În primul rând, vreau să spun că sunt unul dintre mii de profesori suplinitori ai acestui sistem blamat de mulți, sunt printre cei arătați cu degetul de către societatea asta care nu știe în ce direcție se îndreaptă și mă mâhnește faptul că presa nu face ceea ce ar trebui să facă și anume să investigheze de ce sunt notele care sunt.
- Profesorul anonim este un proiect Edupedu.ro prin care orice cadru didactic poate scrie pe adresa redactie@edupedu.ro despre problemele sau soluțiile identificate în școală/învățământ, sub protecția anonimatului. Ideile și opiniile exprimate în aceste articole nu sunt neapărat și cele ale redacției.
Răspunsul este unul cât se poate de simplu. Jumătate din materia ce intră în programa de titularizare la toate materiile nu se predă niciodată la clasă, subiectul cere ceva anume, iar când apare baremul … surpriză.
Voi vorbi în ceea ce urmează despre examenul de suplinire națională la limba franceză. În programa pentru acest minunat examen avem, spre exemplu, literatura care nu se predă niciodată la clasă, uitându-ne în catalog apare limba franceză (gramatica), iar programa școlară nici măcar nu pomenește despre cei 18 autori pe care, practic, îi tocești, ca profesor, ca să ii poți reține. De exemplu, anul acesta a fost Stendhal, și voi atașa un print screen cu ce a cerut subiectul și ce a fost scris în barem.
Noi am scris raportat la reperele date de către cei de la ROCNEE, iar în baremul a apărut astfel:
Apare undeva în subiect „le roman comme une miroir”, despre Gerard Genette sau să se facă referire la doar anumite romane?
Voi continua să arat și partea de gramatică, și cea de metodică, pentru a se vedea cât subiectivism este lăsat celor care corectează. Pentru noi nu exista punctaje intermediare – ce să vezi – și pentru noi nu există coduri, precum se dau elevilor la evaluarea națională și bacalaureat.
Iată cât de sumar este baremul de subiectul al III-lea. Dacă celui care corectează îi place, e ok. Dacă nu, vorba unui contemporan – ghinion.
An de an suntem blamați, aproape e un bullying la adresa noastră, că am făcut grevă, mai aveau puțin și ne răstigneau toți, părinți (care nu vin pe școală decât să te tragă de mânecă, nu are copilul note mari, copil care poate nu face efort să învețe), ministerul (care ar trebui să fie primul care să zică faptul că învățăm ce nu predăm) și presa. Da, presa cea care publică lucruri din școli, că profesorul X vorbește prea tare la ore și intimidează elevii, că profesorul Y e prea drastic în notarea la clasă. Să nu uităm faptul că în contextul actual părintele și elevul are mai multe drepturi decât obligații.
Dar să revin la acest examen de suplinire națională, căci titularizare nu mai e demult. El, de fapt, se numește examen de ocupare a posturilor vacante sau rezervate (nicăieri nu se dă un examen an de an pentru ocuparea unei funcții) să știți că nu sunt posturi, ore răzlețe pentru că directorii nu le scot, pentru că inspectoratele aprobă continuități unor persoane care au examen pe alta specializare și tot așa.
De ce în 2012, 2013, 2014, când structura subiectelor a fost strict pe ce făceam la clasă, nu am fost lăudați, în acei ani s-au luat note foarte mari, era ceea ce făceai la clasă, știai ce ai de făcut.
Vă rog, pentru limba franceză, urmăriți manualele, programa școlară și comparați cu cea de titularizare, e posibil să aveți mari surprize.
Iată partea din programa de titularizare care nu se predă niciodată, voi pune și alte print screenuri din subiectele de titularizare partea de literatură și vă rog să trageți concluzia.
Voi atașa un print screen cu subiecte din 2013 pentru a se vedea diferența.
La limba și literatura română se cere profesorului un eseu de minimum 900 de cuvinte și maximum 1500 de cuvinte. Face cumva curs separat al autorului respectiv? Căci ceea ce se cere în subiect nu se cere și la evaluarea națională sau la bacalaureat, dar umilința trebuie făcută până la capăt. Să nu mai vorbim de chimie, fizică și alte materii.
Așadar, în numele profesorilor care dau de ani de zile acest examen de suplinire națională, că și dacă iei 7 și nu ai post titularizabil tot suplinitor ești, nu ne mai umiliți fără să știți măcar ce se cere la examen și ce se predă de fapt la clasă.
E un strigăt disperat al cadrelor didactice!
Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.