Profesorii suplinitori solicită Ministerului Educației, printr-o petiție, să nu mai fie obligați să repete examenul anual de titularizare, dacă au obținut note egale sau mai mari ca 7. Petiția a fost inițiată luni, 29 iulie, și astăzi are deja peste 1.870 de semnături.
„Considerăm că profesorii care au demonstrat competențe adecvate prin obținerea notei 7 sau mai mari nu ar trebui să fie obligați să repete examenul anual, doar din cauza lipsei posturilor vacante”, se arată în textul petiției.
- Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.
Prin intermediul petiției se solicită, printre altele, crearea unui sistem prin care profesorii care au obținut nota de titularizare, conform metodologiei în vigoare, dar nu au găsit posturi vacante, să aibă prioritate la ocuparea posturilor temporare și la angajarea pe perioade determinate.
O altă solicitare se referă la deblocarea posturilor și scoaterea la concurs a tuturor orelor vacante
„Noi, suplinitorii cu note mari la concursul de titularizare, dorim să aducem la cunoștința dumneavoastră următoarele solicitări pentru îmbunătățirea sistemului educațional și susținerea activității noastre profesionale:
1. Eliminarea obligativității susținerii examenului pentru cei care au obținut, de-a lungul timpului, nota 7, menționată în metodologia de concurs de altfel.
Suplinitorii care au obținut o notă de 7 la examenul de titularizare nu ar trebui să fie obligați să susțină examenul anual, decât dacă doresc să își îmbunătățească nota. Considerăm că o notă de 5 obținută în anul curent nu ar trebui să prevaleze asupra unei note de 10 obținute în anii anteriori.
În prezent, există suplinitori care anual au avut note peste 7, uneori chiar 10, și care, din lipsa unui post titularizabil, susțin acest concurs de 10-15 ani. Această modificare va recunoaște meritele și competențele acumulate de suplinitori de-a lungul timpului.
2. Stabilirea unei perioade de valabilitate. Adică: nota obținută la examenul de titularizare să fie valabilă pentru o perioadă nedeterminată. Dorim ca profesorii să NU mai fie obligați să susțină din nou examenul, dată fiind lipsa posturilor vacante / titularizabile în învățământul preuniversitar.
3. Crearea unui sistem prin care profesorii care au obținut nota de titularizare, conform metodologiei în vigoare, dar nu au găsit posturi vacante, să aibă prioritate la ocuparea posturilor temporare și la angajarea pe perioade determinate!!!
4. Deblocarea posturilor și scoaterea la concurs a tuturor orelor vacante;
Este imperativ ca toate posturile vacante să fie deblocate și scoase la concurs. De asemenea, solicităm ca orele la plata cu ora să fie scoase și acestea la concurs, și să nu mai fie atribuite titularilor școlilor decât după începerea anului școlar, atunci când nu a venit niciun profesor pentru a le ocupa. Această măsură va contribui semnificativ la stabilitatea suplinitorilor și la asigurarea unei continuități în procesul educațional. Elevii vor beneficia enorm de această stabilitate, având posibilitatea de a lucra cu același profesor, ceea ce va permite construirea unei relații de încredere și asigurarea unei dezvoltări academice și emoționale coerente. Pentru a fi eficienți la clasă și pentru a ne menține optimismul și angajamentul, este esențial să nu ne confruntăm cu incertitudinea zilei de mâine.
5. Desființarea inspecțiilor speciale de la clasă pentru suplinitorii care deja predau în sistem;
Propunem eliminarea inspecțiilor speciale de la clasă pentru suplinitorii care deja predau în sistem și care au obținut definitivatul și gradele didactice. Aceste inspecții ar trebui să fie rezervate doar pentru absolvenții care doresc să intre în sistemul de învățământ, iar rezultatul acestora să nu mai influențeze nota finală, ci să fie evaluat doar pe baza unui calificativ admis/respins”, conform petiției.
Irina Ștefania Broscaru, președintele Comisiei Județene Dolj pentru Concursul de Titularizare 2024, a declarat pentru TVR Craiova că sunt discipline unde sunt candidați, doar că nu sunt posturi titularizabile: „La geografie avem 28 de candidați și niciun post titularizabil. La Engleză avem 52 de candidați și niciun post titularizabil”.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, anul acesta sunt 9.933 de posturi titularizabile, dintre care 8.691 complete (6.606 urban +1.885 rural) și 1.242 incomplete (673 urban + 569 rural). Anul trecut au fost 6.837 de posturi titularizabile. Acest lucru înseamnă că, în 2024, numărul posturilor pentru angajarea pe perioadă nedeterminată a crescut cu peste 45%.
Informații de context
Anul acesta s-au înscris peste 37.500 candidați la Titularizare 2024, dintre care peste 6.800 din promoția curentă, a anunțat Ministerul Educației. Este cel mai mare număr de candidați din promoția curentă din ultimii 14 ani.
Creșterea numărul de posturi titularizabile a fost provocată de titularizare pe jumătate de normă, scrie ministra Educației Ligia Deca pe Facebook. Aceasta arată că sunt cu 45% mai multe posturi pe durata nedeterminată scoase la concurs în 2024, față de 2023.
În luna mai, profesoara Nina Vasile a vorbit, la emisiunea Destine de la Radio Muscel FM, despre ce înseamnă statutul de cadru didactic suplinitor în sistemul de învățământ românesc. „Când un om aude (cuvântul – n. red) suplinitor, se gândește la cineva care are doar liceul, care este subcalificat, care nu știe să predea, nu se descurcă”, a precizat aceasta.
În luna martie anul acesta, Edupedu.ro a scris că în acest an școlar este cel mai mare număr de profesori suplinitori, din ultimii 5 ani, care predau în școlile din România: Sunt aproape 44.600 de cadre didactice angajate pe perioadă determinată, în anul școlar 2023-2024.
Edupedu.ro a scris că inspectoratele școlare sunt cele care stabilesc viabilitatea posturilor didactice, pentru anul școlar 2024-2025, potrivit metodologiei de mobilitate, document publicat în Monitorul Oficial. Până acum, viabilitatea posturilor de profesori era stabilită de școală, nu de către inspectoratul școlar.
Foto: © Monika Wisniewska | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.