Profesorii vor sta în clase, dar nu vor preda, în timpul grevei de avertisment de miercuri 19 ianuarie / Șefa ISJ Bistrița: Niciun director nu va putea hotărî în consiliul de administrație că se suspendă cursurile în acest interval

Foto: Aurelia Dan / ISJ Bistrița-Năsăud

Inspectorul şcolar general al judeţului Bistriţa-Năsăud, Aurelia Dan, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că le-a cerut cadrelor didactice care se vor afla miercuri, timp de două ore, în grevă de avertisment, să aibă în vedere şi siguranţa elevilor, scrie Agerpres.

„Am primit o informare din partea celor două federaţii cu privire la acest aspect (greva de avertisment – n.r.). În intervalul 11:00 – 13:00, profesorii vor fi în clase, dar nu vor preda. I-am rugat pe cei doi lideri să transmită colegilor noştri să aibă în vedere siguranţa elevilor, pentru noi este prioritară în aceste momente siguranţa elevilor. Respectăm dreptul la grevă şi la protest, în acelaşi timp ne interesează siguranţa elevilor şi am primit asigurări că colegii noştri vor desfăşura această activitate de protest fără a-şi abandona elevii”, a spus şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ).

Întrebată dacă pot fi lăsați acasă elevii care nu mai au ore după 13:00, Aurelia Dan a răspuns: ”Noi nu putem transmite să se suspende procesul educațional pentru că nu avem temei legal pentru a face acest lucru. Nu există temei legal nici pentru școală să facă acest lucru. Niciun director nu va putea hotărî în consiliul de administrație că se suspendă cursurile în acest interval. Elevii rămân în școală și cadrele didactice care protestează sperăm să fie vigilente și să asigure cumva respectarea acestor măsuri de siguranță. Este important ca elevii să fie supravegheați”, relatează publicația locală timponline.ro.

Inspectorul şcolar general a subliniat faptul că este important ca elevii să fie supravegheaţi în intervalul orar în care va avea loc acţiunea de protest, având în vedere că nici IŞJ, nici unităţile de învăţământ nu pot decide suspendarea cursurilor şi trimiterea acasă a copiilor care ar fi trebuit să finalizeze cursurile până cel târziu la ora 13:00.

Reamintim că o grevă de avertisment va avea loc în toate școlile din România în care există membri de sindicat, miercuri, 19 ianuarie 2022, potrivit unui comunicat al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” (FSE).

În baza rezultatelor referendumului desfășurat în perioada 17 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022, se declanșează Grevă de avertisment miercuri, 19 ianuarie 2022, cu încetarea lucrului în unitățile și instituțiile de învățământ unde există membri de sindicat ai F.S.E. „SPIRU HARET” și F.S.L.I., în intervalul orar 11:00-13:00, anunță sindicatele.

Aceștia spun că protestul este provocat de refuzul guvernanților de a purta negocieri cu reprezentanții federaţiilor sindicale din educaţie și de a adopta măsuri concrete pentru mai multe puncte pe care le-au solicitat în ultima lună:

“1. Acordarea, încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic);

2. Alocarea procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației;

3. Adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creșteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017;

4. Acordarea sporurilor pentru condițiile de muncă prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017;

5. Plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar și nedidactic peste timpul normal de muncă;

6. Suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare și nedidactice necesare pentru ca unitățile de învățământ să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune.”

Aproximativ 100 de membri ai celor două federații, precum și ai FNS „ALMA MATER“, au pichetat joi, 13.01.2022, sediile Guvernului, Partidului Social Democrat și Partidului Național Liberal. Potrivit sindicatelor, acesta „a fost cel de-al 4-lea pichet organizat în fața Guvernului. La acestea se adaugă peste 20 de proteste organizate de sindicatele teritoriale afiliate celor două federații”. 

Exit mobile version