Profesorii din comisiile de echivalare a competențelor de la Bacalaureat cu mediile din liceu trebuie plătiți ca evaluatori la aceste probe, confirmă secretarul de stat Florian Lixandru

20.241 de vizualizări
elaborarea curriculumului de liceu
Foto: © Poznyakov | Dreamstime.com
Profesorii care au lucrat zilele trecute la echivalarea probelor de competențe de la Bacalaureat 2023 cu mediile din liceu ale candidaților la Limba română, Limbi moderne și Tehnologia informației (TIC) / Informatică trebuie plătiți ca evaluatori la aceste probe, confirmă pentru Edupedu.ro secretarul de stat din Ministerul Educației Florian Lixandru, președintele Comisiei Naționale de Bacalaureat din acest an.

Mai mulți profesori au întrebat Edupedu.ro dacă munca de echivalare a competențelor lingvistice și digitale cu mediile elevilor se plătește, având în vedere că nu au mai avut loc evaluări ale candidaților în acest an: Ministerul Educației a luat decizia ca mediile din liceu ale candidaților să se transforme în calificativele care s-ar fi acordat la competențe, după un set de reguli stabilit la nivel național.

Revenind la plata profesorilor care au echivalat competențele sau chiar le-au susținut cu candidații în cazuri izolate unde nu s-a putut face echivalarea, aceștia sunt plătiți conform ordinului de Ministru (OME) 4.483 din 16 iunie.

„Comisia de evaluare a competențelor a certificat competențele prin echivalare sau acolo unde nu a fost posibilă echivalarea – prin organizarea probelor, deci sunt plătiți conform OME care reglementează plata comisiilor de certificare a competențelor”, a spus Lixandru pentru Edupedu.ro. „Chiar dacă nu au susținut proba, profesorii au lucrat la echivalare. Chiar dacă a fost o activitate administrativă, aceasta a presupus un volum de muncă pentru cei din comisii”, a continuat secretarul de stat.

Iată ce se arată la articolul 3, alineatul 1 din OME 4483/16.06.2023:

Foto: captură – document

De asemenea, este de luat în vedere, coroborat cu sumele din ordinul de ministru pentru plată, metodologia de echivalare a competențelor, care indică numărul de oameni care au constituit comisiile de echivalare din perioada 12-21 iunie 2023, pentru sesiunea iunie-iulie de BAC, în acest caz.

„Art. 11. — Comisiile de bacalaureat de echivalare și recunoaștere a competențelor lingvistice și digitale au următoarea componență:

a) președinte: director sau director adjunct al unității de învățământ preuniversitar;
b) secretar: cadru didactic cu abilități de operare pe calculator;
c) membri: 2—4 profesori evaluatori pentru fiecare specialitate și 1—2 secretari ai unității de învățământ”, potrivit metodologiei, care este anexă la ordinul 4.438 din 12 iunie.

DOCUMENT Metodologia de echivalare (anexă la ordinul 4.438):

DOCUMENT Ordinul 4.483 cu sumele pentru profesorii participanți la examenele naționale:

Foto: © Poznyakov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


12 comments
  1. Doar ca deciziile venite de la inspectoratele scolare au titlul “comisii de ECHIVALARE” si nu “evaluare” si inspectoratele judetene refuza plata comisiilor pentru ca in ordinul 4483 la pagi12 art 11 scrie “comisii de evaluare” Asta inseamna in opinia lor ca, comisia de echivalare nu ar trebui remunerata !

    1. Pai? Pana la urma se platesc comisiile ? Sau ramane la latitudinea fiecarui inspectorat in parte sa plateasca sau nu…!?

  2. Nu e nimic suplimentar, e munca in cadrul perioadei de activitate din scoala si nu ar trebui remunerata separat. Adica astia din comisiile astea iau 2 salarii unul pe perioada ca e in activitate in scoala in vacanta si al doilea remuneratia ptr ce presteaza cu echivalarile alea si examenele alea de calificari.

    In timp ce aia care merg la bacalaureat sunt trecuti in concediu de odihna.

  3. Oare era necesar un astfel de articol? Un jurnalist adevărat folosește cele 3 filtre a lui Socrate. Daca nu le știe, atunci sa le caute și să le aplice.

  4. Are dreptate doamna Anton Petrică….
    Pentru elevii care fac pregătire în particular cine plătește toate astea??
    Dacă la liceu ar fi mai implicați profesorii, părinții n-ar mai scoate bani din buzunar!
    Câte ore n au făcut elevii la anumite discipline, știe cineva???

  5. La câte ore au de recuperat în urma greveiau fost plătiți stand acasă, deci sa recupereze, cât despre cum își fac treaba la locul de munca…… de aia au nevoie copiii de pregătire…..

  6. Atatea comentarii pline de otrava si in necunostinta de cauza!!

    Nu e in regula sa tot comentati despre lucruri pe care nu le cunoasteti, “profu21!”

    Draga “sdd,” daca va doare felul cum sunt cheltuite de catre stat taxele si impozitele, de ce va scandalizati pt cateva mii de lei destinate unor oameni pt o munca suplimentara prestata, si nu va ganditi la milioanele sau miliardele “topite” pe pensii speciale, salarii/indemnizatii parlamentare contopite “gratios” cu pensii uriase, sau la multimea de contracte cu statul ale unor firme care “inghit” aceste taxe si impozite ca sa ofere “consultanta” sau sa faca … (mai) nimic!!? … …borduri si garduri de infipt pe mijlocul strazii, masti medicale si vaccinuri inutile, nefolosite si …distruse la expirare!!

  7. Da e o munca teribila sa copiezi note din catalog in fisele de admitere, de cand cu greva s-au obisnuit sa fie platiti in plus pentru orice, de parca n-ar fi obligati sa lucreze cateva ore pe zi. Salariul pentru ce il iau

  8. Aia e munca inclusa in cele 40 ore saptamanale in scoala, deci normal ar fi sa nu fie platiti suplimentar. In ritmul asta o sa fie platiti si sa dea corigentele.

  9. Și cei care au participat la evaluarea competențelor nivel 4 sau cei care vor participa la evaluarea competențelor nivel 3 din cadrul învățământului profesional și tehnic,cum trebuie plătiți???

    1. Este munca suplimentara, Dle/Dna “barzoe”.
      Nu va mai burzuluiti degeaba, fara sa stiti despre ce e vorba! …
      Se cuvine sa fie platiti profesorii pt orice activitate in plus.
      Si asa sunt remunerati in mod batjocoritor! Cum altfel cand cei care hotarasc asta nu dau doi bani pe scoala, educatie, invatamant?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Radu Gologan / Foto: Digitaliada

Replică dură a profesorului Radu Gologan, adresată ministrului Educației: Olimpiadele trebuie să fie în organizarea societăților profesionale. Ca președinte al Societății de Științe Matematice din România, nu voi lăsa la mâna birocrației această minunată tradiție

„Mă uit siderat la afirmațiile făcute relativ la olimpiade și participarea României la olimpiadele internaționale. Puteți verifica că organizațiile profesionale de matematică, fizică, informatică, chimie ș.a. au reușit în cei…
Vezi articolul

Triaj epidemiologic zilnic în toate școlile, la începutul orelor – Ministerul Educației cere inspectoratelor să monitorizeze îmbolnăvirile prin gripă

Ministerul Educației le cere inspectoratelor școlare să monitorizeze evoluția cazurilor de îmbolnăvire prin gripă și infecții respiratorii în școli și grădinițe. “Astfel, în toate școlile din țară, se va efectua…
Vezi articolul

Apel puternic al sindicatelor din Educație pentru debirocratizarea profesorilor / Marius Nistor: În această țară se merge pe un principiu – mortul se acoperă cu pământ, iar viii se acoperă cu hârtii. Avem nevoie de profesori dedicați elevilor, nu documentelor

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (FSE-SH), Marius Nistor, lansează un apel puternic privind debirocratizarea meseriei de profesor. „Categoric vom face tot ceea ce depinde de noi și le…
Vezi articolul