Părinților și copiilor „le datorăm o şcoală mai bună, mai demnă, mai calificată, mai umană. Iar nouă ne datorăm un sindicat condus de oameni verticali şi mai curajoşi“, scrie profesorul Doru Căstăian într-un mesaj pe pagina sa de Facebook după suspendarea grevei generale din Educație.
Acesta menționează creșterile salariale „semnificative“ obținute de în urma protestului, dar vorbește și despre modul netransparent al liderilor sindicali de a lua decizii în numele celor pe care susțin că îi reprezintă.
Redăm mesajul profesorului Doru Căstăian:
„Se pare că s-a terminat totul. E un moment cu multă emoţie şi se exagerează uşor. Sunt, la rȃndul meu, emoţionat, dar încerc să îmi păstrez calmul şi echilibrul.
Nu, nu cred că totul a fost degeaba.
S-au obţinut salarii mai mari, există o creştere semnificativă a salariului la intrarea în sistem, ceea ce, pe termen mediu şi lung, ar putea să conteze (asta, desigur, dacă prevederile ordonanţei se vor aplica întocmai, ceea ce e numai una dintre posibilităţi).
Angajaţii din învăţămȃnt au descoperit cu surprindere (simultan cu guvernanţii, la fel de surprinşi, probabil) că pot fi o forţă redutabilă.
Profesorii au descoperit că o clipă de îndrăzneală şi demnitate le poate aduce mai mult decȃt decenii de fatalism şi supunere.
Profesorii au descoperit o solidaritate care poate fi convertită în ceva mai substanţial în anii ce vin.
În acelaşi timp, am descoperit că profesorii nu pot fi reprezentaţi decȃt cel mult parţial şi trunchiat de liderii sindicali la nivel naţional.
Că nu există mecanisme care să convertească imensa energie, disponibilitate şi creativitate a unei mişcări de masă într-un program raţional.
Că singurul nivel la care putem fi coerenţi în cererile noastre este cel imediat. Nu am reuşit să obţinem nici măcar o promisiune legată de finanţarea educaţiei pe termen lung sau implementarea unor elemente de reformă structurală.
Dar probabil cel mai tulburător lucru pe care l-am aflat este că liderii sindicali au mecanisme de urgenţă prin care pot lua, într-o deplină netransparenţă, decizii contrare dorinţei oamenilor pe care efectiv îi reprezintă.
Unii spun că e acelaşi blat politic pe care îl cunoaştem de treizeci de ani. Alţii, mai încrezători în natura umană, spun că au vrut să evite declararea stingerii grevei prin coborȃrea numărului de grevişti sub 50% (asta pare să fie naraţiunea distribuită peste tot dinspre liderii de sindicat). Deşi tind să cred prima variantă, adevărul e că nu ştiu care e realitatea. Dar asta nici nu contează. Dacă mai era oportun să continue greva, dacă oferta Guvernului era mulţumitoare, dacă riscam sau nu stingerea ei naturală sunt pȃnă la urmă chestiuni secundare şi, oricum, unele care trebuiau discutate onest cu membrii de sindicat aflaţi în grevă. De speriat e faptul că acest mecanism există şi e îngrozitor de nedemocratic şi imoral.
Ştiţi imaginea miilor de profesori presăraţi pe podul Basarab, imaginea care a făcut înconjurul Europei şi a devenit cumva emblema acestor zile? Exact oamenii aceia nu au contat, exact părerea lor nu a făcut două cepe degerate. Iar pericolul mare legat de felul în care a luat sfȃrşit greva (pentru că asta s-a întȃmplat, să nu ne pierdem în nuanţe semantice) este ca această capitulare urgentă, făcută pentru a nu priva Romȃnia de momentul ei astral cu Marcel Ciolacu, să continue să hrănească cinismul, nepăsarea şi inerţia din sistem. Obligaţia morală minimă a liderilor de sindicat este să explice măcar acum de ce au procedat aşa şi să arate transparent care a fost de fapt dorinţa majorităţii greviştilor (şi nu dorinţa majorităţii liderilor judeţeni). În felul acesta vom putea verifica naraţiunea pericolului de a ajunge sub 50%.
Rămȃne de văzut dacă lucrurile bune pe care le-am aflat despre noi în aceste zile, dragi colegi, vor reprezenta sȃngele proaspăt pentru a începe o transformare din interior a şcolii.
Eu, unul, prefer să rămȃn cu toate lucrurile care mi-au dat speranţă în aceste zile: curajul, demnitatea şi cu faptul că lȃngă noi s-au aflat atȃţia părinţi şi copii.
Lor le datorăm o şcoală mai bună, mai demnă, mai calificată, mai umană. Iar nouă ne datorăm un sindicat condus de oameni verticali şi mai curajoşi.
Ultimul paragraf este o frază de mulţumire pentru toţi cei care ne-au susţinut protestul, copii, părinţi şi, uneori, intelectuali publici (i-aș menționa aici în primul rând pe admirabila Ariana Dudună, pe Radu Vancu sau pe Ciprian Mihali, care ne-au fost alături într-un mod ferm încă de la început). Desigur, cei care merită mulțumiri sunt mult mai mulți. Efortul vostru a contat enorm“.
____________
Doru Căstăian este profesor de ştiinţe socio-umane la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galaţi şi la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi, profesor asociat de gândire critică şi bioetică la Facultatea de Istorie, Filosofie şi teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.