Profesorul de Istorie Bogdan Murgescu: Dacă am fi fost neafiliați NATO, eram vulnerabili la același gen de agresiune / Putin joacă la loterie soarta țării sale, poate chiar și soarta lumii / Ceea ce se va întâmpla va depinde foarte mult de capacitatea Ucrainei de a rezista

Bogdan Murgescu / Foto: Universitatea București

România se află într-o poziție foarte bună fiind membră NATO în contextul agresiunilor actuale, altfel eram la fel de vulnerabili ca Ucraina, a explicat pentru Edupedu.ro profesorul universitar Bogdan Murgescu de la Facultatea de Istorie a Universității din București. În momentul de față avem două posibile scenarii pentru următoarele zile și săptămâni: fie Ucraina rezistă și instituțiile sale nu intră în colaps, ceea ce ar însemna un război de lungă durată cu zeci de mii de victime, fie Ucraina nu rezistă și se deteriorează rapid, la fel cum s-a întâmplat în Afganistan, dar situația este foarte fluidă acum și nu știm încă unde se va duce, a explicat istoricul.

Analiza profesorului Bogdan Murgescu:

„Ne uităm la o agresiune evidentă. Ce va fi e greu de spus pentru că depinde de câteva lucruri:

1. Cât de benefic este pentru România faptul că este parte a NATO pentru că, dacă am fi fost neafiliați NATO, eram vulnerabili la același gen de agresiune. Faptul că suntem parte a NATO este totuși o garanție de securitate importantă, ne obligă să facem parte din efortul NATO, dar în același timp ne protejează și dacă am fi fost de unii singuri era mult mai rău.

2. Este evident cât de periculoase sunt situațiile în care într-un stat dispar elementele de echilibrare și de control reciproc al puterilor, așa-numitul checks and balances. Am ajuns în situația de astăzi pentru că un autocrat poate să declanșeze războiul după umorile sale și nu există elemente care să poată să-l controleze în momentul în care sistemul său mental colapsează.

Vorbesc foarte serios, în clipa de față suntem în situația în care un lider aflat în degradare psihică și mentală joacă la loterie și soarta țării sale, poate chiar și soarta lumii, fără să aibă o perspectivă clară de viitor. Efectiv el joacă la loterie, încearcă să câștige pe termen scurt și pentru că nu are o perspectivă pe termen mediu și lung nici pentru persoana lui, nici pentru țară. Rusia are probleme uriașe și de perspective demografice și de perspective economice. Avem un președinte al Rusiei care este iresponsabil.

Ceea ce se va întâmpla va depinde foarte mult de capacitatea Ucrainei de a prelungi conflictul, de a rezista, de a împiedica o ocupare rapidă și completă în termen de câteva zile. Aici este important de văzut dacă Ucraina va avea capacitatea și voința de a rezista sau dacă vom asista la un colaps al structurilor statale cum a fost în Afganistan. Dacă, însă, Ucraina va rezista, Rusia pierde garantat.

Zona de risc este că, în momentul în care Putin va vedea că strategia și loteria lui de a ocupa rapid Ucraina eșuează, are o geantă nucleară în zona de acțiune. Aici rămâne de văzut dacă vor exista forțe sau persoane și structuri în Rusia care să ia măsuri pentru ca un om aflat în starea lui Putin să nu pună toată omenirea în pericol și în colaps. Aici zona de pericol este foarte serioasă. Cred că este interesul și al Rusiei, și al elitelor rusești să îl izoleze, să-l pună în cămașa de forță și să-l ia de acolo.”

În ceea ce privește tragedia umană, Murgescu atrage atenția:

„Vorbim de o țară cu 40 de milioane de locuitori, mai mult decât dublu față de populația României. Deci aici se pot întâmpla lucruri mult mai rele. Ceea ce vedem la televizor sunt mici fragmente ale unor situații ale cărei dimensiuni în următoarele zile nu le putem evalua exact. Depinde cât de mult și de repede vor înainta forțele ruse în Ucraina, cât de mare va fi rezistența, cât de masive vor fi luptele. Ceea ce vedem acum poate fi un război rapid, colapsul Ucrainei poate fi rapid, dar problemele vor fi cu atât mai mari după aceea, sau poate să devină un război în toată legea și discutăm atunci de 50.000 – 100.000 de morți. Discutăm de niște cifre și de niște lucruri pentru care trebuie să fim pregătiți pentru că vor fi lucruri teribile care se pot întâmpla și țările NATO sau țările din vecinătate vor trebui să fie pregătite să absoarbă refugiați, este până la urmă și o chestie de responsabilitate umană, de interes propriu și de reciprocitate.”

Amintim că președintele rus Vladimir Putin a declanșat războiul în Ucraina, sub pretextul apărării separatiștilor din Donbas. Populația pleacă masiv din țară, sunt cozi imense în Kiev, iar panica domină atmosfera din Ucraina. Președintele SUA, Joe Biden a anunțat noi sancțiuni, iar UE, prin vocea președinților Comisiei și Consiliului European, a transmis că își va coordona condamnarea Rusiei cu NATO și G7. Ministrul de Externe ucrainean anunță ”o invazie la scară largă, un război de agresiune”. Mai multe puncte strategice din Ucraina sunt atacate, inclusiv capitala Kiev. Ultimele informații despre războiul din Ucraina le puteți urmări pe G4Media.ro.

_________

Prof. univ. dr. Bogdan Murgescu este prorector al Universității București și cadru didactic la Facultatea de Istorie. În perioada 2013-2019, a coordonat toate școlile doctorale ale Universității din București, în calitate de Director al Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat. Licențiat în istorie-filosofie (1986) și doctor în istorie (1995), a fost bursier Roman Herzog al Fundaţiei „Alexander von Humboldt” la Freie Universität Berlin din Germania (1998-2000) și visiting professor la University of Pittsburgh (2002) și Central European University, Budapesta (2004).

Exit mobile version