Profesorii ar putea să evalueze de acasă lucrările elevilor de la simulările examenelor naționale – surse

Foto: © Fizkes | Dreamstime.com

Una dintre variantele luate în calcul de Ministerul Educației este ca profesorii să evalueze de acasă lucrările elevilor de la simulările examenelor naționale, potrivit surselor Edupedu.ro. Concret, este vorba de trei opțiuni. Prima opțiune este ca profesorii să corecteze lucrările la centrul de evaluare. A doua opțiune este la școală, iar a treia – acasă.

Elevii de clasa a VIII-a vor susține simularea națională pentru Evaluarea Națională la clasa a VIII-a 2024  la începutul lunii februarie, în zilele de 5, 6 și 7, potrivit Ministerului Educației. Simularea de Bacalaureat (BAC) 2024 va avea loc o lună mai târziu, în perioada 4-7 martie.

Conform acelorași surse, fiecare profesor evaluator va avea de corectat 50 de lucrări.

Marți seara, Ligia Deca a anunțat pe pagina de socializare că „lucrările tuturor elevilor care vor participa la simulări în acest an școlar vor fi evaluate folosindu-se platforma de evaluare digitalizată”.

„În plus, lucrările sunt repartizate automat și aleatoriu către profesori evaluatori din alt județ decât județul din care provin candidații, printr-un click”, a transmis ministrul Educației.

Amintim că toate examenele naționale ale elevilor și ale profesorilor ar urma să fie corectate digital în acest an școlar, inclusiv la simulări. Într-o poziție recentă pe acest subiect, din octombrie, ministra Educației, Ligia Deca, a declarat la TVR că „Ne propunem ca, în acest an școlar, toate tipurile de examene naționale, Evaluare Națională, Bacalaureat, simulări, examenele care vizează cadrele didactice să se desfășoare cu evaluare digitalizată”.

În ce constă evaluarea digitalizată

Concret, profesorii asistenți din centrele de examen stabilite în fiecare județ vor folosi în clase scannere conectate la câte un calculator/laptop pe care este instalată aplicația de evaluare digitalizată. Lucrările elevilor sunt scanate și încărcate în platformă.

În momentul în care lucrarea este repartizată spre evaluare, când apăsăm butonul „start evaluare”, o lucrare se poate duce către doi profesori situați în colțuri diferite ale țării, niciodată nu vor ști unul de celălalt. Repartizarea se face aleatoriu. Mai mult decât atât, dacă după prima evaluare diferența dintre cei doi e mai mare de un punct, platforma identifică lucrarea, o trimite automat la alți doi evaluatori, explica secretarul de stat Sorin Ion, în august 2023. 

Calendarul simulării Evaluării Naționale 2024 pentru absolvenții clasei a VIII-a
Calendarul simulării probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat 2024

Foto: © Fizkes | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
La simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2024 lucrările vor fi scanate în clasă și corectate pe platforma digitalizată, anunță Ligia Deca
SURSE Inspectoratele școlare să renunțe la simulările județene ale examenelor naționale – recomandare a Ministerului Educației
Exit mobile version