Profesorul anonim. Sunt prea multe discipline în trunchiul comun, elevii au prea multe ore, iar exemplul că și noi sau părinții noștri am avut la fel de multe ore când eram în școală e irelevant. Soluția e simplă

24.071 de vizualizări
Foto: Taylor Wilcox – Unsplash.com
Pandemia s-a terminat, dar concluzia dezolantă rămâne. Clivajul din societatea românească își are rădăcinile în învățământul preuniversitar.
  • Profesorul anonim este un proiect Edupedu.ro prin care orice cadru didactic poate scrie pe adresa redactie@edupedu.ro despre problemele sau soluțiile identificate în școală/învățământ, sub protecția anonimatului.

Clivajul poate începe de timpuriu. Pentru unii elevi, dihotomia pornește din învățământul primar sau gimnazial, pentru alții, câțiva ani mai târziu, în liceu.

De ce s-a ajuns aici?

Pe de o parte, avem unități de învățământ în care sute de elevi fac meditații nu la una, ci două, trei sau chiar patru discipline. Unii chiar cu mai mulți profesori la aceeași materie.
În același timp, sunt școli în țara noastră, în România urbană, în care am învățat și eu în urmă cu mai bine de un deceniu, în care marea majoritate a elevilor au un confort material ce permite canalizarea energiilor către competențele pe care le pot folosi elevii, mai ales după ce au absolvit învățământul preuniversitar de stat.

În multe școli din România, copiii pleacă spre casă cu bucurie. Și când ajung acasă își dezvoltă personalitatea, chiar dacă conștientizează sau nu că trăiesc într-un mediu armonios, prosper, sigur, primind de la părinții lor (actori extrem de relevanți în sistemul de educație) starea de bine necesară pentru a se concentra pe studiu, pe pasiuni, pe oportunitățile apărute în proximitatea lor.

Pe de altă parte, avem unități de învățământ în care zeci de elevi au sute de absențe an de an, indiferent dacă sunt în învățământul primar, gimnazial sau liceal. Copii aflați în prag de abandon școlar sau care abandonează efectiv școala sunt în fiecare clasă, indiferent dacă vorbim de a V-a, a VII-a sau a X-a. Părinți care transmit diriginților că „nu au ce face”, „nu pot convinge copilul să vină la școală” sunt din ce în ce mai mulți, ceea ce arată că această problemă sistemică necesită un efort masiv din partea noastră, a celor care ne lovim prea des de situații tragice din România rurală sau periurbană.

Avem elevi ce nu dispun de o masă caldă acasă, elevi care n-au căldură iarna sau internet când orele sunt online. Elevi care lipsesc cu zilele pentru că nu au cu ce se încălța sau nu intră ore bune la diferite discipline deoarece nu și-au făcut temele.

Avem profesori ce merg din ce în ce mai rar la copii, ce-i întreabă foarte puțin spre deloc „cum se mai simt?”.

Totuși, deși sunt atât de diferite, ambele povești desprinse din realitatea cotidiană au câteva puncte comune. Atât în primul, cât și în al doilea caz, elevii au prea multe discipline în trunchiul comun. Indiferent de atuurile profesorului, în multe momente, o materie indezirabilă, nemotivantă, irelevantă pentru un copil de 11 ani sau un tânăr de 17 ani va rămâne aproape la fel de indezirabilă, nemotivantă și irelevantă nouă luni mai târziu. Soluția e simplă. Trunchiul comun ar putea fi constituit din mai puține discipline, extinzând numaidecât curriculum la decizia școlii.

Pasul doi – orarul. Orarul va cuprinde cel mult cinci discipline într-o zi (pentru ciclul inferior al liceului) și cel mult patru ore în învățământul primar sau gimnazial. N-o spun în calitate de profesor de educație fizică într-un liceu sportiv, profesor de arte într-un liceu de profil, de matematică, limba și literatura română șa. Nu este despre mine. Am mai spus-o și o repet. Școala nu este pentru profesori, ci pentru elevi. Este imperios să facem asta. Elevii au prea multe ore, iar exemplul că și noi sau părinții noștri am avut la fel de multe ore când eram în școală e irelevant. Nu este chiar un argumentum ad hominem, dar uitați-vă unde a ajuns societatea românească după 31 de ani de „reformă în educație”. Puteam mai mult? Fără doar și poate.

Pasul următor este strâns legat de anteriorul. La jumătatea programului, fiecare copil ar trebui să mănânce la școală. Și nu un măr, corn, biscuiți sau să bea o cutie cu lapte, ci o masă ca-n școlile din Franța. În Franța secolului XXI, elevi, părinți, profesori, nutriționiștii au pus la punct un meniu pe care copiii să-l mănânce cu plăcere – sănătos, echilibrat, sățios, nu doar pentru o săptămâna sau o luni, ci pentru ani de zile. Va fi un moment de celebrare și de relaxare totală. Comunitățile pot fi construite în astfel de momente, iar elevii care sunt la limita excluziunii sociale, vor avea un motiv întemeiat să revină la școală.

În final e nevoie, cu excepția regândirii examenului de bacalaureat, de răbdare, ceea ce s-a întâmplat destul de rar în ultimii ani. Răbdarea, cumulată cu încrederea și integritatea decidenților din educație, transparența, predictibilitatea deciziilor și consultarea reală a beneficiarilor din educație, pot aduce progres în învățământul preuniversitar și ulterior în societatea cotidiană. Asta dacă vrem ca o bună parte dintre elevii și părinții care văd un marasm în educația din România să contribuie în bine peste ani de zile în comunitatea în care trăiesc. Dar dacă nu vrem, soluția e mai simplă – nu trebuie decât să continuăm pe acest drum funest.

În încheiere am două lucruri de spus. Spre deosebire de un articol precedent, în care timpul nu mi-a permis să răspund tuturor comentariilor, acum mă voi asigura că o voi face. Și a doua chestiune poate fi rezumată în modul următor: acest articol nu este un comunicat la CNE (cum am mai auzit), ci mai degrabă un suspin al unui cadru didactic care vrea să le amintească tuturor un drept fundamental într-o societate democratică – dreptul la educație.

_____________

Profesorul anonim este un proiect Edupedu.ro prin care orice cadru didactic poate scrie pe adresa redactie@edupedu.ro despre problemele sau soluțiile identificate în școală/învățământ, sub protecția anonimatului.


56 comments
  1. Din pacate, doar ne dam cu parerea. Nu vad pe nimeni sa faca vreun demers concret. Si n-am vazut pe nimeni preocupat de SCOPUL celor 12 clase. Dupa parerea mea, scopul celor 12 clase ar trebui sa fie ca, dupa terminarea lor, TOTI tinerii sa fie capabili:
    – sa scrie si sa se exprime ingrijit, corect gramatical, in cuvinte simple dar pastrand o logica a ideilor
    – sa aiba notiuni de baza despre ordinea operatiilor, fractii, procente, unghiuri, figuri si corpuri geometrice (sa stie sa-si calculeze necesarul de gresie daca fac o renovare)
    – sa poata face singur o schita minimalista pentru un dulap, o noptiera, o mobila de bucatarie
    – sa poata folosi computerul pentru a-si rezolva probleme/ curiozitati personale
    – sa aiba notiuni de baza de fizica si chimie
    – sa aiba un bagaj de cunostinte minime de cultura generala (istorie, geografie, biologie, religie, etc) FARA AMANUNTE
    – sa cunoasca o limba straina la nivel mediu

    Programa romaneasca de zeci de ani nu formeaza tinerii in acest sens. Accentul se pune pe cantitate si nu pe calitate. Se PREDA MULT SI PROST si din majoritatea materiilor nu se ramane cu nimic. O parte dintre elevi reusesc sa invete pe de rost si uita repede, iar ceilalti abandoneaza din start pentru ca nu pot face fata. Acestia, ultimii, sunt cei pe care-i vedeti la Starea Natiei – Vax Populi. Uitati-va in jur, se vad cu ochiul liber.
    Sunt prea putini cei care chiar raman cu ceva exclusiv din scoala.
    Asa cum au spus si altii, de ani de zile, cei mai multi copii petrec prea mult timp la scoala DEGEABA! Sunt depasiti de cantitatea si nivelul mult prea academic pentru mintea lor (in special la gimnaziu). Multe dintre materii ar trebui sa fie fara teme si fara evaluare. Altele ar trebui sa fie optionale, sau macar nivelul la care se detaliaza- adica avem un minim pentru toata lumea la biologie si, cine vrea mai mult, sa faca un optional, in care detaliem. Religia chiar ar fi putut fi o materie de reala cultura generala pe parcursul a 13 ani de scoala, daca nu s-ar fi predat doctrina ortodoxa. Ar fi mai de folos unui absolvent de 12 clase sa stie sa recunoasca arhitectura religioasa, sa cunoasca religiile diferitelor popoare, concepte comune, diferente, razboaie care s-au dus in numele religiei, implicarea in politic, etc. Dar preferam sa-i invatam sa-si faca cruce cand trec pe langa o biserica si sa-si spuna zece rugaciuni pe zi. Asta DA achizitie in 13 ani de religie predata in scoala!

    1. Aveți perfectă dreptate în aproape toate aspectele pe care le-ați menționat, dar aș vrea să punctez ceva. Încă mai am speranță. Cred cu tărie că putem să schimbăm lucrurile, în momentul în care încercăm să împingem aceste doleanțe pe agenda publică.
      Nu va fi ușor. Probabil va fi un proces de durată, dar părinții, profesorii, elevii, cei din minister, trebuie să se ridice și să propună politici publice pentru a revitaliza pe deplin învățământul preuniversitar.

    2. Așa se făcea înainte. Asta nu se vrea acum. Acum vor să scoată o masă amorfă de votanți.
      Din punctul meu de vedere, înafară de limba română, care ar trebui să stea așa, toate materiile ar trebui reduse la o oră pe săptămână. Cine vrea mai mult își ia mai multe ore. Examenul de matematică de după clasa a 8-a este primul care trebuie desființat.

  2. Ar fi extraordinar ca un copil sa poata alege materiile pe care le studiaza. Orele petrecute la scoala sa fie maxim 4 in gimnaziu si tare as vrea ca dupa ora de sport sa nu urmeze o materie care cere concentrare…Majoritatea copiilor sunt obositi .. Cum sa fie pregatiti pentru matematica dupa proba de rezistenta? Intr-adevar manualul de biologie de clasa a 7 a este aberant cu o terminologie greoaie…Multe materii stupide cu pretentii..Nici ora de muzica nu mai este o placere. Va vine sa credeti ca au o profesoara care ii face sa urasca muzica? Din clasa a 5 a pana in clasa a 7 a, au avut 3 profesori de engleza si din pacate doar unul pe gustul lor, tanar, implicat , face orele interesante. Si tocmai acesta e inlocuit din nou de titularul pe care nimeni nu-l doreste..Dar copiii nu sunt ascultati niciodata.. O masa calda ar fi nemaipomenita pentru ca acesti copii se hranesc cu gustari nesanatoase in situatia in care petrec 8 ore in scoala.

    1. Copiii au o voce în CȘE, CJE sau CNE, dar trebuie să și-o facă auzită. Am observat că mass media îi preia destul de des când comunică, de aceea sper să o facă mai des.

  3. Ore mai puține,materii mai aerisite ( ce vad in manualele de biologie de clasa a7 a zici ca sunt la facultatea de medicină).Unele materii să se bazeze pe însusirea unor cunoștințe fără a fi notate sau să se dea teme în clasele primare și gimnaziu( religie,tehnologie,consiliere,dezvoltare personală, educație juridică)doar la liceele care au în profil această materie. Manualele revizuite .Ex daca elevul este in invatamântul primar sau gimnaziu nu văd rostul ca programa să fie atât de încărcată și sa abordeze atat de profund fiecare obiect de studiu.Foarte multe teme ,foarte multă materie de învățatde pe o zi pe alta.7,8 ore de studiu într- o zi de scoală in cl a 8 a este prea mult ,3 ore de teme,plus meditații de 3 ori pe sapt …mult ,foarte mult ..normal că nu mai merg copiii cu drag la scoală și nu vor sa mai invete.La un moment dat mulți devin anxiosi si depresivi.Vorbescdin experienta unui parinte al unui elev premiant care a ajuns depresiv si acum uraste scoala.Uitece face scoala din copiii nostrii.Nu mai au timp sa se bucure de copilarie.Studiați felul cum se studiază in Anglia,Germania,Italia Niciunde nu au atatea materii elevii ca la noi.Vedeti modul de predare acolo! Elevii isi aleg materiile pe care vor sa le studieze in functie de abilitati.Nu au teme decat foarte rar. La noi li se baga atat de mult in cap zi de zi si nu raman cu nimic tocmai din cauza ca este prea mult pentru ei

  4. Da, sunt foarte multe ore, de exemplu copilul meu de 13 ani este în clasă a Vl a și are și câte 8 ore/zi și asta se întâmplă de doua ori pe săptămână in rest 6 ore/zi. După cursuri face și sport de 3 ori pe săptămână. Nu credeți că îi solicităm prea mult? Nu credeți că le furăm copilăria? Nu credeți că e prea mult ? Timp puntru ei când?

  5. E bine, e un inceput dar se poate si mai bine. Adica: 1.materia e multa si stufoasa si peste capul copiilor. Copiii vin cu interes sa invete in primii ani apoi se simt coplesiti, depasiti (” Sunt prost”), neglijati si dezamagiti. De aia scade interesul pentru scoala 2 Modul de predare nu este atragator pentru copil- scade interesul pentru scoala 3. Nu se tine cont de fiziologia copiilor- daca atentia lor se poate focusa 15 minute li se impune o ora apoi sunt certati ca nu sunt atenti sau sunt pedepsiti, “pârâți” la parinti . 4. Scoala e despre orice altceva numai despre copil nu: despre materie, despre profesori care-si arata muschii samd.5. Copilul nu se simte implicat in procesul LUI de crestere. Notele se pun in continuare de profesori sa simta astia micii!! cine e seful . Un sistem de control si manipulare. Cine vrea sa se simta controlat si manipulat ? Prifesorii ar trebui sa fie un ghidaj pe langa copil nu seful lui. 6. Se pune accent pe greseala nu pe faptul ca greseala e un bine pentru ca inseamna ca in acest punct e de inteles mai bine ceva, de reexplicat in alt mod 7. Dar nu este timp de explicatii pentru ca e de predat altceva. Asa raman “gauri” in materie in mintea copilului, asa demotivam copilul, asa il facem sa se simta incapabil, asa gafaim prin materie si nu duce nicaieri. Dar nu stim de ce, invinovatim copiii. Si se vede in comentarii aceasta mentalitate. Daca noi am fost ostracizati de sistem , de ce sa nu fie si noile generatii si sa taca si sa inghita, nu-i asa? Uite ca nu tac! Si bine fac refuzand scoala asa cum este acum in moduri diferite, chiar preferand calculatorul in defavoarea unui profesor autoritar sau coplesit. Sau ambele. Apoi e nevoie de frumoasele meditatii pe care anumiti profesori le iubesc. Poate ii imbogatesc pe unii dar saracesc o tara. Nu mai bine o salarizare decenta? Asa ca: Ce spuneti de un trenning al cadrelor didactice in strainatate? In Anglia de exemplu. Ca sa stim sa facem diferenta inainte de a vorbi: ce se preda, cat, cum? Ce inseamna o scoala relaxata pentru copil, profesor SI parinte! Multumesc!

    1. Mă bag și eu în discuție la acest comentariu pentru că nu e in regula tot ce ați scris. Aș vrea să definiți salarizare decenta. Și să explicati De ce ar trebui ca un cadru didactic să fie mai bine plătit decât un alt fel de angajat?
      Și să ne spuneți Daca un cadru didactic ar fi mai bine platit, dacă chiar credeți că va fi capabil să predea într-un ritm in care să poată asimila materia toți elevii dintr-o clasă?
      De ce nu contestați, ca și cadre didactice, ritmul de predare a materiilor?
      De de s-a îngreunat intr-atat matematica de clasa a III-a, încât nici părinții nu dau de cap anumitor probleme din manualul scolar?
      Cum puteți să spuneți că vin copiii fericiți de la școală?
      Este o minciună sfruntata! Copiii vin stresați de la școală că nu au înțeles ce li s-a predat și că au de făcut teme, foarte multe, de care trebuie să se apuce imediat ce ajung acasă, și în condițiile în care nu au înțeles de li s-a predat, le ocupă tot timpul “liber” rămas!
      Copiii au ajuns în situația că nu mai cară cu ei un ghiozdănel. Cară trolere cu cărți culegeri și caiete de tot felul!
      Sunteți niște cadre didactice stupide, supuse, și care exact: Nu se gândesc la copii românilor, ci doar la ei, să aibă cu ce își ocupa timpul! Timpul de după orele de școală! Adică, cu meditațiile, de unde le mai vin niște mulți bani, suplimentari.
      Și oricât de mare ar fi salariul care l-ar primi, nu vor renunța la munca suplimentară, pentru că știți și dumneavoastră că, cu cât cresc salariile, cu atât cresc și pretențiile de viață! Niciodată nu va fi suficient! Exemplu sunt guvernanții!
      Au salarii uriașe, au vouchere de vacanță, au diurne și tot felul de gratuități, însă tot nu le ajung. Pentru că își mai cumpără o vilă, o pădure, un lac, un iaht. E normal că vor și mai multi bani! Pentru că nu există limită.
      Deci, în acest context, copiii românilor sunt batjocoriți cu materiile predate..
      Copil de clasa a treia deja plânge că a scăzut de la fb la bine și deja la insuficient, i se inoculează că e prost, că nu gândește.. și asta începând de la învățătoare și până la părinții cărora învățătoarea le spune că copilul lor nu este atent, că e lent și că trebuie să mai lucreze cu el! Da! Au ajuns, la clasa a treia să ii pună meditator!
      E inadmisibil așa ceva într-o societate plină de tehnologie! Copilul nu are nimic! Este isteț, este talentat, poetic, artistic, dar foarte trist! Deja depresiv! Pentru că societatea îl vrea robot, nu elev! Și toată vina pleacă de la profesorii care nu contesta programa școlară foarte aglomerată!
      Mi-e sila de aceasta societate atât de supusă, de părinții ăștia care aleargă la meditatori, in loc să ia atitudine, și mi-e milă de acești copii isteți și minunați, de care părinții lor permit ministerului învățământului ca să își bată joc! Sănătate,

    2. Ar fi extraordinar ca un copil sa poata alege materiile pe care le studiaza. Orele petrecute la scoala sa fie maxim 4 in gimnaziu si tare as vrea ca dupa ora de sport sa nu urmeze o materie care cere concentrare…Majoritatea copiilor sunt obositi .. Cum sa fie pregatiti pentru matematica dupa proba de rezistenta? Intr-adevar manualul de biologie de clasa a 7 a este aberant cu o terminologie greoaie…Multe materii stupide cu pretentii..Nici ora de muzica nu mai este o placere. Va vine sa credeti ca au o profesoara care ii face sa urasca muzica? Din clasa a 5 a pana in clasa a 7 a, au avut 3 profesori de engleza si din pacate doar unul pe gustul lor, tanar, implicat , face orele interesante. Si tocmai acesta e inlocuit din nou de titularul pe care nimeni nu-l doreste..Dar copiii nu sunt ascultati niciodata..

  6. Intradevar sunt foarte multe materii
    Am testat pe propria experienta,dupa scoala am ajuns acasa cu pauza de max 1 ora
    Si la ora noua seara mai avea de invatat la
    o matetie.Si am spus eu ca parinte gata ajunge.Nu vorbesc in prag de examen cls a opta si nu numai toti profesori tin ca orbul de bota.Mai vine si profa de muzica si spune stai jos 4 nu stii sa canti,pe bune
    Sau la educatie fizica sa faci exercitii de gimnastica unde trebuie sa fi facut gimnastica sa poti executa unele elemente
    Si nu mai vb de multe lucruri ne la locul lor,dar nu le stie nimeni.Vorbesc in calitate de parinte caruia îi pasa si care isi supravegheaza copilul

  7. Soluția nu poate fi ,,mai puțină materie,,. Societatea noastră umană se bazează pe dezvoltarea de noi tehnologii. Aceste noi tehnologii au fost descoperite de oameni care au învățat mult și nu puțin. Cred că o soluție bună ar fi mai degrabă, micșorarea numărului de elevi din clasă. Într-un fel poate lucra un profesor cu 12-15 elevi și într-altul cu 30… Investițiile în școli. Masa caldă nu se poate oferi fără a avea un loc unde se poate oferi masa. Deci este imperios necesar creșterea investițiilor în școli. Dotarea cu apă curentă indiferent dacă școala este la oraș sau undeva într-un sat uitat de lume. Dotarea școlilor cu aparatură, tehnica, table interactive, videoproiectoare, calculatoare, ba chiar și cu ateliere în care elevii să facă ceva practic indiferent de vârstă. Chiar dacă sunt în clasa a V-a este bine să învețe să vopsească, să taie diferite materiale, să măsoare…. Nu împuținarea materiei ci îmbinarea teoriei cu practica. Laboratoarele de fizică, chimie, biologie, să fie dotate cu toată aparatura modernă…. Indiferent de școală. Să nu existe diferență între școlile rurale și cele urbane… Pentru aceasta, finanțarea școlilor după numărul de elevi, ar trebui ajustată și cu nevoile pe care le au școlile respective. 6% din PIB este o țintă mică. Cred că 10% într-un ritm susținut, de zeci de ani este necesar, ba chiar imperios necesar! Asta pe lângă creșterea salariilor profesorilor, și dezvoltarea unui sistem de creștere a salariilor celor merituoși. Și depolitizarea sistemului….

    1. Dumneata ești probabil unul dintre părinții care își doresc copilul un geniu.. Dar dorința, nu e același lucru cu putința.. robotica se studiază în facultăți, nu în școli gimnaziale, sau in licee..
      Sau, poate că ar putea avea un început în licee, dar doar in acelea de profil..
      Nu e nevoie de mai multă materie de învățat în școli..
      Să învețe mai mult în facultăți de profil!

    2. Într-adevăr, într-o clasă cu 10-15 copii, elevii pot fi mult mai atenți, implicați și proactivi, față de o clasă în care media elevilor este de 30.
      Și nu vorbesc doar din studii occidentale. Sunt clase de limbi străine în București împărțite în două și elevii au o motivație extraordinară, recunosc.

    3. Buna ziua,
      cu tot respectul pot sa va spun ca sunt parintele unui elev care face parte dintr-o clasa cu 15 copii si situatia nu este mai buna, pentru ca au un orar prost, de exemplu ora a sasea au matematica dupa ora de sport ,doua zile la rand, iar restul zilelor inca doua ore de matematica tot ultima ora adica a sasea si a cincea ora,pe scurt au matematica doar ultima ora, prima ora au religie, optional sociala , tic.
      si asta nu este tot, profesoara de matematica care este asa o “pretioasa”, vine la ora cu intaziere de 10 minute ,preda zece minute , asa doar pentru ea, pentru ca nu inteleg nimic, pe urma cu aroganta le da teme pagini intregi din culegere de pe o zi pe alta si in final ii face prosti.Nu tu zambet, nu tu predare cursiva ,doar nepasare si aroganta.Copiii sunt obositi si foarte frustrati.Acesta este adevarul scolilor noastre, profesori aroganti, multi dintre ei incompetenti si copii frustrati ,obositi, neintelesi de nimeni si foarte, foarte NERESPECTATI de dascalii care sunt platiti pentru ai educa si care isi iau salariile datorita lor.
      Va ganditi la salariile lor, cred ca ar trebui sa va ganditi la copii nostri, scoala trebuie sa sa gandeasca la copii ei sunt cei importanti aici.Nu credeti?

    1. Un incredibil argument domnule Sandu, chiar mi-a fost schimbat punctul de vedere, va multumesc, sunteti un adevarat geniu al secolului XXI (21, daca nu intelegeti).
      Un lucru care mi se pare foarte interesant in comentariul dvs este faptul ca asumati ca profesorul din acest articol este de sport. Inteleg ca aceasta remarca are rol de insulta, insinuati ca profesorii de sport sunt mai putin intelectuali decat altii. Sau poate mai putin folositori? Cum este si ora de sport mai putin folositoare pentru elevi de la mate-info sau de la filologie? Deci sunteti de acord ca unele materii sunt simplu acolo de umplutura? Va astept raspunsul.

    2. Probabil că sunteți din categoria acelor părinți care spun: copilul meu trebuie să învețe, că nu are altceva de făcut! Când vorbiți de retard, la cine va referiți de fapt?!

  8. Sunt prea multi elevi in clase. Nu sunt interesati de scoala deoarece provin din familii dezorganizate, cu un nivel de educatie foarte scazut.

    1. La școală au dreptul toți copiii, deopotrivă! Indiferent de situația materială, sau de cea familiala! Important e ca ce li se predă, să poată să asimileze! Nu există copii cu grad de istețime scăzut! Există doar cadre didactice incapabile să ajute copiii să înțeleagă ceea ce le predă și
      Există copii al căror grad de istețime nu este pus suficient în valoare!
      In plus există o lipsă gravă, și cred că intenționată, din scoli a psihologilor, care ar trebui să aibă oră dedicată cu fiecare elev în parte, după care să anunțe părintele despre starea psihica a copilului și ce trebuie sa facă! Iar în situația în care cu părinții nu pot discuta, să semnaleze asistența socială..
      Părinții trebuie sa conștientizeze că, indiferent că vor să trăiască într-o familie, sau holtei…dacă au adus copii pe lume, au o responsabilitate față de ei.
      Statul trebuie sa acorde o mai mare importanță copiilor.
      Să existe o asistență socială implicată pe bune, nu doar figurantă pe statele de plată.

  9. Regret, e un punct de vedere pe care-l tot aud in ultimii ani, dar e fals. Pentru a clarifica lucrurile, teza sustine ca trebuie sa facem ceva, copiii stau prea mult la scoala si scoala e un loc al torturii fizice si morale. Oare nu e mai logic sa transformam scoala intr-un loc in care copiii sa se simta bine!?

  10. Asa este nu burse, nu transport gratuit, nu masa cslda nu sali de sport si programe care s i armtraga pe copiii sa faca sport serios in cadrul scolii, in schimb vacante taiate, ore multe 6-7-8 ore, teme inca pentru 2 ore, materii multe care nu i atrag pe copii, cu continut stufos si majoritatea precate doar teoretic, pt ca nu exista fonduri…

  11. Buna seara, sunt mama unui copil de clasa a VIII a și mi se pare că este sufocat de prea multe materii, după 6/7 ore pe zi este epuizat. La materii ca tehnologia, primeste teme, proiecte care ii ocupa foarte mult timp. Toate disfunctionalitățile școlii online și stresul pandemiei sunt amplificate de un program supraaglomerat.

  12. Complet de acord. Masa calda la ora 12 este cvea ce striga pentru implementare de deja foarte multi ani.

    Toata lumea (si cand spun toti ma refer atat la elevi cat si la profesori si parinti) fuge de scoala, sa stea cat mai putin acolo. Dar solutia pentru un invatamant mai bun este sa stam mai mult la scoala.

    1: Ziua de scoala sa fie mai lunga si mai bine structurata: 4 ore de studiu dimineata, 1 ora pauza de pranz, 3 ore de activitati extracuriculare dupa amiaza.
    2: Anul scolar ar trebui sa fie mai lung simai bine structurat: Vacanta de vara doar o luna si jumatate, vacante mai scurte si mai dese in timpul anului, semestre mai echilibrate ca lungime (indiferent de ce striga hotelierii de la mare sau elevii ca nu mai dau randament la caldura).

    Programa este complet rupta de realitatea secolului 21. Sunt prea multe materii, si prea multa materie la fiecare dintre ele. Ne laudam ca atunci cand se muta in strainatate copii nostri sar cate o clasa sau doua in sus, insa la testele Pisa este un dezastru. Ceea ce ne arata ca dam prea multa informatie prea devreme si copiii habar nu au ce sa faca cu ea si cum sa o foloseasca.

    Dar marea schimbare de paradigma cred eu ca este alta: Infiintarea unui scoli superioare (facultate) de profesorat. Adica o facultate in care sa inveti sa fii profesor. Nu avem asa ceva si este complet absurd. Avem scoala de medicina pentru medici, scoala de jurisprudenta pentru juristi, scoala de inginerie pentru ingineri, scoala de chimie pentru chimisti, scoala de matematica pentru matematicieni, dar pentru cei mai importanti oameni care formeaza viitorul copiilor nostri nu avem absolut nici o institutie de invatamant superior.

    Scolile noastre sunt populate de oameni care au vrut sa fie matematicieni, chimisti, psihologi, ingineri, scriitori, si care au sfarsit in a fi profesori. Nici unul din profesori nu s-a visat profesor cand a inceput facultatea, si nu e de mirare ca (cu cateva exceptii) nici unul nu vrea sa fie la catedra. Si atunci cum sa predea ei cu dedicatie si energie cand ei in fiecare secunda isi doresc sa fie altundeva?

    Inchipuiti-va ca mergeti pe un vas de croaziera. Nu va visati in barca de salvare cu vesta pe voi, nu de aia mergeti pe vas, aveti cu totul alte dorinte. Si cu toate astea vasul se scufunda (asa cum multi nu isi gasesc de lucru in domeniile studiate) si ajungeti in barca de salvare (scoala romaneasca). Credeti ca aveti habar despre cum sa procedati in sitatia noua? Nu stiti nici cu voi ce sa faceti, dara sa mai invatati si pe altii.

    Acum ganditi-va ca in loc de un vas de croaziera, va duceti la cursuri de salvamar si prim ajutor. Cand ajungeti in aceeasi barca de salvare, aveti cu totul alta pregatire pentru a preda mai departe.

    Eu cred ca infiintarea unei scoli de profesorat care sa invete profesorii psihologia copilului, metodica, organizarea clasei, planuri didactice, strategii pentru vorbit in public eficient, si asta inainte de a ajunge la catedra, aceasta cu adevarat ar schimba complet fata sistemului nostru de invatamant.

    1. Felicitări pentru ceea ce spuneți!
      Sunt profesor de aproape 20 ani, mi-am dorit sa lucrez cu copiii dar mi-a fost foarte greu în primii ani. Toata literatura și gramatica studiate in facultate m-au ajutat prea puțin. Am învățat singura și avantajul a fost ca am putut studia metodici și manuale venite din străinătate. Dar am facut- o pentru ca am vrut. Altfel as fi putut dormi la catedra creând o bariera sigura intre mine și elevi.
      Scoala românească este din pacate intr-o groapa care se adâncește de la an la an.

    2. Alooo! Să stea copiii cat mai mult la școală? Pai da ce sunt angajați cu norma întreagă? Doamne ferește de mai multi, cu mentalitatea dumneavoastră!
      Nu uitați să Luați și o bâtă pentru cei care nu își țin copiii la școală toată ziua? Ca să fie aspru pedepsiti?

  13. În acest articol, dar și în comentarii am citit despre adevăratele probleme din învățământ… dar cei care îl conduc nu vorbesc despre aceste lucruri sau o iau pe ocolite. Bani pentru o masă caldă oferită elevilor? Poate pentru alții…
    Înapoi la articol – ce discipline să se scoată? Cine să decidă și să își asume această schimbare? Planurile cadru s-au tot schimbat, dar numărul de ore nu prea. Latină? Religie? Ed. tehnologică? Chimia, cu atâtea formule? Matematică și explorarea mediului la grămadă? Interdisciplinar da, dar nu la grămadă. Să nu existe repetenți la clasa I?

  14. Profesorii nu vor schimbare,vor ore multe ei au 16-18 ore pe saptamana ls scoala ,4 -5 luni pe an vacanta si lasati ne ca munciti dupa orele de la clasa,la ce rezultate au elevii este clar ca majoritatea nu faceti nimic dupa ce plecati de la scoala,corectati teste in timpul orelor de curs ,elevii isi pun notele in carnet si voi semnati ,multi fixati sedinte cu parintii la 10 sau la 14 ca asa sunteti voi liberi,nu va intereseaza programul de lucru al parintilor …..etc si .Lasati ne si ca mergeti la examene vara,cei care corectati faceti asta ,doar 2 zlle,la asistenta examenr stati 3-4 ore la clasa si inca 1 ora inainte si 1 ora dupa examen,in rest pauza non stop.Elevii stau ,20-25-30 ore la scoala ,teme 10-15 ore pe saptsmana .Elevii mult la scoala si profesorii cat mai putin asta este normalitatea pentru voi profesorii.

  15. Asta nu e o solutie. Le va oferi doar mai multe ore pe TikTok. Solutia ar putea fi rarefierea materiei. Toate orele din trunchiul comun, existente astazi, sunt necesare in invatamantul primar si in cel gimnazial pentru cultura generala a oricarui copil.

    1. Sau poate chiar asta este solutia. Mai putine materii ar putea duce la mai mult timp pentru aprofundarea uneia care ii place elevului in mod deosebit, de exemplu. Sau aprofundarea uneia la care elevul chiar este bun, ca sa poata face performanta. Presupuneti aiurea ca ar sta mai mult pe TikTok, aveti o gandire tipica secolului trecut.

    2. De ce au nevoie elevii din a VIII-a de muzică, desen, religie, tehnologică, latină șamd? Nu ar fi mai indicat pentru elevi ca acestea, dar și alte materii să fie discipline opționale, iar din fiecare clasă să formăm grupuri de 10-15-20 de elevi ce își aleg CDȘ?

      1. Dar cu elevii care vor să meargă la licee de artă, sport etc. Ei de ce să dea examen la matematică și să nu o facă opțional?

    3. 95% dintre absolvenți mai știu, la trei ani după absolvire, sub 30% din cele învățate.
      Cum puteți numi „strict necesar” ceva ce -sigur- NU rămâne?!

    4. Dar nici sa mearga copilul la scoala pentru a primi note pe banda rulanta si sa nu poata asimila nimic din ce se preda pentru ca trebuie sa-si faca profesorul norma si de note si de materie ,copilul merge la scoala sa invete ceva ,trebuie sa-l intrebi daca a inteles daca nu ,nu treci mai departe cu lectia sa poata pricepe toata clasa nu doar doi ,trei si asta e doar o problema……

  16. Nu cred că lenea și indolența generațiilor actuale de elevi poate fi pusă pe seama orelor …prea multe se zice daca reduceți Nr de ore sau discipline va garantez că anii următori și generațiile viitoare tot pe Nr de ore v a da vina …un compromis duce la alt compromis și uite așa compromiteți tot sistemul…

    1. Nu sunt de acord cu dvs. Nu ar fi un compromis dacă reducem orele din orar. Compromis e ce se întâmplă acum, recunosc.

  17. 2.8 % din PIB pt educație.
    Atât oferă politicienii.

    Subiect închis!

    Argumentare:

    1. Nu poți schimba nimic in sistem fără resurse.

    2. Motivația extrinsecă și intrinsecă a elevilor este aproape de 0.

    A se vedea tăierea burselor de merit si ,,influencerii” care prin social media le transmit zilnic elevilor (chiar și celor din ciclul primar) că școala este inutilă.

    Concluzii:
    Mai multe conferințe, simpozioane, întruniri si comisii de reformă găunoasă care să aplaude ,,România ne(educată)”

    1. Asa este nu burse, nu transport gratuit, nu masa cslda nu ssli de sport si programe care s i armtraga pe copiii sa faca sport serios in cadrul scolii, in schimb vacante taiate, ore multe 6-7-8 ore, teme inca pentru 2 ore, materii multe care nu i atrag pe copii, cu continut stufos si majoritatea precate doar teoretic, pt ca nu exista fonduri…

    2. Politicienii sunt votați de electorat. Dacă electoratul se asigură că învățământul românesc va primi o finanțare adecvată, atunci cred că și factorul politic poate fi influențat decisiv.

  18. Excelent articolul. Reflecta foarte clar mentalitatea care domina invatamantul romanesc azi. Avem o nevoie disperata de schimbare dar inca se mai pastreaza, chiar si in randul generatiilor tinere, atitudinea de “pai noi cum am putut, astia nu mai vor sa invete”.

  19. Cred că opinia dvs. este eronată. Faptul că elevii stau prea multe ore la școală nu este o problemă. Și în nici un caz numărul de discipline. Un număr mic de ore ar adânci și mai mult abandonul școlar. Toate țările cu sisteme de învățământ performante au ore de școală/discipline multe, chiar peste ce avem noi. Problema este ce se face la acele discipline, cum este programa construită, prea puține ore practice și cum sunt corelate disciplinele între ele și cu piața muncii (în special la liceu).

    1. Nu credeți că este o problemă că avem într-o clasă zeci de elevi nemotivați, obosiți, tracasați, ce n-au timp liber din cauza temelor și petrec o perioadă de peste 6-7 ore în școlile din România?

  20. Noi învățam si sambata, de aceea nu eram coplesiti de numarul zilnic de ore. Nu aveam in nici o zi mai mult de 5 ore.
    Dar domnișorii elevi de astazi vin obosiți din weekend si au nevoie de perierea materiei, ca doar nu o sa faca in 5 zile ce se făcea candva in 6 zile.
    Vor trai pe vatrai!

    1. Alexandru, ați văzut unde ne-au adus cele 6 zile la școală pe săptămână, nu? Suntem la coada clasamentului când discutăm despre literație, motivația și relevanța materiei, salariile profesorilor și bursele elevilor, adulți cu studii superioare sau finanțarea educației.
      PS: Conform dex, „trai pe vătrai = viață ușoară, lipsită de griji”. De ce am dori ca elevii noștri să se chinuie? Eu le doresc o viață ușoară, cu cât mai puține griji.

      1. Atunci ai memoria scurta. Am avut ore de la 13 sau 14 pana la 20. Am avut si zile cu ore de la 12-20. Si nu, nu eram din generatia “manuale alternative” si “optionale”. Erau pur si simplu orele normale. Pe vremea noastra nu erau cds-uri, cacaceuri si alte minuni. Faceai, tata, obiectele de baza, pe care le vezi intr-un catalog si de 50 de ani incoace: romana, matematica, limbi straine, geografie, istorie, fizica, chimie, discipline sociale(anual se schimba: logica/psihilogie/economie/filosofie), educatie fizica, religie, biologie. Asta faceam 6-7 ore si nu am murit.

  21. Politica este cea mai aprigă boală în aparatul administrativ,în instituțiile de învățământ și sistemul de sănătate. Politica ar trebui stăvilită la nivel de camere și guvern. Nici o altă soluție nu va vindeca școala românească decât stoparea politicii în aceste sectoare .

  22. Inspectori fara concurs promovati de partidele politice. Sutn cazuri de inspectori semianalfabeti. Spaga la gradatii de merit. Profesori ce au promovat concursul de directori fara sa stie nimic. Analfabeti. Oameni de nimic ce acopera firmele de partid ce fac lucrari la scoli. Primarul: eu te pun director tu semnezi sa imi iau banii de la ala. Profesori slab pregatiti ( observati ca nu am scris analfabeti). Materii ce nu au cautare pe piata muncii. Pregatire la bacalaureat, pregatire la evaluare nationala.Copiii ce nu sunt intersati de scoala pentru ca Romania nu le ofera nimic. Parinti ce traiesc din combinatii. Credeti ca acel copil nu stie ce face taicasu? Ca are nu stiu cate femei la produs? Saracie. Copiii se fac politisti ca sa isi acopere parintii in porcarii. Se duc la armata fiindca ies la pensie dupa ce stau degeaba. Dar toata lumea stie. Si toata lumea asteapta la celalalt.

    1. Haideți să le luăm pe rând. Prima dată propun să tragem pe linie moartă aceste partide care asasinează sistemul de învățământ din România.
      De asemenea, concursul de directori implică o probă scrisă și nu cred că poate fi fraudată.
      N-aș generaliza nici cu profesiile părinților sau cu joburile elevilor, dar dvs. sunteți liber s-o faceți. 😀

  23. Da , oferirea unei mese calde pt elevi ar fi o modalitate de a -i atrage spre scoala pe multi care au aceasta problema si care abandoneaza scoala .Da, pentru copiii saraci, ajutoare de genul incaltaminte, o geaca etc. Ar fi bine venite . Nu neaparat bani . Fiindca adesea acesti bani se duc in alte directii, nu spre binele copiilor. Da, sunt copii care nu fac fata cerintelor scolii, care adesea sunt exagerate . Atunci profesorul itinerant la fiecare nivel este necesar . Ca si psihologul, desigur . Toleranta, sprijin material si psihologic ar ajuta .

    1. Doamnelor, domnisoarelor și domnilor profesori, ar fi foarte bine daca:
      * elevii ar petrece mai multe ore la școală, dar sa studieze mai puține discipline într-o zi;
      * profesorii și-ar structura materia pe studii/proiecte tematice;
      *copiii care întâmpină dificultăți la învățătură ar fi orientați de profesori spre programe care sa-i încurajeze și să exerseze ce nu înțeleg ;
      * părinții si profesorul ar orienta copilul să învețe atât cât ii trebuie sa devină bun în meseria aleasă;
      *tehnologia este folosită să ușureze munca, dar să nu o înlocuiasca;
      *ÎNVĂȚĂMÂNTUL ROMÂNESC AR FI UN SISTEM DESCHIS ȘI COOPERANT …..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Directorii și profesorii pot scăpa de birocrația din școală prin simplificarea proceselor administrative, cu cele peste 360 de proceduri în format editabil, actualizate în timp real cu schimbările legislative. Sprijinul platformei acoperă toate domeniile activității școlare, de la gestionarea resurselor umane la planificarea activităților didactice (P)

În lumea dinamică a educației, unitățile de învățământ se confruntă cu o multitudine de provocări: gestionarea eficientă a resurselor, adaptarea la schimbările legislative constante, optimizarea comunicării și, nu în ultimul…
Vezi articolul

Reforma liceelor profesionale din Franța, contestată pentru al doilea an la rând de profesori, care anunță grevă pe 12 decembrie. Tăieri de posturi în schimbul unui număr mai mare de ore de practică în companii, printre nemulțumiri

Sindicatele din învățământul profesional francez cheamă din nou personalul la grevă pe 12 decembrie, pentru a cere retragerea proiectului de reformă a liceului profesional, potrivit FranceInfo. Reforma, prezentată de președintele…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Mihai Boș, profesor de Matematică: Nu mergem pe conținuturi din manuale, trebuie să formăm competențe, iar acestea se pot forma prin conținuturile alese de noi

Profesorul trebuie să își aleagă propriile aplicații și conținuturi prin care dezvoltă competențele copiilor, spune profesorul de Matematică Mihai Boș, de la Școala Gimnazială Nr 1, Poiana Mărului, județul Brașov.…
Vezi articolul