Profesorii care s-au retras din examenul de Titularizare anul acesta nu vor mai intra în învățământ, nici ca suplinitori, nici cu plata cu ora, anunță Ecaterina Andronescu

71.547 de vizualizări
Proba de creativitate de la BAC
Proba de creativitate de la BAC SURSA: Eupedu.ro
Măsură fără precedent anunțată de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu. Aceasta a declarat că profesorii care nu au rămas în sală la examenul de Titularizare și au ieșit fără să rezolve subiectele vor fi tratați la fel ca cei care au luat sub nota 5 și nu vor mai putea preda anul școlar viitor. Declarația a fost făcută la PROTV. Este vorba despre 3960 de candidați care s-au retras de la Titularizare, potrivit edu.ro.

Acesta este cel mai mare număr de candidați care s-a retras din examenul național de titularizare în ultimii 10 ani, potrivit datelor analizate de Edupedu.ro.

Declarația făcută de Ecaterina Andronescu, pentru Știrile Pro TV:
  • N-au fost pregătiți și probabil au văzut subiectele și s-au retras din examen. Vom proceda și cu domniile lor la fel cu cei care au luat note mai mici de 5. Nu vor intra în învățământ nici ca suplinitori, nici în plata cu ora. Este primul an când luăm această măsură și decizia era una firească, mă întreb de ce nu s-a luat mai demult”.

Potrivit sursei citate, ar fi vorba despre o interdicție de un an.

3.960 de candidaţi s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 24 de candidaţi au fost eliminaţi şi lucrările a 32 candidaţi au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei.

Profesorii care au participat la examen, precum și cei care se pregătesc, pentru anii viitori, pot vedea mai multe discuții și întrebări despre Titularizare pe grupul de Facebook Titularizare 2019-2020&Definitivat 2019

De precizat că interdicția despre care vorbește ministrul Educației la Pro TV nu a apărut, până la începerea examenului de titularizare 2019, în niciun document publicat pe site-ul oficial dedicat examenului național pentru profesori – titularizare.edu.ro. Ordinele de ministru și procedura privind desfășurarea probei scrise de titularizare 2019 fac referire numai la interdicția de a preda pentru profesorii care au luat notă sub 5 la titularizare 2019:

Sursa: OMEN 3886 din 11 aprilie 2019

 

Iată numărul profesorilor retrași din concurs, în anii trecuți:
  • 2010 – 4.408
  • 2012 – 2.843
  • 2013 – 2.460
  • 2014 – 2.181
  • 2015 – 3.187
  • 2016 – 2.630
  • 2017 – 2.972
  • 2018 – 2.531
  • 2019 – 3.960

Primele rezultate obținute de profesori la examenul scris de titularizare arată că 46,86% dintre cei prezenți la examen au luat note peste 7 la proba de săptămâna trecută. Față de examenul de titularizare din 2018, anul acesta au luat note peste 7 – deci sunt titularizabili – cu 0,54 puncte procentuale mai puțini, anunță Ministerul Educației.

Rezultatele finale se afişează pe 30 iulie, iar repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în ședințe publice organizate de inspectoratele şcolare în data de 31 iulie.

CE ESTE TITULARIZAREA?

Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Însă nu toți profesorii care iau note peste 7 la titularizare se și angajează, automat. Pe de o parte, concurența pe post face ca cel cu nota cea mai mare să devină titular. Pe de altă parte, din cauza declinului demografic, numărul de posturi scos la concurs este mic în ultimii ani, și se ajunge ca profesori cu note mari la titularizare să nu găsească niciun post liber.

  • Precizăm, însă, că numeroși profesori avertizează în fiecare an că există școli care “ascund” posturi și nu le scot la concurs, pentru ca prin diverse tertipuri juridice să le păstreze pentru profesori care le sunt apropiați.
Actele normative referitoare la Titularizare 2019:
Citește și:

 


21 comments
  1. Doamna Ministru în fiecare an majoritatea școlilor “ascund” posturi și nu le scot la concurs, pentru ca prin diverse tertipuri juridice să le păstreze pentru profesori care le sunt apropiați in special pensionari [sunt pensionari si de 10 ani pe post] Se apeleaza la pensionari numai daca nu se ocupa posturile. Dar posturile respective nu sunt scoase la concurs, Inspectoratele Scolare stiu asta deoarece pensionarii sunt angajati numai pe un an de zile , dar la sfarsitul anului nu intreaba directori de scoli de ce nu au scos posturile respective la concurs. Sunt cadre tinere competente cu note peste 8 la titularizare si definitivat si nu pot obtine un post din cauza pensionarilor [care ar trebui sa se prezinte si ei la concurs pentru ocuparea postului ca toti ceilalti] Oricum un pensionar nu mai face nimic cu elevii , e depasit , e plictisit dar vine banul.
    Dupa masura cu titularizarea una foarte, foarte buna si sper sa se aplice ar trebui curatat sistemul de invatamant si de pensionari mai ales in comune si sate unde copii termina clasa a 8 a si nu stiu nici sa scrie si sa citeasca .

  2. Dar de profesorii care blocheaza posturi ani de zile (primari, directori de alte unitati,politicieni s.a.m.d.) ce zice doamna ministru?
    Oameni care sunt titulari pe post dar licreaza in alta parte

  3. Din moment ce au fost în sală și au primit subiectele, înseamnă că au susținut examenul. În mod normal, ei trebuiau să predea foile de examen comisiei de supraveghere, la ieșirea din sală, iar lucrările respective sa fie evaluate la fel ca și celelalte, indiferent că au scris sau nu ceva.
    Foarte bună măsura propusă, și eu consider că cei care au fost în sală și au ieșit după ce au primit subiectele și nu au scris nimic au obținut sub 5 (probabil doar punctul din oficiu…). În rest, așa cum mai spuneau și alții pe aici, doamna ministru este așteptată să găsească soluții și la celelalte probleme care privesc titularizarea în învățământul preuniversitar.

  4. La noi in judet cei care nu au dat examen i-au supravegheat pe ceilalți. La ședințele de repartizare suntem colegi. Ce pot comenta. Oare ei nu o sa mai ia post????Dna. Ministru chiar nu știe ce spune. Art 93^1din acest an a dat voie să folosim notele din 2011.

  5. Cu tot respectul, tocmai mi ați provocat greata. Felicitați o persoana care este în subordinea și în ministerul unei doamne prim ministru semianalfabete, ca să nu o mai lungesc cu alte exemple. Cu siguranță sistemul este “eficientizat” în felul asta…… Gândirea asta face defectuos drumul….. Iar multe note nu reprezinta nimic, decât niște cifre……. Nu spun toate, spun multe.

  6. 5 este o nota mica, dar de bun simt, cum poti sa te duci tu marele invatat si sa evaluezi elevi, cand tu esti de nota 3 la proba scrisa.
    Prin aceasta masura (daca va fi pusa in aplicare) va fi un pic mai greu de fentat si pacalit sistemul.
    In Romania nu ar trebui sa existe invatamant de ocazie, desi punctul in plus la contestatii are un pret in euro.

  7. ar trebui sa si dea demisia din functia de ministru numai prostii debiteaza aceasta femeie niciodata nu s au schimbat regulile dupa examen dc chiar vroia lucrul acesta cu adevarat trebuia anuntat cu cel putin 6 luni ca si cei cu note sub 5 nu pe ultima suta de metrii

  8. Felicitări dna Andronescu. Mi se pare o decizie corecta atâta timp cât copiii nostri trebuie tratati cu respect si educați de cadre didactice care au reușit să obțină note de bun simt. Tinand cont ca 1 punct primesc din oficiu, ii intreb pe cei deranjați de această decizie, daca le.ar conveni sa le predea la clasa un “cadru didactic ” lipsit de pregatire. Felicitări inca o data pentru primul an in care v.ati dat seama de slaba pregătire a acestor suplinitori si pe care ii trimiteți acolo unde le este locul.

    1. Comentati fara sa stiti toate datele problemei. Am iesit din examen pentru ca legea mi-a permis acest lucru. Am nota 9,00 din anii trecuti si vreu sa o folosesc si anul acesta. Subiectele puteam sa le rezolv de 7 sau 8 ,dar nu acesta a fost scopul meu! In urma cu 2 ani am renuntat la titulatura din motive pe care nu cred ca vreti sa le stiti! Daca doamna Andronescu isi expunea mare idee inainte de examen , altul era comportamentul meu! Ma consider un profesor bine pregatit si nu imi este frica de niciun examen. Cat despre dreptate….fiecare isi promoveaza propriul interes. Numai bine!

      1. Felicitari, Dorelia! Nu puteam spune ce gandesc mai bine decat ai facut-o tu. Lucrurile sunt mai complicate decat par la prima vedere, dar cine nu cunoaste metodologia, comenteaza ca sa se afle in treaba.

  9. Doamna Ministru mai bine ar găsi soluții pentru cei ce obțin la concurs , an de an,
    medii de peste 8,50 și abia apucă ore în 5-6 școli , ore rezervate pe creștere copil ori rezervate directori și la distanțe de 100 km față de casă . Și mai mult decât atât se pot trezi în mijlocul anului școlar ca directorul s-a întors pe ore căci nu a luat concursul pentru ocuparea postului de director sau că proaspăta mămică se întoarce la catedră, că de …are dreptul pentru că e titulară . Oricum cei cu medii sub 5 nu aveau șanse să ocupe post atâta timp cât cei cu medii extrem de mari abia reușesc să prindă ceva. Nu știu de ce atâta tevatură pentru cei cu medii sub 5 . Doamna Ministru , găsiți soluții pentru cealaltă categorie de profesori , pentru cei ce sunt pregătiți profesional, pentru cei ce sun devotați profesiei și nu numai ! Am senzația că favorizați pensionarii ! Nu cred că mă înșel ! Le-ați dat voie să profeseze până la vărsta de 68 de ani , sunt profesori în sistem cu vărste ce trec de 72 de ani ! Perfect ! Au ieșit la pensie , să participe la concursul de titularizare ca noi toți ! Garantat nu va participa la un astfel de concurs niciun pensionar. Vor spune că acest concurs îi depășește ! Nu o să mai vedem picioruș de pensionar în sistem dacă vor da concurs ! Aceștia ocupă posturi frumoase ,ore în maximum două școli , fără să facă naveta că de …sunt pensionari, au fost inspectori , directori.Găsiți soluții pentru scoaterea posturilor la concurs cu viabilitate 4 ani ! Lasați la o parte titularizarea cu ” prelungirea contractului de muncă pe durata viabilității postului ” . O astfel de titularizare se realizează pe ” ușa din dos ” ! Știm cu toții lucrul acesta ! Dacă directorul te vrea , te titularizează , dacă nu-i place fața ta, indiferent cât de pregătit profesional ai fi, nu te titularizează ! Și ce dacă ai obținut la examenul național media 9,50 ? Tot un nimeni ești în fața directorului ! Așa că , Doamna Ministru , găsiți soluții obiective pentru cealaltă categorie de profesori , pentru cei cu medii peste 7 . Sunt mai importanți pentru sistem decât ceilalți !

  10. Au iesit din concurs si te trezesti cu ei prin octombrie in locurile cele mai bune!Titularii fac naveta si suplinitorii iti rad in nas!

  11. Doamna minisru ,Andronescu vrea sa incurce lucrurile in invatamantul preuniversitar si mai rau decat sunt.
    Fiecare a avut logica lui , cand a iesit din examen!
    Fata mea a luat examenul de titularizare cu media 8,50 in urma cu 3 ani . Dupa un an si- a dat demisia de la scoala unde lucra si a pierdut titularizarea. In baza notei obtinute putea obtine post de suplinitor timp de 5 ani(conform legii)
    Anul acesta ,cu toate ca ar fi obtinut peste 6, nu a vrut sa riste mai mult si a hotarat sa se foloseasca in continuare de media pe care a avut-o, pentru ca legea ii permite acest lucru.Doamna ministru sa faca bine si sa nu mai ia hotarari dupa ce s-au dat examenele! Daca se spunea de la inceput, alta era abordarea! Nu chinuiti oameni care muncesc in conditii foarte grele !!!!

  12. Mi se pare corect. Ca sa fii profesor trebuie sa te pregatesti intens. Meseria de dascal nu esre pentru oricine.

  13. Nu ar trebui schimbate regulile în timpul jocului! Trebuia sa se știe înainte de proba, nuda se afirme acest lucru după proba!

    1. Nu s-a schimbat nicio regulă. Practic, ei au participat la examen, pentru că au primit subiectele. Că au ales să plece fără să scrie nimic, asta e altceva. Practic, ei nu au obținut minim nota 5, cea care îți permite să predai în anul școlar viitor. Simplu ca bună ziua.

      1. Simplu ca buna ziua, habar nu ai despre ce vorbesti. Metodologia iti permite sa te retragi din examen fara a fi notat. Cand se face instructajul in sala de examen, chiar se mentioneaza ca daca doresti, poti parasi sala dupa o ora, iar lucrarea se anuleaza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Ministerul Educației caută profesori care să facă subiecte pentru examenele naționale 2023: Evaluările Naționale, Bacalaureat, Titularizare și Definitivat / Înscrierile încep luni, 26 septembrie – lista disciplinelor

Cadrele didactice se pot înscrie în completarea grupurilor de lucru care se vor ocupa de pregătirea examenelor naționale din anul școlar 2022-2023, informează Centrul Național pentru Politici și Evaluare în…
Vezi articolul