Profesorul Doru Marcel Bălțățeanu, de la Universitatea de Vest din Timișoara, arestat pentru coruperea sexuală a unei fete de 13 ani în timpul meditațiilor

Foto: UVT

Lectorul universitar Doru Marcel Bălțățeanu, de la Facultatea de Fizică a Universității de Vest din Timișoara a fost reținut și a arestat pentru 30 de zile pentru acuzații de corupere sexuală a unei minore, potrivit opiniatimisoarei.ro. În timp ce îi dadea meditații la Matematică unei fete de 13 ani, la el acasa, cadrul didactic ar fi încercat să o sărute și a atins-o în zonele intime, potrivit anchetatorilor. Cazul a fost instrumentat de ofițerii de la Biroul Investigații Criminale și a fost preluat de procurori.

Profesorul Doru Marcel Bălțățeanu a fost prezentat magistraților de la Judecatoria Timișoara. Aceștia au aprobat propunerea procurorilor de arest preventiv pentru 30 de zile, potrivit portalului instanței.

Încheierea instanței este următoarea: ”În temeiul dispoziţiilor art. 226 C.pr. pen., art. 223 alin. 2 C.pr. pen. raportat la art. 202 alin. 1-3 şi alin. 4 lit. e C.pr.pen., admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara cu privire la inculpatul Bălțățenu Doru-Marcel, cercetat pentru comiterea în formă continuată a infracțiunii de coruperea sexuală a minorilor, faptă prevăzută de art. 221 alin. (1) și alin. (2) lit. b) teza I CP, cu aplicarea art. 35 alin. (1) CP (două acte materiale).

Dispune arestarea preventivă a inculpatului Bălțățeanu Doru-Marcel pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.02.2023 până la data de 14.03.2023, inclusiv. Respinge cererea formulată de inculpat, prin apărător din oficiu, de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, ca neîntemeiată.

În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., dispune plata sumei de 340 lei, reprezentând onorariu pentru avocatul din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile legate de soluţionarea prezentei cereri rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie in termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 13.02.2023, ora 17.40”.

Barbatul este lector universitar în cadrul Universității de Vest, la departamentul de Fizică, și a fost reținut de către politiști pentru săvârșirea infracțiunii de corupere sexuala a minorilor în formă continuată.

Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi încercat să sărute minora în varsta de 13 ani, iar ulterior a atins-o în zonele intime, în timpul orelor de meditații la matematică ce se desfășurau acasă la profesor, mai scrie publicația citată.

Un anunț al profesorului Bălțățeanu pe un site de profil arată că acesta percepea 100 de lei pentru două ore de meditații la Matematică sau la Fizică, iar în prezentare acesta susține că „având o experiență de peste 10 ani în domeniul meditațiilor, am pregătit cu succes elevi pentru evaluări naționale, bacalaureat și facultate. Prețul unei ședințe de 2 ore este de 100 ron (cu un singur elev) sau 70 ron (cu doi elevi)”.

Articol în curs de actualizare

Exit mobile version