“Dacă îi izolezi pe profesori într-o clădire, societatea nu o să interacționeze niciodată cu respect. Dacă îi transformi în personalități publice, le oferi ocazia să joace un rol, nu doar să implementeze ceea ce cere sistemul, ci să construiască sistemul”, spune Andreas Schleicher, directorul Departamentului pentru Educație al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), într-un discurs rostit la o recentă conferință UNESCO dedicată profesorilor. El a făcut, cu această ocazie, o analiză a lucrurilor care, potrivit studiilor OCDE, îi fac pe profesori să aprecieze mai mult cariera lor, carieră care devine mai atractivă: nu salariile sunt pe primul loc, ci lucrurile care îi fac pe profesori să simtă că produc schimbare în societate, iar statutul lor social este respectat.
În cadrul conferinței, alți vorbitori au discutat diverse chestiuni care pot contribui la creșterea atractivității muncii de profesor, de la salarizare la oportunități de dezvoltare profesională. Ligia Deca, ministrul român al Educației, a prezentat chiar, sumar, o serie de recomandări ONU pe această temă. Or, Andreas Schleicher apreciază că acestea, deși importante, nu sunt cele care contează cel mai mult, potrivit situației din țările membre OCDE.
El a oferit exemple din țări membre OCDE unde profesori care primesc salarii relativ mici au o apreciere sporită față de cariera lor (Finlanda) și țări unde, deși există salarii bune în domeniu, există un deficit ridicat de cadre didactice (Germania, Luxemburg). Și a citat studiul Talis al OCDE, potrivit căruia altele sunt lucrurile care contează cel mai mult pentru profesori.
“Nici nu sunt convins că fiecare profesor ar trebui să aibă un master. Există puține dovezi care să sprijine ideea că diversele calificări formale ale profesorilor au legătură cu rezultate mai bune în învățare, în rândul elevilor. Acestea țin mai mult de felul cum facem ca școala să fie un loc unde toată lumea învață, nu doar elevii”, a spus Schleicher la conferința UNESCO.
Principalele idei – Andreas Schleicher (OCDE) la conferința UNESCO de Ziua Internațională a Profesorului:
“Vedem cum multe țări se confruntă cu o lipsă acută de profesori. Nu vreau să nu acord importanța cuvenită, dar cred că avem o veste bună: știm care este rezolvarea. De fapt, este una dintre problemele de politici publice care și-ar găsi cel mai ușor rezolvarea, care nu ține de resurse și de trofee. În unele țări, cariera didactică este, de fapt, o opțiune foarte atractivă – în Europa, Finlanda este un exemplu evident, sau Singapore în Asia. Islanda avea o lipsă acută de profesori, iar acum cariera didactică devine foarte atractivă. China avea dificultăți, acum atractivitatea crește și acolo. Deci cred că ar trebui să ne uităm la sistemele care au reușit să schimbe situația.”
“Știți că diferențele pe cre le vedem între țări nu se explică doar prin salarii, deși cred că acesta este un lucru foarte important. Între țările OCDE, Luxemburg și țara mea, Germania, plătesc printre cele mai mari salarii, dar ambele se numără printre țările cu cel mai mare deficit de profesori. Acest lucru ne spune că banii nu rezolvă totul. Chestiunea banilor este una care poate să demotiveze, iar salariile nu sunt adecvate, caz în care oamenii pleacă, e logic. Dar banii nu oferă o motivare intrinsecă. Oamenii nu intră în această profesie pentru bani, dacă nu există o atractivitate intelectuală, dacă nu oferă oportunități interesante de carieră. (…)”
“Dacă spui unui tânăr de 25 de ani că peste 25 de ani va face aceeași muncă, poate nu va rămâne. Dar dacă sunt prezentate opțiuni de carieră mai interesante, mai mulți oameni ar putea fi atrași. Din nou, dacă luăm o țară precum Finlanda, unde salariile sunt destul de scăzute, după standardele OCDE: acolo există 10 concurenți pentru un post de profesor. Și mai interesant, nu există nicio legătură, acolo, între salariile profesorilor și faptul că aceștia consideră că au făcut o alegere bună în carieră. În Coreea de Sud, profesorii sunt plătiți bine și cred că au făcut o alegere foarte bună în carieră. Și în Portugalia sunt plătiți bine profesorii, dar ei se simt mizerabil. Iar profesorii americani sunt plătiți foarte slab, dar cei mai mulți consideră că este o alegere de-o viață. Pe de altă parte, profesorii francezi sunt plătiți relativ puțin, dar se simt foarte prost. Deci nu există o relație sistematică, din acest punct de vedere.”
“Mult mai grăitor este statutul social al profesorilor. (…) Trebuie doar întrebați, ceea ce am și făcut prin [studiul OCDE] Talis. Și vedem cum în Singapore și Coreea de Sud și Finlanda două treimi dintre profesori simt că profesia lor este apreciată de societate. Asta își doresc: să se simtă mândri de munca lor. Dacă ne uităm la Suedia, Franța, Slovacia, doar unul din 20 crede acest lucru. Poate vor găsi motivație să continue să își facă meseria, dar se vor gândi că este o meserie pe care societatea nu o respectă. Poate nici nu este adevărat acest lucru, dar este o percepție că munca lor nu este apreciată în societate.”
“Acest lucru contează cu adevărat, deoarece atractivitatea unui loc de muncă ține de trei lucruri. Unul este statutul social, foarte, foarte important. Al doilea este contribuția pe care oamenii cred că o pot avea în viața celorlalți, făcându-și treaba. (…) Profesorii predau o oră, apoi alta și alta. De fapt, le este tot mai greu să-și dezvolte capitalul social, relația cu elevii, să înțeleagă cine le sunt elevii, ce vor ei să devină, cum pot să-i ajute. Sistemele noastre de educație înlătură timpul necesar pentru aceasta chiar prin felul cum sunt structurate.”
“Dar, dacă îi întrebi pe profesori, aceasta contează pentru ei. De ce ai devenit profesor? Primul răspuns nu ține de salariu sau de condițiile de muncă. Răspunsul numărul unu este că doresc să aibă un impact asupra vieții oamenilor. Iar organizarea muncii le ia acest lucru. (…)”
“Când te întrebi care sunt principalii factori care îi ajută să se ridice – primul este acela că sistemele care sunt foarte bune din acest punct de vedere aplică structuri și forme de sprijin care pun accentul pe statutul profesorului. Iar principiul este, de fapt, foarte simplu: fiecare ocazie pe care le-o oferi profesorilor să interacționeze cu societatea produce capital social. Dacă îi izolezi pe profesori într-o clădire, societatea nu o să interacționeze niciodată cu respect. Dacă îi transformi în personalități publice, le oferi ocazia să joace un rol, nu doar să implementeze ceea ce cere sistemul, ci să construiască sistemul – să fie oameni care vorbesc cu familii, cu societatea.”
“Auzim adesea că profesorii trebuie să facă ceea ce știu cel mai bine, să predea materia lor la clasă. Aceasta este o parte a problemei, nu parte a soluției. Dacă ne uităm la sistemele de educație unde munca de profesor este atractivă, profesorii fac multe lucruri, nu doar predau. Muncesc individual cu elevii, lucrează cu familiile. (…)”
“Răspunsul nu este să existe mai multe programe de instruire, mai multă dezvoltare profesională. Răspunsul este un mediu în care oamenii au în mod real ocazia să crească, au un grad ridicat de autonomie, muncesc într-o cultură a colaborării. Acestea sunt condițiile. Din nou, dacă ne întoarcem la studiul TALIS, cu cât profesorii lucrează într-un mediu profesional bazat pe colaborare, cu cât se observă mai mult unul pe altul în munca la clasă, cu cât se implică în această cultură a colaborării, cu atât apreciază mai mult munca lor, se simt eficienți ca profesori și învață mai mult. Și aceasta este o chestiune ușor de rezolvat – ține de schimbarea organizării muncii în școală. (…)”
“Nici nu sunt convins că fiecare profesor ar trebui să aibă un master. Există puține dovezi care să sprijine ideea că diversele calificări formale ale profesorilor au legătură cu rezultate mai bune în învățare, în rândul elevilor. Acestea țin mai mult de felul cum facem ca școala să fie un loc unde toată lumea învață, nu doar elevii.”
“Iar în al treilea rând, oamenii vor să lucreze în locuri unde există o cultură a încrederii și o cultură a împărtășirii lucrurilor. Cred că școlile trebuie să devină locuri unde oamenii au încredere în sisteme, în structuri, unde se simt susținuți și unde găsesc pe ce să se sprijine când lucrurile devin dificile. Iar acest lucru poate fi făcut. Deci, pe scurt, nu e prea dificil să facem ca munca de profesor să devină mai atractivă.”
Discursul lui Andreas Schleicher – de la min 3.35.00 în înregistrarea conferinței:
Citește și:
Ligia Deca: Guvernele trebuie să investească în profesori prin salarii competitive și stimulente, programe de formare, asigurarea unor condiții decente la locul de muncă – recomandările ONU pentru întărirea educației, prezentate în avanpremieră de ministrul român la UNESCO
Mihai Peticilă
Mihai Coman
7 comments
Deștepții de guvernați trebuie să înțeleagă că trebuie să schimbe ceva la nivel general, adică să pună paznici în școli, să aibă clase de 12 elevi bine dotate, să se facă after school peste tot, profesorii să fie plătiți exemplar, să existe disciplină și pârghii legale foarte eficiente pentru a se face ăsta urgent, etc. Atâta timp cât mulți din afara sistemului se pricep la educație și povara va fi doar pe cadrele didactice, iar în timpul liber elevii vor face ceea ce vor, fără griji și necesităti, nu vă mirați că este așa. Ei trebuie să fie controlați de către părinti, iar pentru cei fără bun simț și indisciplinați, trebuie să existe măsuri urgente de reabilitare. Tot aud de cursuri și alte vrăjeli! De banii ăia mai bine dotează școlile și dau laptopuri la profesori, pentru că problema principală nu este în școală, ci în tot sistemul public românesc. De ce? Pentru că nu există pârghii pentru a se face disciplină și a merge treaba. Fără disciplină, nu se poate face nimic. În statele cu rezultate deosebite , există disciplină. Văd că nimeni nu corelează lucrurile și cer doar profesorilor să se conformeze, lucru ce îi îndepărtează pe mulți tineri de a alege această carieră. Cam asta este situația, iar culmea prostiei este să ceri criterii de performanță. Și cum compari un liceu de top cu școala din Vășcăuți?
Au făcut ceva pe partea de a îndruma elevii și părinții să aibă și ei obligații? Că nu am văzut nimic în acest sens? Atâta timp cât vor da doar în profesori, rezultatul va fi și mai rău!
>> Dacă îi transformi în personalități publice, le oferi ocazia să joace un rol, nu doar să implementeze ceea ce cere sistemul, ci să construiască sistemul
Ca la noi. Iei o habarnista, un dulap + acoliti si ii pui sa construiasca sistemul lol.
Un doctorat se apreciază cu 500 lei net în plus la salariu și e zgârcenia de pe lume la 100 de lei în plus pentru că nu vor să calculeze sporul la salariul minim brut care s-a mărit. Așa vă trebuie, ba chiar mai rău.
Niciodata valoarea muncii unui Dascal nu a fost recunoscuta!In “Epoca de Aur”, fara a exagera, cei mai implicati profesional, psihic si fizic au fost Profesorii, care, in “Universitati”, la Fac.de “Litere”, ii invatau LR, pe Straini, ca mai apoi, ei sa urneze o Facultate in RO! @Profesional, reluau Studiul, Acasa,de parca erau Studenti! Repetau Cursul de ( “Morfologie structurala” etc., intrucat ei toti terminasera o Facultate “pentru romani, nu straini”,deci, invatau, pe rupte, pana s-au perfectionat; @Psihic, erau implicati, intrucat in Clasa, erau Adolescenti de pe diferite meridiane si, cu fiecare in parte, Profesorul trebuia sa discute, pliandu-se pe formatia lui etnica si stiau cum sa se raporteze, la fiecarle;@ fizic, erau chiar exploatati, intrucat trebuia sa-i asteptr pe Studenti la Gara, sa-i cazeze in Camine, a 2-a zi mergeau cu ei la cumparaturi vitale traiului in Camin, le sugerau cum sa-si ordoneze Camera samd. IISUS ma aude ! Pentru toate aceste activitati, 1 leu in plus nu ni s-a dat,lļpppĺ1 leu,macar !!! Alta obligatie era sa-i duca pe Studenti in Excursii prin Tara sa vada cat de frumoasa este RO !!! Voiau, nu voiau, trebuia sa se duca! Cel mai mare chin insa era “PERMANENTA” de 8 ore, la CAMINE ! La portar, se afla o “Condica de prezenta”, pe care trebuie sa o semnam, scriind nr.Camerelor vizitate! Eu, aveam o viata, si mai grea, intrucat, intuind inaintea tuturor” Metodica LR ca L S” , in Camine, mai faceam, si Meditatie cu Studentii altor Profesori, ca nu scapam,ma ” amenintau” elegant sa se duc la Rector sa ceara mutarea la Grupa mea, iar eu nu voiam asta; mai bine trudeam la Camine! Bani si grade “in Armata” aveau Sefii nostri,datorita trudei noastre! Am muncit, in aceeasi Institutie 42 de ani! Dupa ultimul articol citit acum, nascuta fiind in sept.48, cica mi-ar mari Pensis cu 30 %! Oare, crede cineva asa ceva, cand, exact odata cu Pandemia, zilnic, la TV, numai despre PENSII mint! Ooof!
Este incredibil.
Chiar sorbeam cuvintele pentru a ajunge cât mai repede la punctul în care se prezintă ”soluția”, cea numită și „simplă” de către directorul ”educației” în cadrul OCDE.
Sunt dezamăgit peste poate.
Începem cu termenul politic impus ”educație” care subliniază obiective mai ambițioase de control al indivizilor, dincolo de cel al învățământului, adică la nivel social (adăugați voi „ism” la sfârșit).
Continuăm cu ”trebuie”, un verb complet impostor care forțează o acțiune fără vreo asumare / responsabilizare (o altă formă de acțiune de stânga).
Pe urmă ni se „prezintă exemplele ””pozitive” (dar doar în sensul urmărit de vorbitor) singapore, china, islanda, finlanda… wait a minute! Toate sunt state unde dictatura moralității impuse, de cei care se cred mai deștepți, strălucește! (aka socialismul).
În sfârșit ni se prezintă ”soluția”. Aproape că acest termen strigă că e în pielea goală fără „fratele„ său, ”finală”… ”ism”-ul lui hitler atinge corzi sensibile ”intelectuale”, de aproape 100 de ani.
Ei bine ”soluția” se pare că ar fi reglajul pe trei direcții : statutul social, contribuția personală asupra evoluției celor din jur și implicarea profesorilor dincolo de mediul profesional, cu elevii și cu familiile acestora. Și totul pe principiul ca profesorii să „construiască sistemul”.
Dacă ar fi spus doar această ultimă afirmație, aș fi crezut că mai avem o șansă în această închisoare politico-morală.
Căci da, întrebarea pusă profesorilor a fost una pertinentă, în adevăr, eu ca profesor îmi doresc mai mult decât orice ca profesorul din mine să influențeze pozitiv viitorii stâlpi ai societății.
Și de aici, folosind logica de bază, autentică, primară, reflexivă sau bunul simț dacă ar fi să ne raportăm și la o formă primară de moralitate, aflăm că profesorul vrea în fapt libertatea totală de a efectua procesul pedagogic, în funcție bineînțeles de obiective realiste date de nevoile societății curente, să îi fie respectată munca, nu judecată, comparată, pusă la îndoială, anchetată, să fie eliberat de ORICE alte atribuții în afară de cele pedagogice și să fie plătit pe măsura responsabilității uriașe de a modela științific viitorii stâlpi ai societății.
Nici pe departe profesorul nu își dorește să „empatizeze„ cu familiile, cu elevii, cu colegii profesori pe teme pedagogice și să își asume sarcini dincolo de natura profesională, el vrea să aibă propria lui viață, vrea să poată avea o familie, proprii copii, să poată merge într-o vacanță, să poată să meargă la o cumătrie, la o nuntă, să își cumpere un telefon, să poată plăti o rată la o locuință, fără a fi nevoit să își amaneteze tot restul vieții sale pe catafalcul idealismului criminal de stânga.
Da, da, veșnicile povești cu oameni care trăiesc din pasiune și dedicație, nu cu bani. Când ajunge pasiunea ca să plătești facturile, mă mut și eu în țara în care se întâmplă asta.
Până atunci, lăsați poveștile nemuritoare și faceți efectiv ceva, sau veți ajunge să duceți copilul să învețe cu ChatGPT.
Asta e viitorul cu ChatGPT. De aceea ei bat apa in piua. Nu vor mai avea nevoie de profesori. Incearca sa ii faca sa plece singuri. In rest, doar discursuri sforaitoare. Doar nu o sa recunoasca adevarul.