Profesorii cercetați pentru abateri disciplinare, inclusiv pentru violență fizică și abuz emoțional la adresa elevilor, vor fi trimiși să predea la altă clasă de către directorul școlii, pe perioada cercetărilor, prevede proiectul de lege a învățământului preuniversitar / USR: Ar trebui suspendați din funcție temporar

4.667 de vizualizări
Foto: © Ocusfocus | Dreamstime.com
Profesorii cercetați pentru abateri disciplinare vor fi încadrați la altă clasă de către directorul școlii, pe perioada cercetărilor comisiei disciplinare. Acest lucru este prevăzut în proiectul de lege a învățământului preuniversitar, după cum remarcă USR-PLUS pentru Educație într-o postare pe Facebook.

“Profesorii sau educatorii care pun în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a antepreșcolarilor, preșcolarilor sau elevilor vor fi pur și simplu mutați în altă clasă/grupă, pentru a fi mai departe… cu câțiva pași… de victimă sau victime și eventual să poată porni de la zero, cu un colectiv proaspăt, netraumatizat încă”, se arată în postare.

Iată ce prevede alineatul 178 din proiectul de lege a învățământului preuniversitar:

“În situația în care comisia de cercetare disciplinară este sesizată pentru cercetarea abaterilor disciplinare prevăzute la art. 175 alin. (2) lit. a) și b), pentru respectarea interesului superior al elevului, dispune ca, pe perioada cercetării disciplinare, persoana cercetată să nu mai exercite activitate didactică care presupune contact direct cu elevul față de care s-a săvârșit presupusa abatere. În baza propunerii comisiei de cercetare disciplinară, directorul unității de învățământ modifică temporar încadrarea cadrului didactic cercetat la alta clasă”.

Care sunt abaterile la care se referă textul normativ propus:

Potrivit alineatului 1 de la articolul 175, “Personalul didactic are obligația să își exercite profesia respectând principiile și valorile consacrate în prezenta lege, precum și interesului superior al copilului/elevului”.

Alineatul 2 de la același articol precizează care sunt abaterile disciplinare:

“a) faptele de violenţă fizică, abuz emoțional;

b) orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor;

c) manifestarea convingerilor politice şi prozelitismul religios, în situația în care potrivit legii nu reprezintă infracțiuni;

d) activitatea de desfășurare a meditațiilor cu elevii de la propria clasă;

e) încălcarea dispoziţiilor legii, a obligațiilor din prezentul titlu, a normelor statutului profesiei, deciziilor obligatorii ale organelor profesiei la nivel naţional sau ale unității de învățământ al cărei angajat este sau în cadrul căreia prestează activități de predare-învățare-evaluare cu antepreșcolarii/preșcolarii/elevii;

f) alte fapte de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul unității/instituției, interesul învățământului”, se arată în textul legii.

Sancțiunile care pot fi aplicate cadrelor didactice

Articolul 176 reglementează sancțiunile care pot fi aplicate, în funcție de gravitatea abaterilor de disciplină. Acesta menționează:

“(1) Sancţiunile disciplinare care se pot aplica personalului didactic de predare, în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:

a) avertisment;
b) diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1 – 6 luni;
c) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare sau pentru obţinerea gradelor didactice ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi control;
d) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

(2) Pentru abaterile disciplinare prevăzute la art. 175 alin.(3) lit. a) și b) nu se pot aplica sancțiunile disciplinare prevăzute la alin. (1) lit. a)-c).

(3) În funcție de gravitatea abaterii disciplinare, la aplicarea sancțiunilor stabilite la lit. b)-e) se dispune și măsura retragerii decoraţiilor, ordinelor, medaliilor, titlurilor primite de cadrul didactic în conformitate cu prevederile art. 183.

(4) În situația aplicării sancțiunii disciplinare prevăzute la alin. (1) lit. d), pentru fapte referitoare la acte de violenţă fizică, abuz emoțional și orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor, pentru o perioadă de 10 ani persoana sancționată nu poate exercita nicio activitate didactică în sistemul de învățământ”.

  • În proiectul de lege a învățământului preuniversitar, aflat în consultare publică până pe 24 august, aceste prevederi referitoare la “Răspunderea disciplinară și patrimonială a personalului didactic, de conducere, îndrumare șI control” constituie capitolul XV care începe de la pagina 132.

Cei de la USR subliniază și că “un profesor suspect de agresiune fizică sau emoțională de orice fel nu ar trebui lăsat să predea la nicio clasă pe durata cercetării disciplinare, ci ar trebui suspendat temporar din funcție, chiar cu păstrarea drepturilor salariale. Nu vorbim de o restrângere a exercitării dreptului la muncă sau de o încălcare a prezumției de nevinovăție, pentru că ne raportăm la un scop legitim, și anume interesul superior al copilului”.

“Reamintim că există deja o lege inițiată de parlamentari PNL-USR-UDMR care își propunea să reglementeze exact acest lucru – suspendarea contractelor de muncă pentru profesorii trimiși în judecată pentru infracțiuni de violență. Legea a fost adoptată de Senat și ulterior îngropată în sertar la Camera Deputaților, de mai mult de un an, din iunie 2021”, mai scriu aceștia.

Cele două proiecte de legi pentru învățământul preuniversitar și superior au fost lansate în dezbatere publică din 13 iulie până în data de 24 august 2022. Acestea pot fi ajustate, în funcție de propuneri, aprobate în Guvern și trimise în Parlament pentru a parcurge procesul legislativ. Celelalte modificări importante despre sistemul de Educație pot fi citite pe EduPedu.ro la această secțiune.

Foto: © Ocusfocus | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


20 comments
  1. @B: noi suntem generația de oameni, care la 10 august, a ieșit în stradă și a protestat pentru căderea unui guvern (Dăncilă) și pentru reducerea drastică a numărului de bugetari, din toate domeniile și dacă va fi cazul, vom mai ieși în stradă

    1. Ce-am zis noi si ce-ai raspuns tu! Serios, cauta-te, poate mai ai sanse. Si lasa-i pe profesori in pace, ineaca-ti frustrarile cu altii!

      1. Cum a zis Adrian Cioroianu, vis-a-vis de chestia asta, într-un interviu: “profesorii care fac abuzuri, nu merită să mai predea niciodată”. Și Adrian Năstase, cu toate că nu l-am suportat niciodată, a zis zilele trecute (și mare dreptate are): “sunt foarte mulți bugetari, din toate ramurile și ar trebui făcută o reducere drastică a personalului, pentru ca economia să își revină”. Și despre profesorii care fac abuzuri, a zis clar și răspicat, că bine ar fi să facă și închisoare și să plătească și daune morale

        1. Eu zic sa iesi deja prin vreo piata si sa incepi sa lupti pentru asta, nu de alta dar risti sa te inece frustrarea si sa ramii fara putinul oxigen care-ti ajunge la cutia craniana. Fii barbata, Oana, arata ca ai coleus!

  2. Si ce masuri se iau atunci cand se constata ca elevul a mintit, patand cu familia lui cu tot onoarea unui cadru didactic?

  3. Eu sunt curioasă cum se aplică prevederea în cazul școlilor unde pentru discipline precum socio-umanele, să zicem, este un singur cadru didactic care predă la toate clasele. Sunt multe necunoscute pentru onor minister…

  4. În 10-15 ani, o să dispară din sistemul de învățământ profesorii la care încă le mai pasă. Dacă pui suflet, poate uneori mai ridici vocea sau țipi, te agiți . Dacă nu îți pasă, ești calm, mai faci câte o poză pe care o urci pe Facebook (că dă bine la dosare), dai note mari să fie mulțumiți părinții și nu ai nicio problemă. O mare problemă pe care o are societatea este că acei care acum câțiva ani nu intrau în BAC sau îl picau acum sunt părinți și aruncă vina pe sistem pentru nereușita lor sau a copiilor .

  5. @Toni Avram: cazurile acelea, enumerate de tine, sunt rare. Mai dese sunt cele în care profesorii chiar fac abuzuri (vezi cazul învățătoarei din Târgu Mureș)

    1. Gresiti, doamna , cazurile mentionate de dumneavoastra sunt cele rare , dar mediatizate intens . Se da vina pe profesori pentru a ascunde problemele grave din societatea romaneasca .

  6. ,,Alte fapte de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul unității/instituției”

    E cumva ca in comunism.
    Prezumția de vinovăție.

    Stabilirea încălcării legii se face doar de către instanța de judecată.
    Amestecarea unor fapte precum violența asupra copilului cu meditații date elevilor de la clase si ,,alte fapte care încalcă onoarea instituției” și considerarea lor pe același nivel de importanță ca abateri disciplinare grave vor fi invalidate de instanță pe bandă rulantă. Instanțe care vor decide și cheltuieli de judecată plătite de către unitatea școlară.

    E plină legea de asemenea inadvertențe.
    E clar că 45 de zile nu sunt suficiente.
    Ar trebui discutată capitol cu capitol capitol si agreată de toți actorii sociali, nu doar cu prietenii de coaliție ai ME ce au ,,o voce”.
    Apoi trimisă în circuitul parlamentar.

  7. Ar trebui dați afară din învățământ, fără posibilitatea de a mai preda vreodată, nu suspendați temporar, pentru că acei profesori distrug generații de copii și înseamnă că nu sunt făcuți pentru meseria de dascăl și de îndrumători În viață pentru copiii pentru care predau. Vor avea același comportament și la clasă unde vor fi mutați, așa că cea mai bună soluție, concedierea

    1. Tu citesti sau te uiti din aeroplan? Scrie clar PE PERIOADA cercetarilor. Exista niste cercetari care se fac, uneori sunt chemati patintii, se iau declaratii colegilor, se implica psihologul scolii si se intruneste o comisie de disciplina, e de durata, iar omul poate fi nevinovat. Cunosc 2 cazuri concrete: intr-unul copilul a mintit ca sa nu fie pedepsit acasa pentru ca deranjase ora si in altul copilul de gradinita fabulase, specific varstei. Ai auzit de prezumtia la nevinovatie?

      1. Așa este ! Am avut în școală un caz asemănător , s-au bătut la toaletă două fete , pe ” tăcute” . Acasă, amândouă au spus că au fost agresate de profesorul de fizică . Bineînțeles , reclamație la poliție , la ISJ , fără să discute părinții cu nimeni . Anchetă , ce să vezi ? Minciuni , evident ! Micuțele ipocrite mincinoase plângeau cu lacrimi cât nuca și dădeau vina pe “stres și emoții ” ! Au pus niște oameni pe drumuri , l-au trimis pe colegul meu ( cardiac , cu patru stenturi la inimă ) în spital ? Da!
        Așa , și ?

    2. Tu ar trebui să fii castrată chimic.
      Cu 2 clase ale tale nu ridica râtul ăla de scroafă analfabetă la noi.
      Handicapații tăi de acasă fac orele un clavar și strică clase întregi că nu ești în stare să le iei ochii pe palmă la timp.
      Tu ești un eșec al ideologiei „lasă că merge și așa”. Ei, acum nu mai merge. N-ai decât să de dai cu pizda de pământ cât vrei. Tot proastă o să mori că aa te-ai născut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de Fundația Orange

Teste de antrenament pentru Evaluarea Națională 2025, disponibile gratuit pe Platforma Digitaliada. Profesorul Alin Danciu: Când un elev nu știe să răspundă la o întrebare, poate trece la următoarea, ca la examen

Profesorii și elevii au acces gratuit la teste de antrenament la Matematică și Limba și literatura română pentru Evaluarea Națională 2025 și lecții digitale interactive, pe Platforma Digitaliada. „Dacă un…
Vezi articolul