Cei doi câștigători ai premiului „Monica Lovinescu”, acordat pentru prima dată în acest an, la un secol de la nașterea disidentei anticomuniste, a fost câștigat de Alexandra Furnea, supraviețuitoare în incendiul din clubul Colectiv, pentru volumul „Jurnalul 66. Noaptea în care am ars”, și de profesorul George Ardeleanu, conferențiar la Facultatea de Litere a Universității din București (UB), pentru realizarea seriei integrale de autor Nicolae Steinhardt, potrivit anunțului făcut de organizatori la gala de la Ateneul Român.
Premiul este acordat de fundația editurii Humanitas și a fost înființat anul acesta, în care se marchează centenarul nașterii Monicăi Lovinescu, jurnalistă, critic literar și disidentă anticomunistă. Premiul este dedicat cărților de nonficțiune din zona umanistă și unor demersuri intelectuale de anvergură precum editarea de ediții critice, coordonarea unor lucrări ample, traduceri dificile din patrimoniul cultural universal, conform anunțului făcut de organizatori.
Pentru această gală au fost vizate cărțile publicate în perioada 2021 – septembrie 2023. În viitor, premiul ar urma să se acorde anual, pornind de la data când s-au publicat precedentele nominalizări, după cum au precizat organizatorii, duminică, 19 noiembrie, la Ateneu, la decernarea premiului în valoare de 10.000 de euro. La eveniment au mai participat scriitorii Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu și Horia Roman Patapievici. Președinta juriului a fost scriitoarea Ioana Pârvulescu.
Alexandra Furnea: Recunoașterea voastră îmi dă voie să cred că am pus o stavilă cât de mică în calea acestei uitări maligne de care ne facem, ca popor, mult prea des vinovați
„Dincolo de 30 octombrie, luna noiembrie este, pentru toți cei care am fost atinși într-un fel sau altul de tragedia din Colectiv, una a pierderii și, pe măsură ce trec anii, tot mai mult una a uitării. Datorită recunoașterii pe care o oferiți poveștii mele, îmi dau voie să cred că am izbutit să pun o stavilă cât de mică în calea acestei uitări maligne de care ne facem, ca popor, mult prea des vinovați”, a scris într-o postare pe Facebook Alexandra Furnea, redactor, autoarea cărții „Jurnal 66. Noaptea în care am ars”.
„Cuvintele sunt prea slabe ca să exprime recunoștința pe care o simt pentru aprecierea pe care mi-au arătat-o membrii juriului, dar mai ales pentru iubirea pe care mi-ați dăruit-o voi, cititorii, cei datorită cărora suferința mea capătă un sens mult mai mare decât cel pe care i l-aș fi putut da singură”, a mai scris aceasta în mesajul de mulțumire după primirea distincției.
George Ardeleanu: Prin toate paginile celor 22 de volume care restituie chipul polimorf al lui Nicolae Steinhardt străbate un aer care le face să foșnească: spiritul libertății
„Monica Lovinescu și Virgil Ierunca au scris despre cărțile lui Nicolae Steinhardt și le-au comentat la Europa liberă, erau la curent cu tribulațiile politice ale Jurnalului fericirii (confiscat de două ori de Securitate, rescris din memorie etc.), Steinhardt le asculta cu fervoare emisiunile și le expedia dintr-o Românie captivă colete cu cărțile nou apărute, cărți (și) pe baza cărora s-a constituit canonul alternativ de la cunoscutul post de radio”, explică profesorul George Ardeleanu de la Facultatea de Litere a UB, despre legătura dintre jurnalistă și Steinhardt, într-un scurt interviu pentru Edupedu.ro în care răspunde întrebărilor legate de munca de realizare a unei întregi ediții de autor.
Seria la care a lucrat, explică acesta, „încearcă, în primul rând, să echilibreze imaginea ”primului” Steinhardt (mai puțin cunoscută publicului larg), cel din perioada interbelică și imediat postbelică – adică a unui tânăr cosmopolit, ironic, adept al unei ideologii liberal-conservatoare, pledând pentru valorile burgheze și pentru moderație și dezavuând ambele totalitarisme care au marcat întregul secol 20, puternic implicat în problemele culturii și civilizației iudaice – cu imaginea ”ultimului” Steinhardt, cel de după 1965, cea a unui intelectual care a traversat o mare suferință (experiența detenției politice, a marginalizării și a permanentei hărțuiri de către Securitate) și care a cunoscut o spectaculoasă metamorfoză spirituală și identitară: convertirea la creștinism”.
„Edupedu.ro: Cum a venit premiul “Monica Lovinescu” pentru dumneavoastră: ca o supriză sau ca o confirmare a efortului depus la integrală?
George Ardeleanu: Să spunem că surpriza a fost nițel atenuată de nominalizare: mai întâi pe lista de 10 cărți și proiecte, apoi pe lista scurtă, de 5. Dar emoții tot au fost, conștient fiind eu de marja de hazard și de relativitate a oricărui premiu (o spun și din experiența unor jurizări). Așa cum am mai spus deja, pentru mine premiul ”Monica Lovinescu” este cel mai onorant premiu pe care l-am primit până acum și cred că și pentru Nicolae Steinhardt. Am în vedere, când spun asta, îndelungata și intensa prietenie afectivă și culturală dintre el și Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, probată, printre altele, de consistenta corespondență pe care au purtat-o.
Monica Lovinescu și Virgil Ierunca au scris despre cărțile lui N. Steinhardt și le-au comentat la Europa liberă, erau la curent cu tribulațiile politice ale Jurnalului fericirii (confiscat de două ori de Securitate, rescris din memorie etc.), Steinhardt le asculta cu fervoare emisiunile și le expedia dintr-o Românie captivă colete cu cărțile nou apărute, cărți (și) pe baza cărora s-a constituit canonul alternativ de la cunoscutul post de radio. Aceasta până când, în martie 1983, Securitatea a intervenit brutal în acest dialog, anchetându-l pe Steinhardt și somându-l să înceteze orice relație cu ”emigrația reacționară din Occident” și cu postul de radio Europa liberă. Dialogul n-a încetat cu totul, însă el s-a purtat pe căi mai subtile id est clandestine și riscante.
Edupedu.ro: Ce a presupus munca la integrala Steinhardt?
George Ardeleanu: Vorba unui personaj caragialian: multe, domnule! Foarte succint spus, a presupus, în primul rând, configurarea unei arhitecturi de ansamblu a acestei serii de autor. A presupus apoi configurarea arhitecturii fiecărui volum inclus în serie, o arhitectură cu un anumit grad de standardizare, de vreme ce o astfel de Integrală este un proiect coerent, unitar, ceea ce înseamnă altceva decât juxtapunerea unor volume disparate. Fiecare volum este însoțit de o notă asupra ediției, de repere biobibliografice, de un studiu introductiv, de un substanțial corpus de note explicative, de un dosar de receptare critică, de diverse anexe, de indici (de nume, de titluri și de locuri) etc.
În sfârșit, a presupus un dificil proces de recuperare: texte inedite, multe texte preluate din revistele culturale și care (cele mai multe) au fost publicate – prin această Integrală – pentru prima dată în volum, apoi o substanțială corespondență de peste jumătate de veac (în jur de 1200 de scrisori), inclusiv corespondență interceptată de Securitate (identificată în arhivele C.N.S.A.S.) – corespondență inclusă în cele două volume care încheie această serie. Dar despre aceste lucruri am vorbit mult mai pe larg într-un interviu acordat pentru Book Industry.
Edupedu.ro: Explicați ce înseamnă seria la care ați lucrat ca pentru cineva care și-ar dori să o citească și să afle mai multe despre acest subiect.
George Ardeleanu: Această serie își propune să restituie chipul ”multiplu”, polimorf al personalității și operei lui N. Steinhardt. Ea încearcă, în primul rând, să echilibreze imaginea ”primului” Steinhardt (mai puțin cunoscută publicului larg), cel din perioada interbelică și imediat postbelică – adică a unui tânăr cosmopolit, ironic, adept al unei ideologii liberal-conservatoare, pledând pentru valorile burgheze și pentru moderație și dezavuând ambele totalitarisme care au marcat întregul secol 20, puternic implicat în problemele culturii și civilizației iudaice – cu imaginea ”ultimului” Steinhardt, cel de după 1965, cea a unui intelectual care a traversat o mare suferință (experiența detenției politice, a marginalizării și a permanentei hărțuiri de către Securitate) și care a cunoscut o spectaculoasă metamorfoză spirituală și identitară: convertirea la creștinism, convertire dusă până la capăt prin intrarea în viața monahală, la mănăstirea Rohia din Maramureș.
Chipul ”multiplu” al personalității și al operei sale înseamnă, în același timp, diversitatea temelor, domeniilor ori genurilor pe care le pune în scenă: memorialistul, istoricul ideilor, doctorul în drept constituțional, coautorul a două studii de iudaism, deci de filozofie identitară, criticul și eseistul literar și, în sens larg, cultural, eseistul și predicatorul creștin, prozatorul, omul dialogic, epistolierul etc. Prin toate paginile celor 22 de volume care restituie acest chip polimorf străbate un aer, un ”duh”, mai bine spus, care le face să foșnească: spiritul libertății”.
Pe lista scurtă de 5 nominalizări la premiul acordat „pentru memorialistică, opere de erudiție, curaj intelectual sau civic” s-au mai aflat Cătălin Pavel, autorul cărții „Animalele care ne fac oameni”, Constantin Vasilescu, coordonatorul volumului „Morfologia nevinovăției. Alfabetul detenției feminine în comunism”, și Marina Vazaca, traducătoarea cărții „Chateaubriand: Memorii de dincolo de mormânt”.