Profesorii și angajații din Învățământ vor primi salariile vineri, 11 august, cu 3 zile mai devreme decât de obicei

Foto: Ilona Andrei / G4Media

Vineri, 11 august, este zi de salariu pentru profesorii și ceilalți angajați din sistemul de Învățământ. Salariile aferente lunii iulie vin cu trei zile mai devreme, după ce data a fost modificată de un ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului Finanțelor nr. 2.241 din 21 iulie 2023. Măsura a fost luată în contextul în care data de luni, 14 august, este zi liberă legală, punte cu marți, 15 august (Adormirea Maicii Domnului), și aceasta zi liberă legală.

Conform ordinului nr. 86 din 2005 al Ministerului de Finanțe, care stă la baza reglementării datelor din lună la care se primesc salariile pentru bugetari, angajații din Educație primesc regulat salariile pe data de 14 a lunii.

„c) în cazul ordonatorilor principali de credite și al instituțiilor publice din subordinea acestora pentru care data plății salariilor prevăzută în anexa la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 86/2005, cu modificările și completările ulterioare, este data de 14, respectiv 15, plata se efectuează în data de 11”, prevede ordinul publicat în Monitorul Oficial.

FOTO DOCUMENT Ordinul ministrului Finanțelor:

În ultimele 10 zile, aplicația de salarizare din unitățile de învățământ, EduSAL, a fost actualizată de 3 ori, după ce mai multe erori au fost raportate de secretarii și contabilii din școli. Câteva erori din versiunea venită vineri, 28 iulie, au generat salarii mai mari cu până la 2.000 de lei net pentru profesori, potrivit surselor Edupedu.ro.

Informații de context

Pe 14 iulie, angajații din Învățământ au primit salariile majorate, conform ordonanței de urgență nr. 57 din 2023. Aceste majorări vin ca urmare a grevei din perioada mai-iunie.

Conform Ordonanței de urgență nr. 57/2023, Guvernul trebuie să crească salariile de bază din Învățământ cu 1.300 de lei brut din luna iunie pentru cadrele didactice și didactice auxiliare și cu 400 de lei brut pentru personalul nedidactic.

De asemenea, ordonanța prevede că, de la 1 ianuarie, salariul debutantului va fi cât cel mediu pe economie, precum și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă.

„Art. III – (2) Grila de salarizare aplicabilă sistemului național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024 se stabilește pornind de la salariul mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023 pentru profesori debutanți/asistenți universitari.

(3) Personalul didactic, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din sistemul de învățământ de stat beneficiază, începând cu 1 ianuarie 2024, de 50% din diferența stabilită între salariul de bază aflat în plată și salariul de bază stabilit prin grila de salarizare în vigoare la 1 ianuarie 2024.”

Citește și:
OFICIAL Profesorii și angajații din Învățământ primesc salariile cu trei zile mai devreme în luna august
Ziua de salariu pentru angajații din Învățământ, modificată în august. Profesorii vor fi plătiți cu trei zile mai devreme, adică pe 11 august – document
Exit mobile version