Profesorii stagiari care vor avea norma de predare înjumătățită urmează să beneficieze de același salariu, propus a fi cel mediu pe economie, în urma viitoarei legi a educației, susține ministrul Cîmpeanu

8.734 de vizualizări
Foto: Alex Micsik – Agerpres Foto
Deoarece în concluziile proiectului România educată, ce vor fi transpuse în noua lege a educației, “se prevede profesionalizarea și susținerea carierei didactice, printr-un an de stagiatură imediat după absolvirea facultății, acei profesori stagiari care vor avea norma de predare înjumătățită vor beneficia de același salariu, conform propunerii pe care o susțin, egal cu salariul mediu pe economie”, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în declarațiile susținute luni în Parlament, cu ocazia dezbaterii moțiunii simple depuse de USR împotriva sa.

El a reluat afirmațiile din ultima lună, potrivit cărora el dorește ca salariul unui profesor debutant să fie cât salariul mediu net pe economie. Ministrul a legat această propunere de proiectul de Lege a educației ce va fi bazat pe proiectul România educată.

Câștigul mediu net în luna aprilie 2022, era de 3.967 lei, potrivit Institutului Național de Statistică.

Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, profesorii stagiari urmează “să fie îndrumați de mentori, mentorii să aibă norma de predare redusă la 14 ore, pentru ca celelalte ore pe care le folosesc pentru a-i îndruma pe colegii mai tineri să le fie plătite în plus”.

Declarațiile lui Sorin Cîmpeanu referitoare la salarizarea profesorilor debutanți:

  • “Dacă vorbim la modul general de salarizare, mă simt obligat să reamintesc cu plăcere faptul că susțin ca, odată cu intrarea în vigoare a Legii educației, urmare a proiectului România educată, pentru că toate aceste lucruri trebuie să fie integrate, salariul profesorului debutant să fie salariul mediu pe economie din anul fiscal încheiat. Mai mult decât atât, deoarece în concluziile pe care fără doar și poate le cunoașteți se prevede profesionalizarea și susținerea carierei didactice, printr-un an de stagiatură imediat după absolvirea facultății, acei profesori stagiari care vor avea norma de predare înjumătățită vor beneficia de același salariu, conform propunerii pe care o susțin, egal cu salariul mediu pe economie. După anul de stagiatură, urmează să urmeze un examen de licențiere, în anul de stagiatură să fie îndrumați de mentori, mentorii să aibă norma de predare redusă la 14 ore, pentru ca celelalte ore pe care le folosesc pentru a-i îndruma pe colegii mai tineri să le fie plătite în plus – apropo de salarizare.”

Cîmpeanu a vorbit despre această stagiatură într-un eveniment, vineri. A spus că după absolvirea studiilor universitare cine vrea să devină profesor „nu mai intră direct la clasă”, ci „faci un an de stagiatură”. În acest an beneficiază de sprijinul unui mentor – mentorul este un profesor cu experiență care va fi degrevar parțial de norma didactică pentru aceste activitați. În plus, profesorii mentori vor fi plătiți pentru orele suplimentare pe care le fac peste norma redusă stabilită, a mai spus ministrul.„La finalul stagiaturii să dai un examen de licențiere pentru intrarea în corpul profesorilor”, a declarat ministrul Educației.

Dezbaterea din Parlament pe tema moțiunii simple împotriva ministrului Cîmpeanu:


11 comments
  1. Profii, la fel ca oricare alt om al muncii cu norma intreaga, lucreaza 40 ore / saptamana.

    In aceste ore intra:
    – ore la clasa
    – activitati de pregatire
    – alte activitati: de ex. mentorat

    Orele la clasa difera. Pot fi 24, 20, 18, 16. Restul timpului este pentru celelalte activitati: pregatirea lectiilor, mentorat etc.

    Atat stagiarul cat si mentorul au timp destul sa se mentorizeze. Un mentor ar putea asista la 2-4 ore / saptamana, ar putea avea 2 intalniri individuale / saptamana si ar putea avea o intalnire de grup / saptamana. In total nu ar trebui sa se ocupe de stagiar mai mult de 8-10 ore / saptamana. Ii raman 30 – 32 de ore pentru altele.

    Stagiarul ar putea avea o norma didactica mai mica, dar va lucra tot 40 de ore / saptamana in total. Ar putea avea norma didactica mai mica pentru ca o sa-i ia mai mult timp sa planifice activitatea didactica si scrie un proiect didactic sa faca planuri de interventie individualizate. In plus trebui sa citeasca si sa invete si sa mearga la cursuri in functie de nevoile descoperite impreuna cu mentorul. Prin urmare stagiarul nu trebuie sa fie platit in plus si nici in minus.

    Cum o sa fie cu norma redusa la prescolari si in invatamantul primar presupun ca inteligentul ministru are o solutie :).

    Cum se calculeaza un salariu pentru debutanti e o alta poveste. Genialul manager Campeanu ar trebui sa stie ca salariul nu se scoate din burta. Exista o metodologie pe care o aplica specialistii in resurse umane.

    Daca scoate salarii din burta o sa creeze haos. Dar poate de aia a fost pus acolo. Sa faca haos si sa distruga ce a mai ramas de distrus.

    1. Am 17 ani in invatamant si castig 2880 cu tot cu sporul de suprasolicitare, indemnizatia de hrana, sporul de dirigentie. Daca nu as avea dirigentie cat as avea? Atat.

      1. Nu cred că iei doar atât, fără supărare.
        Păi atunci,cât iei,pe concediul de vară când nu ai nici hrană si nici suprasolicitare?

    2. Viseaza cai verzi pe pereti, in toamna-iarna va fi prapad pentru toti angajatii, nu conteaza ca sunt bugetari sau lucreaza in privat. Momentan consumul este mare pentru ca nimeni nu a mai avut o vacanta normala de 2 ani de zile.

  2. Domnul ministru mănâncă borș!
    In prezent salariul unui profesor cu definitivat este de aproximativ 2400 lei, departe de salariul mediu pe economic, care îl ia un un profesor cu gradul 1, și peste 25 de ani vechime!
    Salarizarea e jenantă, niciodată nu vor veni oameni performanți într-un domeniu platit prost!
    Pa și pusi, România Educată, praf in ochi!

    1. Isi incearca norocul cu gogosi sa nu facem greva in toamna. El nu isi da seama ca trebuie sa dubleze salariile daca aplica ceea ce debiteaza?

    1. Chiar daca il creste il poate plafona, cum fac deobicei politicienii. Ar trebui sa fie lege sa fie plafonul aplicat cu un an in urma, nu sa plafoneze la venituri care au fost cu 5 ani in urma, de exemplu cum este plafonata norma de hrana iar salariul minim a crescut de 4 ori pana acum, nu se mai in calcul inflatia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Clase mai mici pentru a ne putea concentra mai mult individual, pe particularitățile copiilor, propune Ligia Deca, consilier prezidențial: În alte țări se crește dimensiunea staffului școlilor / Nu poți să faci și remedial și școală clasică în același format, în aceeași zi și cu aceiași oameni

„Școala online, știm cu toții, nu a fost posibilă pentru toți copiii României. Cu bune sau cu rele, școala online a asigurat un minim de conectare la educație, însă aproximativ…
Vezi articolul

Fostul ministru PSD al Sănătății, Florian Bodog, care și-a pierdut titlul de doctor pentru că a plagiat aproape integral teza, nu va mai fi profesor asociat la UMF Cluj. Rector: Probabil că nu o să îi mai oferim un contract, deși pe noi ne-ar ajuta să avem un profesor aici

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Anca Dana Buzoianu, a recunoscut că universitatea i-a oferit un contract de profesor asociat fostului ministru al Sănătății, Florian Bodog, deși acestuia…
Vezi articolul

Universitatea din București, după amenda pentru cantină: Întreg aparatul administrativ al Universității servește zi de zi masa la cantină, inclusiv dl rector și prorectorii

Sănătatea studenților și a profesorilor care mănâncă la cantina Universității din București nu este pusă în pericol, anunță purtătorul de cuvânt al instituției de învățământ superior. Într-un răspuns la solicitarea…
Vezi articolul