Profesorul Marius Andruh: Studenții buni pe care-i avem acum sunt mult mai buni decât am fost noi la vremea noastră, dar procentul lor este mult mai mic față de ceea ce era înainte

25.826 de vizualizări
Marius Andruh / Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea
Marius Andruh / Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
„Studenții buni pe care-i avem acum sunt mult mai buni decât am fost noi la vremea noastră, dar procentul lor este mult mai mic față de ceea ce era înainte. Au acces la literatură, laboratoare bine dotate, pot să facă experimente cu mult mai complicate decât cele pe care le făceam noi. Prin urmare, nu putem să vedem tot în culori sumbre”, a declarat Marius Andruh, profesor de chimie anorganică la Universitatea din București și vicepreședinte al Academiei Române, într-un interviu la Europa FM, pe 17 octombrie 2023. 

Marius Andruh semnalează faptul că peste 10 ani „nu vom mai avea profesori în țară la câteva discipline, la matematică, fizică, chimie, nu numai pentru că nu sunt atrași să urmeze studiile facultăților respective, dar cei care le fac găsesc locuri de muncă mult mai atractive”. 

„Prin tradiție, 80% dintre absolvenții de la Facultatea de Chimie ajungeau în învățământ. În acest moment, unul, doi aleg meseria de profesor, aleg să meargă într-o școală”, a spus academicianul.

Moderator: Ce mai înseamnă meseria de profesor în România? Au fost foarte multe momente de tensiune în societate, având în miez problema locului profesorului

Marius Andruh: „Locul este tot acolo, însă meseria de profesor nu mai atrage și nu mai este, cred, nici așa de mult respectată. Nu atrage din motive financiare, din condițiile pe care multe școli le oferă, nu toate, există școli foarte bune și cu condiții excepționale, dar suntem oameni și orice absolvent de facultate dorește să trăiască bine. Este omenesc acest lucru și meseria nu-i mai atrage. Prin tradiție, 80% dintre absolvenții de la Facultatea de Chimie ajungeau în învățământ. În acest moment, absolvenți sunt puțini și dintre aceștia unul-doi aleg meseria de profesor, aleg să meargă într-o școală.

Suntem convinși și știm acest lucru, peste vreo 10 ani noi nu vom mai avea profesori în țară la câteva discipline, la Matematică, Fizică, Chimie și nu numai pentru că nu sunt atrași să urmeze studiile facultăților respective, dar cei care le fac găsesc locuri de muncă mult mai atractive. La Matematică, de pildă, se duc și lucrează Informatică, la Chimie se duc în industria farma și din puținii absolvenți pe care îi avem îi pierdem pentru învățământ. 

Să facem o socoteală, într-un sat există maximum două clase paralele la școala generală. Chimia începe la clasa a VII-a, două ore pe săptămână, deci două și cu două fac patru și încă 4 ore la clasa a VIII-a. Un profesor trebuie să aibă 18 ore pe săptămână, ca să-și îndeplinească norma didactică. Trebuie să lucreze în mai multe sate, în trei sate, de regulă, pentru că este cazul fericit într-o școală să ai două clase paralele. Profesorul nu mai este legat de școală și de părinți, de activitățile extrașcolare. El trebuie să alerge prin ploaie, prin noroi, dintr-un sat în altul. Un profesor trebuie să fie implicat în toată viața școlii, să fie în contact cu părinții, să facă activități extrașcolare cu copiii. Acest lucru se putea realiza înainte mult mai ușor decât acum, pentru că aveam o serie de studenți care făceau o dublă specializare, făceau Fizică-Chimie, Matematică-Fizică și își completau norme. Deci, nu atrage meseria.

Organizarea învățământului superior, pentru a avea profesori, șchioapătă. Modele sunt. De pildă, în Republica Moldova există o așa-numită Universitate Pedagogică. Cei care se duc acolo știu din capul locului că asta va fi meseria lor, că se fac profesori. Nu avem așa ceva, nu avem pus la punct sistemul de dublă specializare, pentru că în noua lege este prevăzut. Rămâne de văzut cum se va realiza acest lucru, dar dubla specializare este absolut necesară.

Mai dau un exemplu, în Germania, de pildă, puteai să termini facultatea de Chimie sau de Matematică cu cele mai mari note, dar nu puteai să mergi în învățământul preuniversitar pentru că ți se cerea să ai dublă specializare. Orice stat trebuie să știe cum să-și organizeze învățământul. 

Moderator: Cum vi se pare starea studentului, a elevului, cel care se confruntă cu tentațiile, cu pasiunile zilelor noastre?

Marius Andruh: Nu o să spun că este tragic, pentru că m-aș contrazice cu mine însumi, de la ultima noastră întâlnire când v-am spus că sunt o persoană optimistă și cred cu toată tăria că societatea merge înainte, mai greu, mai ușor. Și dacă merge înainte, merge datorită acestor tineri, așa cum sunt ei. Ce mă sperie, analizând, este procentul tot mai mic al celor cu adevărat buni. 

Lăsăm optimismul la o parte și zugrăvitul învățământului românesc în culori frumoase, pentru că ne uităm la rezultatele de la Bacalaureat, ne uităm la subiectele de la Bacalaureat. Dacă vă uitați la subiecte, ele sunt gândite în așa fel încât să verifici și să te asiguri că, făcând până la un punct, acel cinci înseamnă că el știe ceva. Dacă este un pic mai bun, sunt gândite subiecte un pic mai dificile. Dacă vrei să fii cu adevărat bun, atunci rezolvi și probleme. Sunt foarte bine dozate, dar nu putem nega analfabetismul funcțional, lipsa de interes a multora dintre ei. Avem și studenți buni, procentul lor este mult mai mic față de ceea ce era înainte.

Studenții buni pe care-i avem acum sunt mult mai buni decât am fost noi la vremea noastră și știu ce spun. O să mă întrebați de ce? Au acces la mult mai multe lucruri față de noi. Adică eu am terminat facultatea în 1979 și visam să fac cercetare în Chimia anorganică și ultimul număr al unui jurnal foarte bun din Organic Chemistry era din 1972, iar în 1989 rămăsese la fel. Or ei au acces la literatură, laboratoare bine dotate, pot să facă experimente cu mult mai complicate decât cele pe care le făceam noi. Prin urmare, nu putem să vedem totul în culori sumbre. 

Moderator: Vreau să discutăm, domnule profesor, despre crema cremelor, adică acești copii care reușesc să câștige premii la Olimpiade Internaționale și România stă foarte bine la acest capitol și la capitolul chimie. Cum sunt acești copii și ce se întâmplă cu ei pe parcursul vieții? 

Marius Andruh: Anul acesta, la Olimpiada Națională, am avut nici 200 de elevi. E adevărat că au fost alte criterii prin care au fost selectați, dar știu în egală măsură că, într-un județ, chiar dacă se relaxau criteriile de selecție, n-am fi avut nici măcar un singur elev interesat și au fost județe în care nu am avut elevi. Este mai rău decât oricând. În ceilalți ani în care avem 300-400 de elevi la etapa națională, de la a VIII-a erau așa și așa, pentru că se pregătesc de admitere. Erau mulți la a IX-a, a X-a, a XI-a, din clasa a XII-a aveam în medie 30 de elevi. Dintre aceștia, jumătate se ducea la Medicină. La lotul care ne-a reprezentat țara anul acesta la Olimpiada Internațională am avut patru elevi, doi s-au dus la Medicină. Partea mai bună a lucrurilor este că cei doi merg la Medicină în București“. 


19 comments
  1. Cumva are dreptate, dar de ce ai spune aceste lucruri? doar de dragul unui interviu.
    Ca su cand ar spune ca afara ploua sau nu ploua

    Stim cu totii ca mai demult era mai omogena lumea iar acum e mai eterogena. Plus ca daca la facultatile de chimie intra fara examen ca sa nu ramana somer inclusiv domnul Andruh ce sa ma ceri. 90% din studentii de la chimie sunt acolo sa fumeze si sa se afle-n treaba ptr ca n-au intrat la economic sau la medicina sau la alte inginerii sau la litere.

    Mai lipseste domana Bogdan sa zica si ea in iunie elevilor sa simplifice in calcule la bac.

    E cred ca ei sunt groparii invatamantului chimic romanesc, a facut sa nu mai avem profesori de chimie. Materia care nu are profesor moare.

    Dar nu va speriati, chmistii sunt de regula certati cu gramatica iar unii au si nasul mare.

  2. Dupa reducerea numarului de ore saptamanale pe care studentii le petrec in laboratoare, a numarului de ani de studiu in invatamantul superior si cresterea fara limite a numarului de studenti intr-o grupa (peste 30-45) ne miram ca absolventii din ultimii ani sunt slab pregatiti.
    Daca in invatamantul preuniveristar exista o norma de 28 de elevi intr-o clasa (cu greu respectata), in invatamantul superior se evita impunerea unei astfel de norme invocandu-se autonomia universitara.
    Chiar daca sudentii sunt bine intentionati ei nu au cum sa se educe in invatamatul superior din Romania. Accesul la infrastructura didactica si de cercetare (care este intr-o stare deplorabila) este limitat in timp si spatiu.
    La fel de limitata este disponibilitatea cadrelor didiactice. Numarul acestora este foarte mic in raport cu numarul studentilor (sunt foarte multe posturi vacante) si fizic nu au cum sa raspunde nevoilor tuturor studentilor.

  3. Chimia organica este in impas in toata lumea: petrolul este ars in loc sa fie cracat, plasticul clasic nu e biodegradabil, farma este boicotata cu succes de politicienii populisti.Este momentul ca anorganica sa preia/salveze stafeta chimiei in progresul lumii pana cand chimia organica isi regaseste rolul constructiv: deuteriu/tritiu/heliu, litiu, siliciu, galiu, arsen, metalele rare,…tabelul periodic este plin de posibilitati care abia asteapta sa devina utile omenirii.
    Scoala de chimie din Ro trebuie sa redevina un exemplu si sa refuze impostura de tip dottore care a acaparat intregul invatamant din Ro! Andruh a aratat ca se poate ca Ro sa conteze in reabilitarea chimiei si a chimistilor romani.

  4. 200 de elevi la nationala e enorm pentru un domeniu fara viitor si in care la catedra predomina necalificatii pensionarii si suplinitorii.

    Interesant ar fi si cati mai sunt la fizica, dar cred ca de rusine nu scoate nimeni capul sa spuna ceva, ca evident situatia e creata de ei si le e rusine pt asta ca se stie. Interesant ca domnul de chimie anorganica a spus si despre fizica si mate si il apreciez. Cei de la fizica dorm in papucii statului si nu scot capul de rusine.

    Daca se elinina chimia de la admterea de la medicina sunteti faliti, nu mai vrea nimeni chimie.

    E perfect normal si explicabil, suntem in grafic.
    Cand ai 50% profesori necalificati la chimie, cand chimia o preda inginerul de floricultura si profa de engleza, cand fizica o preda profa de muzica, sa ceri acelasi nr de olimpici ca in vremurile cand aveai titulari pe chimie si la cel mai indepartat catun imi pare o mare prostie si o mare falsitate.

    Si da, preda chimia profa de engleza si educatoarea din sat pt ca sunt titulare la materiile lor iar absolventul calificat de facultate de chimie e prea prost ca sa fie acceptat si angajat la catedra pt ca nu ia titularizarea la materia lui, chimia evident. Si aici s-a incheiat tot. Nu mai e fraier nimeni sa suplineasca doar pt bouri de vacanta si card de cariera cand anual iti intrerupe contractul pierzi vechimea si te umilesti la examene de catre 4 ore.

    Cat despre fizica, au ajuns o rusine de sus pana jos, culmea si Iohannis e de fizica si in 10 ani n-a scos un cuvant despre asta. Mai au tupeul a se laude cu 3 olimpici internationali la fizica cand in doua treimi din scolile din Romania fizica e predata de femeile de serviciu. Fizica e baza ingineriei, spre deosebire de chimie nu poti sa spui ca nu se cauta, de bine de rau avem desula inginerie si facultati ingineresti unde se mananca fizica pe paine ca sa fi productiv apoi, dar ca stat sa iti bati joc maxim si sa nu asiguri profesor de fizica calificat in preuniversitar cred ca e bataia de joc maxima ce putea exista. Termina aia ingineria si nu stiu a rezolva nici o problema cu plan inclinat

  5. Lucru stiut si real si facut intentionat. Pe scurt 2 genii si 900 de rebuturi. Randamentul vostru e. Si credeti ca dublele specializari sunt solutia ca rebuturile sa devina si ele genii si sa ia peste 7 la ex de titularizare?

    In Pharma sau IT si alte domenii dai un interviu 10 minute si o proba scrisa 30 minute si esti apoi angajat pe perioada nedeterminata. In invatamant stim cu totii cum se intra, 10 ani de de 10 ori examen de ttularizare pe care-l tot pici de cate 4 ore 50 de inspectii, definitivat si abia apoi poate esti angajat definitiv daca esti bun.

    Chimie si fizica, nu-s cadre ca nu-s dorite. V-as intreba domnilor si doamnelor din minister academii si licee centrale bucurestene care dati ora exacta: de ce nu angajati profesori in sistem daca ziceti ca nu aveti?
    Stiu ca o sa spuneti ca sunt prosti si slabi pregatiti. Serios? dar erau buni aia cu IP3-ul si reconversii din anii 80 care n-au dat niciodata examen de titularizare si inca mai trageti de ei acum ajunsi heptagenari si octogenari?

    Hopa si mai apare si domnul de matematica Ciupala de la Brasov sa spuna ca la fizica se da subiecte de bacalaureat la titularizare. Asa se intampla cand vorbesc unii fara sa cunoasca. Si partea proasta e ca sunt care si cred, ca daca zice un cineva de asa calibru asa o fi. Inseamna ca dansul nu a vazut un subiect de fizica nici de bac nici de titularizare sau nu stie fizica deloc. Una din 2 variante e corecta si posibil chiar si ambele.

    Pai cine i-a admis si pregatit pana la licenta si master pe actualii studenti profesori tineri si de varsta medie daca nu-s buni? de ce nu bagati admitere la facultatea de chimie si fizica cu examen serios ca la bacalaureat macar sau la titularizare ca sa produceti studenti si profesori destepti?
    Cursurile de perfectionare nu-i invata sa rezolve probleme de fizica si chimie.

    Ar trebui sa stiti si voi dar si toti elevii care ar dori o cariera didactica pe chimie sau fizica ca totul depinde in reusita lor profesinala de capacitatea lor de a rezolva la finalul clasei a 12-a subiectele de la titularizare si nu la finalul facultatii pt ca atunci e deja tarziu. Unii au impresia ca parca le place chimia sau fizica sau si si. Dar in realitate ei nu-s in stare sa faca o problema cu randament si conversii la un amestec de substante si nici o problema de difractia luminii. Esti in stare sa iei un 6 macar la subiect de titularizare exceptand metodica? ok intra la facultatea de chimie sau fizica, nu iei nici 5 dupa 12 clase? mergi in alt domeniu alta specializare, dar nu incerca cu dosarul sau taxa ca pierzi si timpul si banii.

    Se simte realitatea deja si pe la facultati si academii? cine mai face chimie sau fizica si de ce ar mai face? ca sa suplineasca la mediul rural? duble specializari vreti din nou dupa ce v-ati batut joc de absolventii lor trimitandu-i la capsuni? faceti eventual tripla-specializare quad-specializare penta-specializare etc.

  6. studentii buni sunt cei din familii cu venituri cel mult medii , care au o biblioteca in casa și a caror parintii au fost interesați la randul lor de educatie. scoala a stricat ierarhiile , le a camuflat cum au dictat parintii cu bani și cu funcții. acesti studenti buni au trecut de bariere amintite așa incat au devenit extrem de competitivi, competenți invațati cu munca enormă și nedreptatile. acum nu i mai poate opri nimeni .. SI da , ajung top in universitați , li se recunosc meritele Intr un final , au activitate de cercetare , primesc posturi didactice , fac treabă merg înainte SI trag dupa ei o cohorta de studenti pt care sunt un exemplu. . . evident ei nu fac parte din familia *Pascu*..

  7. “Nu merita” se spune corect…(vezi nu SE merita)…
    cred că pentru a pleca din învățământ, nu e un efort…un efort e sa intri …ca sa pleci, doar îți dai demisia…Sau,cum spune azi lumea “buna”, demisionezi, “gen”….

  8. din pacate nu e chiar asa, culegerile de fizica matematica, dinainte de 89 erau grele, trebuia sa-ti faci temele, nu existau telefoane mobile cu care se copiaza in draci la lucrari, elevii veneau sa invete, locuri de munca existau, acum vin doar sa se distreze.

  9. Se stiu treburile astea dar e bine ca au fost reamintite sa se stie si mai bine.

    Numai ca evita ca de obicei cauzele reale sa le spuna.

    1. Lipsa industriei chimice face chimia neatractiva. Pe bune, iti dai tu copilul sa faca studii de asa ceva cand stii ca nu se cauta?

    2. Subiecte la titularizare si la fizica si la chimie date in dusmanie e motivul crizei de cadre, normal ca nu mai merge nimeni. Acolo e spilul sa ai sau nu profesori, la dificultate, ca in rest omul indura multe ptr o paine, face si naveta se chinuie. dar tu ca stat din start nu-l doresti. Si urlii ca nu mai vine nimeni.

    Ptr un post la tara unde faci alfabetizare trebuie sa ai o performanta la examen nemaiintalnita pana prin anii 2000. De aranjamente din 2005 si 2015 ca sa nu mai fie profesori, isi aminteste cineva? Criza creeata e artificiala si intentionata ca si la medici. Am avut noroc sa prind titulatura pe ed tehnologica si am preluat si chimia si fizica ca altfel suplineam pana la pensie sau plecam si eu. Colegii mei de facultate lucreaza toti la multinationale si firme pe alte posturi decat chimie sau fizica. Diploma lor F-C e degeaba. Ii ajuta putin la incadrare cu studii superioare la unele posturi, dar pe altii deloc de ex pe cei care lucreaza pe it logistica sau telecomunicatii. Multi regreta si privesc cu amar teapa luata cu asa studii de fizica chimie din anii 2000 si ghinionul lor a fost ca nu au anticipat ce li se pregatea dupa absolvire. Si au intrat cu examen la facultate. Cativa dupa absolvire au mers la examen si la scoli la inceput si s-au lamurit de situatie si au renuntat. Au fost mai departe inlocuiti cu elan si bucurie mare de catre pensionari si necalificati. Locul de munca de suplinitor pe un an nu era atractiv ptr noi iar noi examene ce se vedeau la orizont tiulariz def grade inspectii nu pareau nici ele sa fie ceva atractiv. Si totusi in facultate erau convisi ca ei vor preda chimie si fizica negresit si ca asta e menirea lor, le placea practica pedagogica invatau erau hotarati. Se intampla dupa anii 2000.

    De ce erau profesori inainte? uite:
    Pana in 1996 profesorii au fost angajati fara examen de titularizare si de-aia erau destui. Apoi cu ala la nivleul scolii pana prin 2000, apoi cu ala national dupa 2000, apoi cu peste 7 dupa 2005 apoi cu subiecte de olimpiada dupa 2015 si apoi hopa prin 2019 ca nu mai vrea nimeni la examen si la catedra. Prea mare coincidenta. ha ha. Cine-i vinovat? soarta universul? ha ha. Nicidecum decidentii?

    Totusi vrei ala de la tara sa aiba performanta unui universitar? :))

    Cum de la engleza si alte materii e plin de profesori si la tara?

    1. Aveti dreptate. Intre 2005-2011 au existat titularizari la nivel de judet-pilot/ pilist/ partidist. Apoi, dupa 2011 exista art 253, art pilistilor din Legea invatamantului.
      Ce sa ne miram? De acolo se trage. Cei capabili au fost usuiti. Si este valabil la toate materiile.

  10. Doamne!Voi face un ultim efort și voi pleca din învățământ. E horror!Cine va face ca mine,ca mine sa pățească!Ce mult mi-am dorit sa ma titularizez si ma linistesc ,sa imi fac meseria si sa am casa mea dar totul e ca dintr-un film de groază. Nu știu dacă asa este peste tot in tara, desi încep sa cred ca da ,dar mie mi-a ajuns.Am luat peste 7 la doua materii nu doar una,nu o data ci de 4-5 ori la fiecare și tot nu am post stabil. Nu va mai veni nimeni normal în învățământ,vor veni doar tutele.Ba cineva îmi râdea în nas ca ce proasta sunt ca am dat atâtea examene pentru ca ea s-a dus și a luat post în școală,nu ca mine.
    Cine a dat examen știe consumul psihic pentru asta:nu ai vacanta,nu ai vară, nu ai liniște, nu îți tihneste mâncarea și toată vara stai pe la inspectorat.
    Oricum revenind la ce spuneam dacă se merge pe linia asta nu va mai veni nimeni normal la cap.Nu se merită. Chiar dacă îți dorești foarte mult sa faci aceasta meserie.
    După aceea nu ai suficienți bani pentru medicamente sa tratezi toate bolile dezvoltate datorita stresului.

    1. E o diferenta intre a avea peste 7 la examen si a nu avea titulatura si a nu reusi sa iei peste 7 si sa fie garla de posturi libere si vacante. Iar cine nu e titular e catalogat prost automat, iar cine nu ia nici 7 sau 5 este catalogat handicapat.

      Domnul acesta insinueaza si deturneaza discutia pe ideea ca nu sunt duble specializari. Si daca ai dubla specializare ce faci? pici examenul la oricare din ele ca toti care mai se prezinta la el. Ceri aluia de la tara care face calcule cu densitatea sa stie ecuatiile Bernoulli de la mecanica fluidelor la nivel de facultate?

      Criza e intentionat facuta, nu ce zice domnul acesta ca nu vrea lumea la catedra pe fizica si chimie. Nu-i primeste statul pe oameni sa predea chimie si fizica, asta e realitatea. Examenul disproportionat este dovada. Oameni cu vechime la catedra care au picat chiar si la judetean sa nu mai zic de absoilventi (care imediat schimba directia si merg in alt domeniu) subiectele fiind ca si cele de la national. A AJUNS BATAIA DE JOC PANA LA ASA NIVEL SI TOT EI DECIDENTII SE PLANG SAU LAUDA CA NU AU PROFESORI. Sa recunoasca ca asta si vor. Iar cine e capabil de peste 7 la examenul ala disproportionat evident ca prefera post la un liceu de top in caz contrar refiza si prefera sa dea meditatii pt medicina ca iese mai bine si asta in caz ca nu se baga asistent pe la facultate.

      Ca si elev e normal sa alegi chmie doar daca vrei medicina, altfel nu are rost. Diploma de chimie & fizica inseamna automat diploma de somer, poate sa minta astia pana se plictisesc ca nu au profesori. Sunt profesori de chimie si fizica, i-ai de la lidl si kaufland dupa ce i-ai tot refuzat.

      Inca ma mir ca mai sunt care nu constientizeaza situatia si din 4 olimpici la chimie doar 2 vor medicina. Normal ar trebui din 4 olimpici la chimie 5 sa vrea medicina, pt ca altundeva doar la facultate ar mai putea lucra cu chimia si asta cat mai merge vrajeala cu sectiile alea de chimie unde oricum se intra fara examen, asadar fara examen de admitere dragilor, normal ca studentii sunt slabi pt ca 90% din ei sunt aia care merg sa se afle-n treaba exact ca si la ingineriile alea de sectoare calde agricole mediu si alte domenii fara cautare in tara si exact ca si la liceele tehnice unde-i baga cu forta computerul. Insa daca ar pune examen ar ramane fara studenti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rectorul SNSPA, după scandalul generat de Șoșoacă și Simion: Solicit comisie de anchetă pentru a analiza dacă formaţiunile politice care promovează aceste acţiuni de tip fascist mai pot fi considerate «partide politice democratice»

„Ceea ce s-a întâmplat ieri în Parlamentul României reprezintă o nouă încercare a politicienilor de factură legionară de a captura instituțiile Statului Român”, susține rectorul Școlii Naționale de Studii Politice…
Vezi articolul