Profesorii și angajații din școli, anunțați de sindicate că au semnat contractul colectiv de muncă abia după ce au făcut acest lucru. Motivul – pentru ca la banii de concediu să fie luată în calcul și indemnizația de hrană, plus alte beneficii / Niciun cuvânt despre închiderea grevei generale – document

63.430 de vizualizări
Foto: colaj Edupedu.ro / Inquam Photos
Cei doi lideri sindicali, Marius Nistor și Simion Hăncescu, au trimis un comunicat comun către membri celor două federații, la câteva ore după ce ministrul Educației a anunțat semnarea contractului colectiv de muncă la nivelul Învățământului. Aceștia justifică decizia luată prin enumerarea mai multor beneficii obținute pentru angajații din Educație. Nu este, în niciun moment, în mesajul sindicatelor, menționat ce se întâmplă acum cu greva generală suspendată – aceștia ignorând complet subiectul.
Conform surselor Edupedu.ro, semnarea contractului colectiv de muncă echivalează cu încheierea oricărui conflict de muncă existent, inclusiv greva generală anunțată ca suspendată și imposibilitatea de a mai declanșa un asemenea conflict pe durata pe care contractul este în vigoare.

Ce scriu sindicatele în informarea dată către membri:

„Astăzi, 29 iunie 2023, la peste 40 de zile de la începerea negocierilor, a fost semnat Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar (C.C.M.U.N.S.N.C.I.P.).

Pentru o corectă informare a membrilor de sindicat, subliniem faptul că semnarea contractului colectiv de muncă era necesară, deoarece:

I. Pe de o parte, de la data de 28.04.2023 – dată de la care Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate Învățământ Preuniversitar, înregistrat la M.M.P.S.-D.D.S. sub nr. 651/28.04.2021 și publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a nr. 2/24.05.2021 și-a încetat efectele [în conformitate cu dispozițiile exprese ale art. 183 alin. (6) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social] – în absența contractului colectiv de muncă, salariații din învățământ nu mai beneficiază de o serie de drepturi reglementate exclusiv de acesta de ani de zile, între care:

– zilele libere plătite în cazul unor evenimente familiale deosebite sau în alte situații (căsătoria salariatului sau a copilului, schimbarea locului de muncă etc.);

– concediul de odihnă suplimentar pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic;

– învoirea colegială;

– recunoașterea ca vechime în învățământ a perioadei în care angajații se află în concediu fără plată pentru rezolvarea unor situații personale (nu mai mult de 30 de zile);

– posibilitatea cadrelor didactice de a beneficia de concediul fără plată de un an școlar o dată la 10 ani chiar și cumulat, în doi ani școlari (în situația în care nu și-au valorificat la timp acest drept);

– remunerarea în sistem de plata cu ora a orelor de educație fizică predate în învățământul primar de învățătorul/institutorul/profesorul pentru învățământ primar al clasei;

– organizarea și funcționarea comisiei paritare de la nivelul inspectoratelor școlare și al unităților de învățământ etc.

II. Pe de altă parte, în urma negocierilor purtate cu reprezentanții Ministerului Educației, pornind de la proiectul de contract colectiv elaborat de F.S.L.I. și F.S.E „SPIRU HARET”, s-a convenit asupra unor clauze favorabile salariaților din Învățământ și a unor drepturi suplimentare (în plus față de cele prevăzute în contractul anterior) pentru aceștia – de care nu pot beneficia decât după semnarea și înregistrarea contractului colectiv de muncă la nivel de sector – între care:

1. plata salariului și a indemnizației de hrană pentru angajații care lucrează și în zilele libere prevăzute de lege, indiferent de numărul de ore/zile de muncă acumulate în perioada lucrată;

2. instituirea zilei de 5 Iunie ca zi nelucrătoare;

3. calcularea indemnizației de concediu cu luarea în calcul a indemnizației de hrană;

4. acordarea concediului de odihnă suplimentar și personalului didactic de conducere, de îndrumare și de control (nu doar personalului didactic auxiliar și nedidactic);

5. reglementarea expresă a faptului că, la stabilirea duratei concediului de odihnă anual, perioadele de incapacitate temporară de muncă, cele aferente concediului de maternitate, concediului paternal, concediului de risc maternal, concediului pentru îngrijirea copilului bolnav, concediului de îngrijitor, perioada absenţei de la locul de muncă în condițiile art. 152 din Codul Muncii și perioada reglementată la art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 (perioada suspendării contractului de muncă pentru participare la grevă) se consideră perioade de activitate prestată;

6. acordarea a 2 zile (nu o zi) lucrătoare libere plătite pentru îngrijirea sănătății copilului – pentru familiile cu 1 copil sau 2 copii, respectiv 3 zile (nu două) lucrătoare libere plătite – pentru familiile cu 3 sau mai mulți copii;

7. acordarea a 5 zile lucrătoare libere plătite pentru salariata care urmează o procedură de fertilizare „in vitro”;

8. acordarea unei zile lucrătoare libere plătite pentru donarea de sânge;

9. instituirea și pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic/contractual încadrat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată (nu doar pentru cadrele didactice) a dreptului la concediu fără plată pe o perioadă de un an calendaristic, o dată la 10 ani de activitate în învățământ, cu aprobarea consiliului de administrație;

10. decontarea contravalorii dispozitivelor vizuale de corecție (ochelari/lentile), pentru angajații care, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, lucrează cu un monitor, pe baza prescripției medicale și a facturii privind costul ochelarilor, conform Programului Național aprobat prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Educației în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a contractului colectiv de muncă;

11. deducerea, pentru personalul din învățământul preuniversitar, instituită la art. 78 alin. (2) lit. a) pct. v) din Codul fiscal – respectiv contravaloarea abonamentelor pentru utilizarea facilităților sportive în vederea practicării sportului și educației fizice cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic, precum și contravaloarea abonamentelor plătite de salariați, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru fiecare persoană;

12. consacrarea dreptului angajaților care folosesc în mod obișnuit un echipament cu ecran de vizualizare pe o durată semnificativă a timpului normal de lucru, cel puțin 50% din timpul de lucru, de a beneficia de examene medicale corespunzătoare ale ochilor și vederii la angajare, ulterior, la intervale regulate, precum și ori de câte ori apar tulburări de vedere care pot fi cauzate de activitatea la ecranul de vizualizare;

13. reglementarea posibilității ocupării unui post didactic auxiliar sau nedidactic vacantat, prin încheierea unui contract individual de muncă pe durată determinată, până la ocuparea postului prin concurs;

14. stabilirea la 12 luni (în loc de 6 luni) a perioadei de readaptare pentru salariatele/salariații care au beneficiat de concediu de maternitate și/sau concediu pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 1 an, 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap;

15. reglementarea expresă a faptului că reducerea programului de lucru cu până la 1/2 normă, pentru angajații care au în îngrijire copii bolnavi în vârstă de până la 7 ani, nu le afectează calitatea de salariat și vechimea integrală în învățământ/muncă;

16. reglementarea expresă a faptului că angajații nu au obligația însoțirii preșcolarilor/elevilor care fac naveta, pe mijloacele de transport în comun/microbuzele școlare/ mijloacele de transport puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale.

17. reglementarea programului flexibil și a programului inegal de lucru, cu precizarea faptului că acestea nu afectează drepturile prevăzute de contractul colectiv de muncă aplicabil; etc.

Totodată, în raport de prevederile noii legi a dialogului social, respectiv Legea nr. 367/2022, am prevăzut modalitatea de negociere a contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități – inspectorate școlare.

Precizăm că C.C.M.U.N.S.N.C.I.P. va intra în vigoare la data înregistrării la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și va produce efecte pe o perioadă de 2 ani. De asemenea, în cadrul negocierilor colective, părțile au fost de acord ca, după intrarea în vigoare a Legii învățământului preuniversitar, să se procedeze la modificarea clauzelor contractului, prin act adițional, pentru a-l armoniza cu prevederile acestei legi.”


18 comments
  1. Niște ticaloși ,de personalul nedidactic prea multe beneficii nu sunt ,spor de tocxicitate nu se vorbeste ,despre spor de stres nici atat si aici ma refer la doamnele ingrijitoare care au tangența cu copiii nu la femeile de serviciu din scoli , ingrijitoarele sunt introduse in aceeasi grila de salarizare ca si femeile de servici ,despre decontarea abonamentelor nici vorba si ar mai fi multe alte lucruri de spus despre salariul unei ingrijitaore.

  2. Bună ziua!
    Eu nu înțeleg acest paragraf:
    „17. reglementarea programului flexibil și a programului inegal de lucru, cu precizarea faptului că acestea nu afectează drepturile prevăzute de contractul colectiv de muncă aplicabil; etc”
    Știu doar că se face un abuz asupra noastră, a dascălilor, când ne cer să muncim în weekend sau noaptea, argumentând că noi oricum avem norma de 40 de ore pe săptămână și stăm la școală doar 18.
    Este adevărat că norma este de 40 de ore, dar pentru fiecare oră de predare la clasă, este prevăzută una de pregătire. Mai rămân 4 ore. În „contul” acelor 4 ore, noi muncim zeci de ore gratis.
    Câteva exemple:
    – la simularea examenelor naționale, colegii din comisii petrec 10-12 ore în școală, poate mai mult. În condică semnezi doar orele pe care le ai în orar, care sunt în medie, în număr de 4;
    – olimpiadele și concursurile școlare se pot organiza doar în weekend. Într-o lume normală, munca pentru performanță se plătește mai bine, iar orele din weekend se plătesc dublu. Noi facem totul gratis;
    – dacă organizezi o excursie, este evident că trebuie să o faci gratis! Ca să vezi absurdul situației, roagă-l pe șofer să faceți schimb de locuri: tu să conduci și să fii plătit iar el să-și asume responsabilitatea pentru toți copiii, 24 ore din 24, dar gratis. Poți să-l momești cu beneficiile tale: cazare gratis, vezi lumea…
    – să amintesc proiectele pentru care coordonatorii nu sunt plătiți? Evident, motivul e același: norma e de 40 de ore și voi….
    În concluzie, am cerut oare ce trebuie când am făcut grevă?
    Eu sunt convins că dacă am munci 40 de ore pe săptămână, sistemul s-ar bloca, nu ar fi nevoie de greve!
    Acum, cu privire la fișa de evaluare în vederea acordării calificativului anual, ar putea cineva să acumuleze 100 puncte muncind doar în cele 4 ore pe săptămână care sunt prevăzute pentru alte activități?
    Eu cred că de aici ar trebui plecat…
    Vă doresc o zi bună!

  3. Era vorba să dea doua salarii profesorilor care se pensoineaza și ar fi fost corect pentrucă prima pensie intră abia în noiembrie.Cu ce vor trăi cei pensionați în August?

  4. Nu în grevă și nici acum nu este reparată scăparea legii care spune că în cazul în care un prof cu vechime are dreptul la 16 ore săptămânal și prestează 18,diferența de la 16 la 18, rămâne tot neplătită…

  5. Nimic despre protectia pensionarilor din invatamant,abandonati la periferia clasei pensionarilor, aruncati (dupa incetatea fireasca a activitatii didactice) ca pe niste șervețele folosite,ca si cum nu au fost utili niciodata societatii. Alte categorii sociale au grija si de pensionarii lor, pentru că toti salariatii actuali ,mai devreme sau mai tarziu ,vor fi pensionari…

  6. Niște ticalosi care beneficiați de salarii uriașe ( de patru-cinci ori mai mari decât ale unui prof.gr1) din banii cotizati de noi și alte beneficii la fel de mari cu care va “mituiesc” guvernantii prin comisii tripartite de dialog social sau de munca. Stam cu salarii negociate din 2017 și prorogte pana în 2022 și apoi drepturile eșalonate pe următorii 5 ani (când inflația a papat tot) ca din banii nostrii și ai altor amărâți mizerile politice ordinare care ne conduc mana în mana cu voi sa dispună după bunul plac și propriul interes. Ați întreprins ceva cu adevărat pentru apărarea drepturilor noastre?!
    Hai..” mars” ( ca tot era o intelectuala rasata care ne gratula pe la posturi TV. cu astfel de apelative,pe noi profesorii) la catedra ,ca nu ați servit în ultimii 20 de ani pe salarii “decente” și intr-o atmosfera pe măsură. Alegeri în sindicat, rapid,oameni noi,activi,care sa militeze pentru drepturile noastre și nu mai mult de doua mandate consecutive. Pana atunci 50 lei/ luna de la mine mai puțin. Caricaturile!

  7. Dinozaurii astia impreuna cu caracatita numita lideri din teritoriu ar trebui sa plece urgent. Un lider de sindicat ar trebui sa aiba salariul plafonat si maxim 2 mandate pe viata.

  8. D-na Chelar, cititi cu atentie documentul! Nu e despre greva, ci despre drepturile pe care le aveam si le-am pierdut din aprilie de cand a expirat vechiul Contract colectiv de munca (recastigate acum, prin semnare) precum si despre noi beneficii pentru salariatii din invatamant. De la 1 iunie s-au marit salariile, iar negocierile pe grilelele de salarizare continua.

    1. Apropo de “negocierile pe grilelele de salarizare continua”… pe surse am aflat că, de ex., personalul didactic auxiliar (prin aplicarea majorării salariilor de la 1 iunie – în urma grevei) deja depășește salariile de pe grila din VIITOAREA Lege a salarizării “negociate profesionist” de sindicate cu Ministerul Educației. Aferim!!! Ce să le mai transmitem liderilor de sindicat?! Apără-ne, Doamne, de așa “prieteni”, că de dușmani știm să ne ferim și singuri…

  9. Semnarea contractului face mult mai dificila declnsarea unei greve. Greva din perioada anterioara, suspendata atunci, a incetat in momentul semnarii contractului.
    Marile castiguri din contract, trâmbitate de sindicate, sunt chestiuni deja reglementate prin diverse legi, aflate in vigoare de ceva timp.
    Prevederile acelor legi trebuiau deja respectate din momentul punerii acelor legi in aplicare.
    Faptul ca anumite prevederi legale nu au fost respectate de catre Ministerul Educatiei e si vina sindicatelor , care nu au intervenit hotarat atunci, inclusiv prin actionarea in instanta a celor ce au refuzat / s-au eschivat de la aplicarea corecta a prevederilor legale.
    Un exemplu: modul in care se calculeaza si se plateste indemnizatia de concediu. Legislatia este aceeasi de ani de zile, dar ministerul a adoptat ordine de ministru ce intrau in contradictie cu prevederi din Codul muncii si nu numai, iar sindicatele nu au actionat in justitie. In plus, indemnizatia de hrana nu a fost luata in calcul (desi are un caracter permanent) pentru stabilirea indemnizatiei de concediu, iar sindicatele au tacut.
    Faptul ca acum s-au introdus in contractul colectiv e doar intrarea in legalitate. Cine plateste pentru neaplicarea corecta a legii ?
    Legea ii obliga la toate aceste prevederi. In cazul unor angajatori privati, atunci cand nu respecta prevederile legale, sunt pasibili de amenzi din partea ITM si nu numai….
    In cazul Ministerului Educatiei, nu se intampla nimic si pentru ca nu exsita o reactie ferma din partea sindicatelor.
    Ar mai trebui incluse si alte prevederi, sunt niste modificari recente in Codul muncii.
    Toate aceste prevederi legale sunt obligatorii spre a fi introduse in contractele de munca si in regulamentele interne.
    Asa ca….

    1. … trebuie menționat faptul că ăștia nu sunt plătiți de stat, sunt plătiți de noi, de aceea este dureros…

  10. vad ca articolul care avea in titlu ca profesorii nu mai au voie sa declanseze conflicte de munca pe perioada contractului a disparut:))

  11. Buna seara!
    Stimati lideri la un Camin cu program prelumgit putem face greva duferentiat ,cand copilul.trebuie sa manance?
    Ne-ati consultat?Nu.
    Parintii copiilor au ambii serviciu.va intetesat Nu.
    Totul.a fost politic hotilor!
    Nu vreau sa mai aud de sindicat imi mai opriti si 42lei lunar.

    1. Sindicalistii,acei trădătorii securiști și au continuat misiunea pentru a mulțumii conducătorii de partid,stat și de guvern.Romani treziti va ,haideți în stradă sa ne recuperăm Romania confiscată de securiști, hoți și prosti.Vedeti ce s a votat în parlament numai ei politicieni hoți cu salarii și pensii de mii de euro au voie sa cumuleze pensia și salariul .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Noua lege a salarizării ar putea fi gata până în septembrie, spune președinta Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților: În momentul în care finalizezi studiile, ca profesor debutant, cu puțin peste 2.000 lei, considerăm că este o jignire la adresa cadrelor didactice

Președinta Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților, Natalia Intotero, a spus că până în septembrie e posibil „să avem această nouă lege a salarizării”. Aceasta a precizat jurnaliștilor că ministrul…
Vezi articolul

România a obținut locul I la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete – EGMO 2022 / Profesorul Mihai Bălună, coordonatorul lotului: Îmbucurător este că tradiția rezultatelor bune s-a păstrat, e o recunoaștere a seriozității cu care se face treabă în școlile din care provin aceste fete

România a obținut locul I la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete – EGMO 2022, potrivit clasamentului oficial al competiției, care ia în considerare țările europene participante. Punctajul României a…
Vezi articolul