile la Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR).

„Sunt foarte mulți profesori foarte buni, profesori de vocație, dar sunt și foarte mulți care au ajuns în învățământ pentru că n-au putut să se ducă în altă parte sau oameni care s-au osificat, rutinizat din cauza birocrației și asta e o problemă, birocrația didactică, o birocrație care te alienează”, constată conferențiarul universitar dr..

„Așa se face că oameni care intră cu entuziasm în sistem ajung să fie distruși de sistem până la urmă, distruși intelectual. Deci aici vorbim chiar de niște victime, nu vorbim despre niște impostori care au intrat acolo pentru că asta a fost, ci de oameni înzestrați, care n-au mai putut, n-au mai avut resurse să meargă mai departe în fața acestui tăvălug birocratic”, mai este de părere Paul Cernat. 

Iar el a continuat: „E un sistem care are multe probleme, în care, slavă Domnului, mai există oameni dedicați care fac lecții foarte bune, dar nu cred că ating o masă critică. Și vedem lucrul acesta nu în rezultatele de la bacalaureat, ci în scăderea extraordinar de alarmantă a nivelului de dificultate al subiectelor de la bacalaureat. E suficient să ne uităm pe felul în care arată subiectele de la bacalaureat în anii ’90, 2000, 2010, 2020 până astăzi și o să vedem cum scade nivelul”.

Informații de context despre birocrația din educație

Dana Bobocea, directoarea Colegiului Național „Grigore Moisil” din București, a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info de pe 20 noiembrie, despre ce înseamnă implicarea profesorilor în gestionarea dosarelor de burse ale elevilor. 

  • „Dirigintele la clasă are o oră de dirigenție în care ar cam trebui să facă educație copiilor și nu „adu-ți aminte că trebuie să aduci documentul respectiv, copie după certificatul de naștere, certificatul de tip A5”, a spus aceasta.

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat la Prima TV, în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, că „nu o să putem renunța de tot la documente într-o școală”, „este iluzoriu”.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că bursele sunt cea mai mare problemă pentru cadrele didactice, la început de an școlar.

Amintim că un învățător, care face parte din Comisia de Acordare a Burselor (CAB), a declarat pentru Edupedu.ro, sub protecția anonimatului, că „sunt unele lucruri care ne solicită competențe juridice, pe care noi nu le avem”.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a spus, referitor la activitatea profesorilor, că „nu mai contează cât de bun ești în fața elevilor, contează cât de multe hârtii poți să aduni pentru a obține ceva în plus la salariu”.

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (FSE-SH) lansează un apel puternic privind debirocratizarea meseriei de profesor. „Categoric vom face tot ceea ce depinde de noi și le transmitem colegilor noștri că vom susține ca și federații sindicale din învățământul preuniversitar ca actul educațional să fie debirocratizat”, a spus Marius Nistor miercuri, la Prima News.

Profesorii nu sunt nici juriști, nici avocați, dar trebuie să semneze pentru dosare de burse și tichete sociale, lucruri la care nici nu se gândeau când s-au hotărât să lucreze în școală – este apelul unui profesor la autorități să debirocratizeze munca cadrelor didactice.

O directoare de școală a trimis adresa redactie@edupedu.ro o propunere ce vizează „nevoia unui post în plus in cadrul direcțiunii”:

„Ceea ce se vede foarte clar, din punctul meu de vedere, este nevoia unui post în plus in cadrul direcțiunii. Se pare ca acest Minister, care trimite aceste directive, are nevoie sa realizeze că un post în plus (= niște bani în plus alocați către educație…) ar ajuta procesul de predare și implicit întreg procesul educațional. O funcție intermediară între director, secretară și profesori, o funcție care să nu fie făcută de profesori în plus, deoarece secretarele sunt deja peste cap de hârtii”, se arată în propunerea cadrului didactic.

Amintim apelul lansat la începutul anului școlar de către cercetătoarea Thea Ionescu, coordonatoarea grupului Cogniţie Ancorată din Laboratorul de Psihologia Dezvoltării al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. „Pe umerii profesorilor este un pic prea mult. Nu poate același om să se pregătească și pentru clasă, să organizeze și Săptămâna Verde, și Școala Altfel, să fie și diriginte, să gestioneze și integrarea copiilor cu nevoi speciale în clasă, să facă întruna tabele și să predea pasionat”, a declarat aceasta, într-un amplu interviu acordat Edupedu.ro despre modul în care învață copiii și condițiile de lucru ale profesorilor de astăzi.

  • Vom publica articole detaliate cu toate tipurile de hârtii și documente care încarcă nefiresc și nepermis activitatea cadrului didactic. Facem un apel către cadrele didactice să ne scrie pe adresa redactie@edupedu.ro și în comentarii, mai jos, care sunt documentele și procedurile pe care le consideră inutile și fără de care ar funcționa mult mai bine ca profesori.

10 comments
  1. Rezultate slabe? Păi, haideți să vă spun din punctul de vedere al unui părinte cu ambii copii clasa a VIII-a: ce rezultate pot avea copiii când în clasa a VIII-a au 18 materii și învață după-amiaza? Pleacă de acasă la ora 12 și ajung seara pe la 19.30-19.40… Ce rezultate își doresc? Și spun copii, nu adulți care au un loc de muncă și stau 8 ore la serviciu! Mai apoi auzim la televizor: profesorii slab pregătiți, copiii au rezultate din ce în ce mai proaste, etc. Nu e din vina profesorilor și nici a copiilor ci a sistemului, a celor care vor să se afirme: am făcut, am dres, am adus noutate! Nu de asta avem nevoie.
    Iar acum îmi voi spune părerea d.p.d.v al unui cadru didactic: muncesc de nu mai știu de mine! În ultimii 2-3 ani am ajuns să fac mai multe hârtii decât materiale pentru clasă. Nu e normal! Ne-au înnebunit cu atâtea cerințe de pe o zi pe alta, concursuri, declarații, săptămâni verzi și altfel, etc. Mă tot bate gândul să renunț, să ies din sistem dar am învățat prea mult ca să plec…mi-au furat prea mult timp din timpul alocat familiei, mi-au ieșit prea multe fire albe de păr…#eurezist! Sper!…

  2. Domnul face afirmatii generale fara vreo baza statistica.
    Cred ca inca sunt suficienti profesori buni in sistem.
    Oricum altii mult mai buni decat acestia nu cred ca vor veni niciodata. Eventual sa mai plece si din cei buni. Si asta e valabil peste tot in lume, nu mai exista o dorinta de a veni sa iti “toci nervii”in invatamant.
    Scaderea dificultatii subiectelor de bac nu e din cauza profesorilor, ci din cauza elevilor, care invata din ce in ce mai putin, indiferent cat se straduiesc profesorii.
    Si as zice ca nu birocratia alieneaza, ci..,. RUTINA.
    Dar si birocratia.
    Jobul de profesor predispune la o rutina “infernala”, care isi pune amprenta la un moment dat, duce la o oboseala nervoasa.
    Apoi, cand elevul e din ce in ce mai putin interesat si implicat, munca profesorului devine mai grea. Adica profesorul trebuie sa se coboare si mai mult la un nivel si mai scazut, sa reia totul aproape de la zero iar si iar, sa se gandeasca non stop la noi modalitati de a a bordare, ori asta oboseste nervos foarte mult si la un moment dat chiar nu mai ai vreo satisfactie. Ce entuziasm poti sa mai ai explicand a n-a oara aceleasi notiuni, (Desigur incercand toate variantele ptr a face elevul receptiv ) si constantand ca elevul tot nu le stapaneste?
    Ca in balada mesterului Manole, cam asta e situatia profesorului din ziua de azi…ce incearca sa construiasca ziua, se demoleaza “noaptea”…Munca si efort in zadar. Si atunci probabil chiar nu ii putem blama pe unii ca renunta sa se mai implice asa mult cand vad ca oricum nu apar rezultate.

  3. Orice lider priceput la o companie privata ar fi livrat ceva notabil (quick win) in prima luna de la numire. Asa, doar ca sa aiba lumea incredere in el ca se pricepe la ce face. Vezi Trump care livreaza din prima zi, in prima luna pentru el inseamna prea tarziu.

    Se face in curand o luna si ministrul vedeta David nu a livrat nimic notabil. Dar absolut nimic. Birocratia a ramas la fel si nu exista vreun semn ca s-ar schimba ceva prea curand. Poate cu Georgescu presedinte sau prim ministru?

    Idei bune, dar putine, vorbarie cu sens, dar nimic concret. David “slow motion” este ocupat cu organizarea ministerului, nu are manageri care sa se ocupe cu asta, are alte prioritati.

  4. Ce intelectual dom’le? Hai s-o dam p-a’ dreapta: ieaim distrusi psihic. Ruinati fizic si psihic pana la 50 de ani. Te miri ca nu suntem toti de Balaceanca. Daca luam un strain in sistem fuge de a doua zi. Si nici macar nu-l punem la predat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like