În mod conștient sau nu, presiunea succesului își face simțită prezența de la cele mai fragede vârste. Întrebarea „Ce vrei să devii când vei crește?” o alimentează constant, subliniind nevoia unui viitor strălucit. Însă construirea lui nu este o misiune ușoară, implicând deopotrivă pasiune, dedicare și… însușirea timpurie a unor competențe cheie pentru viața de adult. Platforma de limba engleză Novakid, menită să ofere juniorilor acces la o educație calitativă și la oportunități globale de dezvoltare, vine în ajutorul părinților cu o serie de sfaturi.
VIDEO O inițiativă inedită, desfășurate sub conceptul campaniei „Boss”: situații inspirate de viața reală conturate în manieră plină de umor / Cum susținem copiii în deprinderea abilităților de lider.
Autonomie prin asumarea deciziilor
Procesul de asumare a deciziilor joacă un rol esențial când vine vorba despre responsabilizare și insuflarea autonomiei. Prin intermediul lui, copiii nu doar că înțeleg ce sunt „consecințele”, însă învăță și cât de mult contează organizarea în programul zilnic.
Îi puteți antrena pe juniori într-un joc de tipul „Ce preferi dintre”, consultându-i atât în privința alegerilor recurente, precum a meniului sau a activităților din timpul liber, dar și în cazul celor mai speciale, precum stabilirea planurilor de vacanță. Punându-le la dispoziție 2-3 alternative, ei își vor simți părerile ascultate și validate. Ba mai mult, își vor șlefui aptitudinile de negociere în contextele în care niciuna dintre opțiuni nu este considerată avantajoasă.
Munca în echipă, deprinsă prin activități aplicate
Deși momentul în care micuțul dobândește independență și are reușite pe cont propriu este de-a dreptul impresionant, nu trebuie să umbrească importanța muncii în echipă și a realizărilor comune. Raționamentul este unul cât se poate de simplu: prin cooperarea pentru împlinirea aceluiași scop, abilitățile sociale au doar de câștigat.
Concret, comunicarea cunoaște o îmbunătățire semnificativă, venită la pachet cu cea a ascultării active. De asemenea, schimbul de opinii stimulează luarea inițiativelor, dar și imaginația – prin completarea ideilor deja exprimate de colegi. În plus, reprezintă o oportunitate pentru gestionarea conflictelor și pentru identificarea soluțiilor optime.
De sprijinit creativitatea și gândirea critică
Merită menționat că pe lângă obținerea unor performanțe mai bune la muncă sau școală, creativitatea ajută oamenii să fie mai fericiți și să-și trăiască viețile cu scop (conform unui studiu realizat de James Kaufman, în 2018). Aceasta poate fi potențată printr-o multitudine de activități (precum cititul, desenatul, explorarea naturii, cântatul la un instrument sau învățarea unei limbi străine), ce impactează pozitiv inclusiv gândirea critică.
Desigur, în cadrul lecțiilor de engleză Novakid, există numeroase oportunități de dezvoltare a creativității. Grație metodologiei care valorifică învățarea ludică, experiențele trăite în realitatea virtuală și gamificarea, elevii devin conștienți de diferite culturi și tradiții, adoptând noi perspective de a vedea lumea și sporindu-și imaginația.
Feedbackul constant crește stima de sine
O putere majoră în formarea abilităților de lider o are și feedbackul constructiv. Acesta nu trebuie confundat cu des întâlnita critică, ce pune pe afiș greșelile copilului și generează un sentiment de frustrare. Sugestiile de perfecționare au capacitatea de a crește stima de sine și încrederea în forțele proprii, însă doar atunci când sunt transmise corect.
Așadar, încercați să oferiți feedback imediat juniorului, amplificându-i relevanța. Puteți opta pentru metoda „Sandwich”, care se bazează pe evidențierea unui lucru bine făcut, punctarea aspectelor ce pot fi îmbunătățite, urmată de reliefarea unei alte reușite. În egală măsură, și aprecierea constantă a progreselor este benefică, marcând gradul evoluției și intervalul de timp necesar efectuării.
De ce sunt esențiale empatia și grija pentru cei din jur
Pentru ca viitorul adult să creeze un mediu de lucru armonios, are nevoie de o doză generoasă de empatie – dobândită chiar din copilărie. Înțelegând emoțiile în complexitatea lor, va putea, pe de o parte, să găsească cele mai bune metode de motivare a echipei, iar pe de altă parte, va promova un sentiment de recunoaștere.
Grija pentru cei din jur poate fi sădită facil prin jocurile de rol, care au avantajul de a fi și foarte amuzante. Inventați o poveste în care micuțul dumneavoastră este protagonistul, iar apoi puneți-l în diferite situații, pentru a analiza felul în care ar reacționa. Prezentați propria variantă acolo unde simțiti că este cazul, explicând necesitatea unei abordări centrate pe sentimente și modul în care schimbă ea derularea acțiunii.
Ținând cont de caracteristicile individuale ale cursanților săi, școala online Novakid contribuie la dezvoltarea abilităților de lider. Dacă deprinderea limbii engleze oferă acces la nenumărate oportunități de carieră, formatul lecțiilor deblochează potențialul juniorilor, simplificându-le drumul spre succes. Vă puteți convinge rezervând aici, total gratuit, prima lecție de probă!