Peste pragul de infectare de 6 la mie cu noul coronavirus, pentru “profesorii care au avut posibilitatea să se vaccineze și nu s-au vaccinat va exista posibilitatea testării la fiecare 72 de ore. Dacă nu vor nici să fie testați de DSP, sigur că va trebui să nu mai oferim avantajul posibilității de predare fizică”, a anunțat ministrul Educației.
“Nu vor fi concediați. Până la coborârea ratei de infectare sub 6 la mie să se odihnească puțin”, a răspuns Sorin Cîmpeanu unei întrebări, la finalul ședinței desfășurate la Guvern în cadrul căreia s-au stabilit noile condiții de începere a școlii pe 13 septembrie 2021.
- Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe susținute la Guvern alături de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă. “Decontarea costurilor pentru testare este în discuție, inclusiv a profesorilor care au avut oportunitatea de a se vaccina”, a precizat ministrul Sănătății.
“De acord, pentru că este greu de înțeles să ai posibilitatea de vaccinare și să nu apelezi, desigur în situația în care nu există constrângeri medicale”, a continuat ministrul Educației.
În ceea ce-i privește pe profesorii care vor fi trimiși să se odihnească, Cîmpeanu a precizat că “va trebui să identificăm situațiile în funcție de specificul fiecărei instituții de învățământ. Ieri am probat suplimentarea cu 3.000 de posturi în învățământ. Nu va fi o problemă generalizată, ci cazuri punctuale”.