Profesorii să nu fie obligați să depună toate eforturile pentru atingerea competențelor necesare de către fiecare elev, solicită sindicatele din Educație în amendamentele la proiectul legii. Cer și ca Registrul declarațiilor de interese, pentru profesorii care fac meditații, să nu se aplice

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Sindicatele din Educație solicită eliminarea prevederii prin care profesorii sunt obligați să depună eforturile pentru atingerea competențelor necesare de către fiecare elev, potrivit amendamentelor trimise la proiectul Legii învățământului preuniversitar. O altă solicitare se referă la eliminarea prevederii prin care este instituit Registrul declarațiilor de interese. Acest registru ar urma să fie folosit pentru a se asigura că profesorii nu fac pregătire suplimentară contra-cost cu elevii de la clasă.

În justificarea sindicatelor este menționat că prevederea „creează confuzie cu declarațiile de avere și de interese pe care, conform legii, le depun funcționarii publici și alte categorii de persoane” și „denotă lipsă de încredere față de personalul didactic de predare”.

Foto: captură amendament sindicate

Proiectul de lege Deca le interzice profesorilor să pregătească contra cost elevii de clasele la care sunt încadrați în anul școlar în curs, conform art. 164. La același articol este menționat că, la nivelul școlilor, o să se constituie Registrul declarațiilor de interese pentru profesori.

Art. 164 – „(3) Pentru a asigura echitatea și obiectivitatea în activitatea de predare-învățare-evaluare, personalului didactic de predare îi este interzis să desfășoare activități de pregătire suplimentară contra-cost pentru elevii de la clasa/clasele la care este încadrat în anul școlar în curs, având obligația de diligență să depună eforturi pentru atingerea competențelor necesare de către fiecare elev, prin activitatea la clasă și prin programele de învățare remedială.

(4) Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor alin. (3), la nivelul unităților de învățământ se constituie Registrul declarațiilor de interese. Ministerul Educației emite ordinul de ministru privind procedura de declarare a intereselor și aprobarea modelului Registrului declarațiilor de interese”, potrivit proiectului de lege.

Ministerul Educației nu deține date despre niciun profesor care ar fi făcut meditații contra cost cu elevii pe care îi are la clasă, în ultimii 5 ani, potrivit unui răspuns dat de instituție la solicitarea Edupedu.ro.

Amintim că Ioana Lazăr, secretarul general al Ministerului Educației, a declarat, într-un interviu pentru Edupedu.ro, că registrul declarațiilor de interese ar urma să fie introdus la nivelul unităților de învățământ și că „are un scop preventiv, dar, în același, avem și o evidență a cadrelor didactice care prestează aceste activități”.

În prezent, profesorilor le este interzis prin Codul de etică, aprobat prin ordin de ministru, deci nu prin lege, să facă meditații cu elevii de la clasă.

Codul-cadru de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar, prevede explicit că ”meditațiile contra cost cu beneficiarii direcți ai educației de la formațiunile de studiu la care este încadrat” sunt interzise.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ministerul Educației vrea să mute meditațiile din privat la școală, prin includerea orelor de pregătire suplimentară în norma didactică / Prevederea există și în legea actuală, dar sunt prevăzute până la 3 ore
Ministerul Educației nu deține date despre niciun profesor care ar fi făcut meditații contra cost cu elevii de la clasă în ultimii 5 ani și nici nu știe să fi fost vreun cadru didactic sancționat pentru așa ceva
Familia care cheltuie un salariu pe lună pe meditațiile celor 3 copii. Motivele pentru care fiecare elev face pregătire suplimentară. Părinte: Ce fac copiii de la țară? Ce fac părinții care nu își permit?
Meditațiile cu elevii de la clasă sunt interzise profesorilor, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar / Ce sancțiuni s-ar putea aplica – surse
Ministrul Educației neagă că elevii ar face meditații, pentru admiterea separată în clasa a IX-a, cu profesorii din liceul la care vor să intre: Eu cred că, atâta vreme cât subiectele sunt elaborate din programa de gimnaziu, nu putem vorbi despre meditații cu profesorii de liceu
Ligia Deca, despre acuzațiile că un examen în plus de admitere la liceu ar încuraja și mai mult meditațiile: Nu facem altceva decât să reușim să testăm potrivirea mai bună a candidaților cu profilul pe care ei și-l doresc
Mihai Maci: De ce avem nevoie de meditații?
Veniturile obținute din meditații declarate de către profesori la ANAF s-au dublat față de 2019 / În București, sumele s-au triplat – analiză
Piața meditațiilor, estimată la peste 120 de milioane de lei pe lună, pe baza datelor publice și a cercetărilor recente – analiză
iulie 2022 – INTERVIU În fiecare școală va exista un registru al declarațiilor de interese pentru profesori. Ioana Lazăr, secretarul general al Ministerului Educației: Dacă nu completează acest registru și sunt prinși că dau meditații, se intră în zona de sancțiuni
Secretarul de stat Sorin Ion spune că a dat meditații și nu a plătit impozit la stat: Dar eu n-am făcut din meditații vreodată o a doua meserie
Iohannis, despre anunțul șefului ANAF că va controla profesorii care dau meditații: Dacă chiar profesorii sunt prima categorie care trebuie verificată am oarece întrebări în această speță / Dacă ANAF-ul va verifica categoriile unde se realizează evaziune pe scară un pic mai largă, atunci colectarea poate să devină mai eficientă
Iunie 2021 – STUDIU: Matematica, disciplina la care fac meditație cei mai mulți elevi / Copiii nu înțeleg informațiile primite la școală, spun părinții / Circa o treime dintre elevii claselor V-XII fac meditații cu 300 de lei pe lună, în medie
Exit mobile version