Profesorii reacționează la „măsurile iresponsabile” propuse de minister în proiectele de ROFUIP și Statutul Elevului: dublarea absențelor pentru un punct la purtare „ar trebui retrasă imediat”, iar „sălile de izolare riscă să devină un refugiu confortabil pentru turbulenți” / Avertisment: „elevii reprezentanți abuzează de drepturi și își construiesc un regim școlar preferențial nejustificat”

28.712 vizualizări
Foto: © Sarinya Pinngam | Dreamstime.com
Profesorii de la Colegiul Național „Matei Basarab” din București au transmis Ministerului Educației un set de observații și propuneri detaliate cu privire la modificările propuse pentru Statutul Elevului și Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP), potrivit documentului consultat de Edupedu.ro. Aceștia își exprimă îngrijorarea față de anumite măsuri care, în opinia lor, ar putea avea un impact negativ asupra calității educației și disciplinei în școli.

ROFUIP, adică Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar este setul de reguli pe care trebuie să le respecte fiecare școală, creșă, grădiniță sau liceu, de aceea conținutul său este foarte important și modificările au un impact semnificativ, fiind resimțite în întreg sistemul de învățământ.

Pentru Statutul Elevului 2024, propunerea de la articolul 28, alineatul 2 este considerată „periculoasă”, spun profesorii.

Profesorii consideră periculoasă propunerea de modificare a articolului 28, alineatul 2, care prevede sancționarea elevilor cu un punct scăzut la purtare pentru 40 de absențe nemotivate pe an școlar sau 20% absențe nejustificate din numărul de ore la o disciplină. Argumentul lor este că elevii au deja dreptul la 40 de absențe motivate de către părinți pentru diverse probleme personale, ceea ce permite acumularea a până la 79 de absențe fără justificare medicală și fără sancțiuni. Profesorii avertizează că această măsură încurajează absenteismul și lipsa de responsabilitate a elevilor și părinților.

„Această măsură încurajează absenteismul și lipsa de responsabilitate a elevilor și a părinților în relația cu școala”, se arată în documentul transmis. „Mai mult, considerăm că ar trebui prevăzut în regulament motivele concrete pentru care un părinte poate învoi elevul de la școală: deces în familie, nuntă, prezența la tribunal etc., dovedite cu acte.”

„Rubricile de absenţe sunt deja neîncăpătoare în cazul multor elevi şi vorbim despre un liceu de prestigiu din capitală. Suntem convinşi că în alte licee situaţia este şi mai gravă.

Prin urmare, considerăm că măsura nu este în beneficiul nimănui şi ar trebui retrasă imediat. Nu putem accepta ca învăţământul să se degradeze treptat şi chiar să contribuim la asta cu măsuri iresponsabile.”

Propunerii de la articolul 14, alineatul 2, care prevede izolarea într-o sală a elevilor turbulenți este „dificil de implementat”.

Profesorii sunt de părere că reglementările privind izolarea elevilor turbulenți sunt insuficiente și dificil de implementat. Aceștia atrag atenția asupra faptului că elevii care perturbă orele de curs ar putea continua să aibă un comportament problematic și în sălile destinate izolării lor, iar supravegherea acestora ar fi o sarcină dificilă pentru cadrele didactice, care sunt deja supraaglomerate și insuficiente.

Pentru articolele 19, 20 și 21, cele privitoare la sancțiuni și note la purtare

Se propune eliminarea cuvântului „poate” din sintagma „Sancțiunea poate fi însoțită de scăderea notei la purtare” și reformularea acesteia în „Sancțiunea va fi însoțită de scăderea notei la purtare”. Profesorii subliniază că acordarea notei 10 la purtare în cazul abaterilor disciplinare repetate sau grave este nefirească și nu contribuie la responsabilizarea elevilor.

Elevii reprezentanți își construiesc un regim preferențial în școală și abuzează de statutul lor

Articolul 36 privind Reglementările pentru reprezentanții elevilor: Profesorii solicită reglementări și limitări mai clare pentru activitățile elevilor reprezentanți, susținând că aceștia abuzează de drepturile lor și își construiesc un regim școlar preferențial. Propunerile includ necesitatea dovezilor clare pentru motivarea absențelor și limitarea numărului de absențe motivate pe baza participării la activități de reprezentare.

Ce observații și propuneri au profesorii pentru ROFUIP 2024

1. Corelarea Articolului 94, alineatul 9

Se solicită corelarea acestui articol cu precizările specifice propuse pentru Statutul Elevului, pentru a asigura coerența și aplicabilitatea uniformă a regulilor.

2. Articolul 140, alineatul 2: diferențele la discipline

Profesorii propun precizarea faptului că elevii care se transferă între clase cu planuri-cadru diferite ar trebui să dea diferențe atât la disciplinele care nu apar în planul-cadru al clasei de la care vin, cât și la disciplinele comune, dacă numărul de ore este diferit. Aceasta ar reduce situațiile în care elevii transferați nu pot recupera materia nestudiată.

Profesorii subliniază că aceste proiecte de modificare a legislației sunt publicate într-o perioadă aglomerată de sfârșit de an școlar, ceea ce limitează posibilitatea acestora de a reacționa în timp util. Ei își exprimă speranța că propunerile lor vor fi luate în considerare, subliniind importanța unei consultări reale și echitabile a tuturor părților implicate în sistemul educațional.

„Sperăm ca propunerile noastre să fie luate în considerare la fel de mult ca ale elevilor și ale părinților, pentru că noi ne gândim la impactul pe termen lung asupra sistemului de învățământ”, se arată în încheierea documentului.

Redăm propunerile integrale făcute în perioada de dezbatere publică de profesorii de la Colegiul Național „Matei Basarab” din București.

Către Ministerul Educaţiei

Noi, profesorii din Colegiul Naţional „Matei Basarabˮ din Bucureşti, transmitem pe această cale următoarele observații cu privire la unele dintre prevederile din Proiectele pentru Statutul elevului, respectiv ROFUIP, propuse pentru consultare publică, în data de 12.06.2024.

Observații cu privire la Proiectul pentru Statutul elevului:

1) Considerăm inoportună şi chiar periculoasă propunerea de modificare a Statutului elevului, respectiv articolul 28, alineatul 2, cu privire la sacţionarea elevilor cu un punct scăzut la purtare la 40 de absenţe nemotivate pe an şcolar sau 20% absenţe nejustificate din numărul de ore pe an şcolar la o disciplină de studiu/modul de specialitate. 

Având în vedere că elevii au deja dreptul la 40 de absenţe motivate de către părinţi pentru diverse probleme personale, se va ajunge în situaţia în care aceştia pot avea 79 de absenţe, fără justificare medicală şi fără a fi sancţionaţi în niciun fel. Dacă la aceste absenţe se adaugă cele motivate medical, un elev poate lipsi mai mult de două luni de la şcoală în mod legal şi fără nicio sancţiune. 

Această măsură încurajează absenteismul şi lipsa de responsabilitate a elevilor şi a părinţilor în relaţia cu şcoala. Mai mult, considerăm că ar trebui prevăzut în regulament motivele concrete pentru care un părinte poate învoi elevul de la şcoală: deces în familie, nuntă, prezenţa la tribunal etc. dovedite cu acte. Elevii au deja foarte multe absenţe pentru care primesc motivări de la părinţi (dintre cele 40 prevăzute de Regulament), fără o justificare serioasă, la care se adaugă absenţele motivate medical (cu scutiri obţinute fictiv şi pe care nu le verifică nimeni), iar profesorii au dificultăţi în a evalua şi nota aceşti elevi. Rubricile de absenţe sunt deja neîncăpătoare în cazul multor elevi şi vorbim despre un liceu de prestigiu din capitală. Suntem convinşi că în alte licee situaţia este şi mai gravă.

Prin urmare, considerăm că măsura nu este în beneficiul nimănui şi ar trebui retrasă imediat. Nu putem accepta ca învăţământul să se degradeze treptat şi chiar să contribuim la asta cu măsuri iresponsabile.

2) Reglementările din art.14, alin. (2) (deși ideea scoaterii elevilor turbulenți din clase pentru a se putea ține în bune condiții orele este benefică) sunt insuficiente și punerea lor în practică fie va fi extrem de dificilă, fie va genera situații greu de controlat, din următoarele motive:

– elevii care perturbă orele de curs și care sunt greu de controlat de către profesorii claselor respective se vor comporta la fel și atunci când sunt trimiși în sălile destinate izolării lor, iar misiunea supravegherii lor va fi foarte dificilă: un cadru didactic sau un cadru didactic auxiliar nu va putea determina un grup de câțiva elevi turbulenți, adunați în aceeași sală, să lucreze ceea ce li se dă de făcut (aceștia au refuzat să respecte regulile în clasă și la fel vor face și în sala de izolare); sălile de izolare riscă să devină un refugiu confortabil pentru cei care nu doresc să participe la activitățile didactice;

– personalul școlilor este insuficient și supraaglomerat, deci va fi greu de găsit, ori de câte ori este nevoie, un cadru didactic sau un cadru didactic auxiliar care să supravegheze elevii turbulenți;

– persoanele desemnate pentru supravegherea elevilor trimiși în sala de izolare ar trebui să aibă o pregătire temeinică în ceea ce privește lucrul cu elevii ce manifestă comportamente neadecvate și care nu reacționează la observațiile profesorului de la clasă;

– multe școli au spații insuficiente (învață în schimburi) și este dificilă alocarea unei săli pentru izolarea elevilor care perturbă orele de curs.

3) La articolele 19 alin. (5), 20 alin. (6) și 21 alin. (6) propunem eliminarea cuvâtului „poate” din sintagma „ Sancţiunea poate fi însoţită de scăderea notei la purtare” și reformularea „Sancțiunea va fi însoțită de scăderea notei la purtare”. Aceste sancțiuni se aplică pentru abateri disciplinare repetate sau grave, iar acordarea notei 10 la purtare pe fondul acestor abateri este nefirească și nu va determina responsabilizarea elevilor și deprinderea unui comportment corect din partea acestora.

4) La articolul 36 literele c) și d) sunt necesare reglementări și limitări mai clare și mai ferme, întrucât – așa cum se remarcă în destule cazuri – elevii reprezentanți abuzează de aceste drepturi și își construiesc un regim școlar preferențial nejustificat. Sunt numeroase situațiile în care reprezentanți ai elevilor fixează activități specifice în timpul orelor de curs, deși ele se pot programa în afara acestora, nedorind să-și diminueze timpul liber personal.

– amânarea unei evaluări și motivarea absențelor să se facă pe baza unei dovezi clare, scrise și aprobate de conducerea unității de învățământ care să certifice participarea elevului la o activitate de reprezentare;

– limitarea numărului de absențe ce pot fi motivate pe baza documentelor justificative de participare la activități de reprezentare;

– obligativitatea programării activităților specifice din școală, de către elevii reprezentanți doar cu acordul scris al conducerii unității de învățământ și cu respectarea orarului școlii – aceste activități pot fi puse în timpul orelor de curs doar în situații excepționale, întemeiate.

De asemenea, considerăm inoportun faptul că aceste proiecte de modificare a legii sunt publicate la final de an şcolar, când toţi profesorii sunt ocupaţi cu încheierea situaţilor şcolare şi cu Examenul de Bacalaureat. S-a dorit ca noi să nu putem avea o reacţie în timp util şi multe măsuri care afectează negativ sistemul de învăţământ să fie luate, fără ca noi să fim consultaţi în vreun fel.

Observații cu privire la Proiectul pentru ROFUIP:

1) Corelarea art. 94 alin (9) cu precizările specifice propuse pentru statutul elevului.

2) Art. 140 alin (2) – este necesară precizarea faptului că se dau diferențe atât la disciplinele care nu apar în planul cadru al clasei de la care vine elevul ce solicită transferul, dar se regăsesc în cel al clasei la care dorește să se transfere, cât și la discipline comune celor două planuri cadru, în situația în care la clasa la care se solicită transferul numărul de ore alocat unei discipline este mai mare decât cel de la clasa de la care dorește să plece elevul. 

Această prevedere poate diminua semnificativ numărul situațiilor în care elevii nou veniți prin transfer într-o clasă au parcurs doar o parte dintre conținuturile din programa unei discipline și nu pot studia acea disciplină, după transfer, în condiții acceptabile. 

În foarte multe cazuri, volumul de cunoștințe nestudiate este destul de mare, astfel încât acești elevi nu vor reuși recuperarea acestora, în vederea formării competențelor prevăzute de programa școlară.

Sperăm ca propunerile noastre să fie luate în considerare la fel de mult ca ale elevilor şi ale părinţilor, pentru că noi ne gândim la impactul pe termen lung asupra sistemului de învăţământ”.

Citește și:

Noutățile despre ROFUIP 2024
Câte o notă la purtare în fiecare modul, pentru fiecare elev – modificare introdusă de Ministerul Educației, la cererea directorilor de școli, în regulamentul de funcționare a unităților de învățământ ROFUIP 2024 – proiect
Noutățile despre Statutul Elevului 2024

Foto: © Sarinya Pinngam | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


22 comments
  1. Cei din minister sunt grav pe contrasens ….ce pretenții sa avem de la “neica nimeni” Sorin Ion și Ligiuca năuca…

  2. Punctele de vedere ale profesorilor dintr-un liceu nu reprezinta vointa tuturor profesorilor din tara!
    Un elev problema poate strica ora la care ceilalti elevi vin si vor sa invete! Este astfel afectat dreptul la invatatura al tuturor celorlati elevi din clasa! Profesorul nu are ce sa ii faca in afara de a-l asculta si a cere o sanctiune, in prezent elevii problema trebuie tinuti in clasa, indiferent ca fac circ! Sala de asa zisa ”detentie” este o sala de lectura supravegheata de un profesor sau angajat al scolii in care recalcitrantul este trimis sa nu isi mai bata joc de ora , colegi si profesor.
    Media la purtare este o chestie super-spinoasa din punct de vedere pedagogic, dar si moral sau legal. Orice infractor, la un numar de ani de la savarsirea unei fapte si dupa ce i s-a aplicat o pedeapsa va fi reabilitat legal, va avea aceleasi drepturi ca un om ”curat”. Un elev care a avut sub 8 la purtare (da, a fost chiulangiu sau a facut abateri) va avea interzis pe viata accesul la anumite profesii! Aceasta este condamnare pe viata, nu sannctiune, dar la noi institutiile sunt praf in ochi, altfel Avocatul Poporului trebuia sa ceara de mult eliminarea acestei aberatii!

    1. Păi aici este problema, elevul trebuie sa simtă ca a greșit și să si asume faptele comise. Dacă știe că are nevoie de notă la purtare,de ce adoptă un comportament inadecvat?Adică vrea sa profite..
      doar n o sa ma sancționeze tocmai pe mine care am nevoie de medie bla,bla,îmi permit să mi fac de cap.Elevii au devenit niște profitori si speculanti, le trebuie o lecție de viață. Avea dreptate marele economist Manoilescu:lumea s a învățat să vadă în școală un mijloc de a parveni în viață. Se pare ca asta vor elevii noștri sa parvină pe burse pentru note nemuncite, pe neaplicarea la virgulă a regulamentelor,iar profesorii care se simt ei înșiși cu vulnerabilitati le cântă în strună. De fapt elevii si părinții nu si doresc profesori stăpâni pe meseria lor care,așa cum știu sa dea,stiu sa si pretindă, vor profesori slabi pe care sa i manevreze cum vor.

      1. Eu am spus una dvs. intelegeti alta. Sanctiunea temporara e ok, insa o sanctiune pe viata este un abuz irational!

  3. la noi se merge inapoi. se complica lucrurile care ar trebuie sa devina mai clare . cu tot felul de “experti” ,cu incompetenti ca deca si sorin ion, pentru care conceptul de digitalizare e necunoscut, suntem in continuare tara ingropata in hartie, procese verbale fara numar etc. scanarea nu numai ca nu este digitalizare , dar a adus o birocratizare enorma. zero eficienta. trebuie eliminata scanarea imediat avand in vedere costurile enorme, haosul creat, birocratizarea etc. nu ai cum sa mai votezi pnl avand in vedere nuliatati ca deca si sorin ion puse politic in functie.

  4. Ii răspund unui anume Liviu,mare deștept ,care în mare lui ignoranță, consideră că profesorul evde vină ,SI părinții deloc ,sunt obosiți de la munca! Bașca,ne spune de eficienta învățământului din țările nordice,care sincer e Zero, libertatea totală, aproape elevului,deci eficienta spre Zero! De aceea reintroduc manuale SI scrisul pe foaie SI hârtie din nou , deșteptul!!! Experiența lor începută acum 15 ani a dat greși,foarte mulți semianalfabeți, citește,nu vorbi aiurea! Țările ci cel mai bun SI eficient sistem de învățământ sunt , Korea de Sud,Japonia,China !!! Acolo există ceva ce in Europa a dispărut de mult, Respect, Disciplina,SI Bun Simț si Dedicare pentru învățământ!!! Din cauza unor terminați că voi se duce naiba totul în țara asta! Hai sa îi lăsăm liberi pe elevi să facă ce vor! Nu așa vrei tu? Rușine!

  5. Cum?! Inca mai crede cineva ca aceste organizatii ale “elevilor” isi doresc imbunatatirea invatamintului?!!

  6. nu toate cadrele sunt suprasolicitate. doar materiile de examen. restul ar trebui impliati in partea administrativa ca sa isi justifie banii

    1. Asa credeti dumneavoastra. Chiar daca nu au materii de examen, cu siguranta au alte implicari, cum ar fi hartogaraia din comisii, proiecte, activitati extra etc. Unii profesori cu disciplina de examen chiar sunt ,,usurati” de aceste sarcini si predate celorlalti. Asa ca fiecare profesor isi justifica salariul.

  7. Un volum foarte mare de cunostinte care nu sunt recuperate în vreun fel de cei care absentează “fiindcă se poate” si dirigintele motiveaza absentele ca sa nu piarda elevii bursele, iar la finalul anului părintele reprezentant al clasei cere înlocuirea profesorului fiindca ” nu explica” bine .Știu din proprie experienta

  8. Chiar nu suntem conștienți cât rău facem învățământului romanesc cu toate aceste legi fără niciun sens.
    Încurajăm în mod sigur chiulangita de la ore, o facem legala, asta se va întâmpla.
    Vă mai rog frumos să nu uităm de începutul și sfârșitul anului școlar.
    15 septembrie și 15 iunie, o lungim fără să fim eficienți.
    Îmi pare rău să o spun, dar din ce se urmărește, învățământul romanesc nu e pe un drum bun.

  9. “Prezenta” – elevul priveste in gol pe fereastra iar profesorul isi citeste mesajele !!!
    Asta se intampla cand NU reusesti sa starnesti curiozitatea elevului .
    Insa profesorii vor spune mereu ca parintii nu sunt in stare sa-si educe odraslele atunci cand vin obositi de la servici si nu stiu cu ce sa inceapa mai intai. Nu conteaza ca acel copil sta muilt mai ,mult timp la scoala decat sta cu patintii – sau se ia in considerare si somnul ?
    Nu trebuie sa reinventam roata ! Este suficient sa ne uitam cum au rezolvat tarile nordice problema- fara sa lase totul in seama parintilor !

  10. Doamne, cum să faci săli speciale unde să îi trimiți pe cei ce disturbă orele? Le dai ocazia să se înhăiteze cu cei mai rău dintre cei răi din școala aia. După părerea mea, trebuie trimiși la consilier, care să solicite imediat să vină părintele la școală să discute despre ce s-a întâmplat. La naiba, bine ar fi să fie obligatoriu să participe și un consilier la ore, să observe ce anume declanșează anumite comportamente la unii copii. Fiica mea, care tocmai a terminat clasa a doua, are 3 copii în clasă care disturbă continuu orele. Doi sunt și extrem de violenți. Pe nici unul nu l-a dus cineva la consilier.

    1. Părinții cer ca în ROFUIP să apară expres că un elev nu merge la consilier dacă părintele nu-și dă acordul în scris.

      Deci?

  11. Excelentă intervenția celor de la CN Matei Basarab.
    Inclusiv partea că cu faptul că Ministerul propune dezbateri publice pe orice temă importantă fix când profesorii sunt angrenați in alte activități (situații școlare, examene, evaluări naționale) și nu pot interveni in astfel de dezbateri.

    Personal aș adăuga că in timp de organizațiile elevilor au culoar liber la Minister oricand doresc si propriul statut profesorii NU au o organizație reprezentativă care să intervină prompt in astfel de situații si tot NU au un statut al cadrelor didactice nici acum.

    Menționez ca sindicatele nu pot fi considerate organizație reprezentativă pentru că NU toti profesorii sunt membri de sindicat.

    Încă o dată felicitări.
    PS
    Nimeni din Ministerul (Ne)educației, din păcate, nu va reacționa sau va răspunde la aceste scrisori dar ele rămân publice ca să se știe ca nu profesorii doresc distrugerea învățământului ci politrucii din Minister.

    1. Nerelevante propunerile profesorilor. Oricum elevii care de obicei absentează sunt „absenți” de la oră chiar dacă sunt fizic prezenți. Practic nu prea sunt soluții dacă un copil nu vrea să învețe. La final de an, toți elevii aflați în situație de corigență, brusc nu mai sunt în acea situație. Oare cine îi ajută? E foarte multă ipocrizie la mijloc. Mai ales din partea profesorilor. Învățământul trebuie să fie gratuit, dar nu obligatoriu. Dacă profesorii ar fi corecți (notare corectă și transparentă) și ar avea coloană vertebrală (în sensul de rezista la presiunile părinților și ale șefilor), numărul de absențe ar deveni foarte mic. Povești cu modificări…

      1. Uită-te la profesoara din Sinaia, dată afară din învățământ pentru că a îndrăznit să lase corigenți… Cine crezi că o să facă de prea multe ori astfel de sacrificii, ca să fie pus la zid?

    2. Ceea ce propune colectivul didactic de la Colegiul Matei Basarab este cu siguranță si in asentimentul majoritatii cadrelor didactice din tara.Propunerile dansilor arata o data in plus ca invatamantul romanesc dispune de oameni seriosi,dedicati profesiei de dascăl.Felicitari!

    3. De acord cu tot ce spuneți. Și poate ar fi de făcut o organizație neguvernamentală, separată de sindicate, a profesorilor. Ar fi mers, de asemenea, unele propuneri mai bune, deși nepopulare, în locul celor care nu sunt în regulă. Bunăoară: se acceptă doar 10 absențe nemotivate pe an iar ca sală pentru elevii recalcitranți să li se recomande frecventarea bibliotecii, fără să poată folosi telefonul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Educație Digitală de Top cu ECDL/ICDL: beneficii pentru școală, elevi și profesori. Înscrieri deschise la concursul #BackToSchool dedicat elevilor care susțin un test de certificare a competențelor digitale între 1 septembrie și 15 decembrie (P)

ECDL Romania, liderul în certificarea competențelor digitale, aduce educația digitală la nivelul următor și vine în sprijinul elevilor și școlilor din întreaga țară. Prin intermediul programului ECDL/ICDL, elevii și profesorii…
Vezi articolul

VIDEO Iohannis: Nu este corect să cerem cadrelor didactice să se adapteze la o lume în continuă schimbare fără a le ajuta să se pregătească / Avem o singură șansă pentru ca toate școlile din România să se dezvolte – competiția pe bază de meritocrație

Nu este corect să cerem cadrelor didactice să se adapteze la o lume în continuă schimbare fără a le ajuta să se pregătească în acest sens. Formarea inițială într-o lume…
Vezi articolul